Cuibul starletelor: Incursiune în casa de vacanță a clanului Kardashian


Kris Jenner, stăpâna clanului Kardashian, și-a chemat fetele să se relaxeze în casa ei de vacanță din Palm Springs. Vila imensă valorează 12 milioane de dolari.

N-o duc deloc greu în Los Angeles, dar relaxarea este întotdeauna pe primul plan în familia Kardashian, iar la asta se pricep de minune toate componentele celebrului "clan". Într-unul dintre episoadele reality show-ului "Keeping Up With The Kardashians", telespectatorii au ocazia de a pătrunde în "palatul" din Palm Springs în care Kris Jenner și-a invitat fetele pentru a sta puțin departe de tumultosul Los Angeles.

Pentru Kourtney Kardashian (39 de ani), această escapadă a venit la timp, după despărțirea de iubitul ei, Younes Bendjima, iar Khloe Kardashian (34 de ani) a căutat să o consoleze cu o excursie în deșert.

Situată în comunitatea rezidențială exclusivistă The Madison Club din La Quinta, California, proprietatea luxoasă cu o valoare de 12 milioane de dolari se întinde pe o suprafață de 1.022 de metri pătrați și se remarcă cu un design meticulos cu elemente sofisticate, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

"Știam că mama a cumpărat o casă minunată în Palm Springs, nu mi-am imaginat cât de spectaculoasă este", a spus Khloe despre vila somptuoasă.

"Îți taie răsuflarea", a adăugat ea.

Casa are șapte dormitoare, din care trei sunt incluse în apartamente separate, au ferestre mari cât un perete, înalte de la podea până la tavan, lăsând lumina naturală să pătrundă înăuntru. Podeaua din lemn deschis la culoare în combinație cu pereții din piatră aduc în interior elemente de design exterior în care piesele de mobilier de culoare albă se integrează perfect.

Îmbrăcate în costume de baie, Kourtney și invitatele sale, printre care s-au numărat Larsa Pippen, Kendall Jenner, Malika și gemenele Khadijah Haqq McCray, s-au relaxat în piscină.
Fetele au consolat-o pe Kourtney cu un dans improvizat în fața bucătăriei foarte scumpe.

Kris Jenner a cumpărat această proprietate în luna august a anului trecut. Potrivit publicației Desert Sun, tranzacția a fost cea mai scumpă casă pentru o familie vândută în Coachella Valley din noiembrie 2016.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod