Dragostea și căile ei întortocheate: Nepoata Prințesei Diana are un iubit mai în vârstă ca tatăl ei

Kitty Spencer (28 de ani) și iubitul ei, Michael Lewis (60 de ani), au fost surprinși pentru prima oară în același cadru


Lady Kitty a lucrat ca model pentru mai multe branduri și este imaginea casei italiene Bulgari. Părerea ei este că rețelele de socializare au creat o zonă gri între fantezie și realitate ceea ce poate avea consecințe dureroase. "Mulți influenceri și oameni cu acoperire mare pe social media au mult material de rezervă pe care îl postează în zilele în care nu fac nimic. Sunt bine pregătiți pentru inevitabilele zilele livere, fie că este o zi în care stau în pat sau o zi între proiecte în care stau cu familia ori se uită pe Netflix în pijamale fără machiaj. Asta înseamnă că au ca prioritate să-și împrospăteze conținutul și să arate strălucitor în fiecare zi, ceea ce poate fi greșit înțeles și dăunător la adresa femeilor care cred că ceea ce văd se întâmplă în timp real", a explicat ea.

Lady Kitty a vorbit și despre feminism, spunând că îl vede ca pe un mijloc de a apăra drepturile femeilor pe baza egalității între sexe. "Cred cu toată tăria în emanciparea femeilor și mă opun tuturor formelor de discriminare. Este important ca bărbații și femeile să sprijine feminismul și drepturile femeilor pentru că, la urma urmei, nimic nu se schimbă dacă nu se schimbă nimic", a spus ea în interviul menționat.

Kitty a adăugat că mai sunt multe de făcut în privința drepturilor femeilor, îndeosebi în sistemele de guvernare dominate de bărbați și în majoritatea sectoarelor de activitate. "Femeile continuă să câștige în medie mai puțin decât bărbații, numărul femeilor la conducere încă este mic - de fapt, din păcate e în scădere.

Sigur, este minunat să vedem femei CEO și lideri de tot felul, însă nu putem trece cu vederea realitatea că prezența femeilor și influența în zona publică încă e prea limitată", a punctat ea.

Lady Kitty Spencer este fiica fratelui mai mic al Dianei, Charles Spencer, din căsnicia cu modelul britanic Victoria Aitken. Kitty avea 6 ani când mătuşa ei a murit, pe 31 august 1997, la doar 36 de ani.

Nepoata Dianei a crescut și a studiat în capitala Africii de Sud, Cape Town, şi a devenit o figură cunoscută în lumea mondenă britanică după ce s-a mutat la Londra, în urmă cu șapte ani. Prima ei apariţie publică a avut loc în 2007, când a participat alături de verii ei, William și pe Harry, la un serviciu religios organizat în amintirea Prințesei Diana.

Kitty şi-a făcut debutul în modă în 2017, la Milano, într-o campanie pentru D&G, lături de modelele Sabrina Percy şi Frankie Herbert, şi a apărut în câteva reviste, precum Vogue Japonia şi Elle Rusia.
Ea a participat şi la show-ului casei italiene "Secret and Diamond" din cadrul Săptămânii Modei de la Milano, din luna februarie 2017.
De atunci, Kitty Spencer a mai participat și la o campanie de promovare pentru Dolce & Gabbana.

Ca şi regretata sa mătuşă, Lady Diana, Kitty se implică în derularea unor campanii caritabile. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte la care lucrează, "Give Us Time", le oferă sprijin soldaților care au fost nevoiți să se retragă din serviciul militar, dar și familiilor acestora.



Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod