Cameron Diaz renunţă la actorie: Vedeta vrea să fie o femeie casnică

de Daniel Dumitrescu, 12 Martie 2018

Actriţa în vârstă de 45 de ani se retrage din activitate. Ea îşi doreşte să se bucure de viaţă şi să petreacă mai mult timp cu iubitul ei.

Cu o sumedenie de roluri memorabile la activ, cu apariţii apreciate în blockbustere preum "Îngerii lui Charlie", "Shrek" şi "Mary cea cu vino-ncoa'", Cameron Diaz mai avea multe de arătat la Hollywood. Dar actriţa a decis că a venit momentul să se retragă şi să se concentreze mai mult pe viaţa personală şi pe mariajul cu cântăreţul pop rock Benji Madden, cu şase ani mai tânăr decât ea.

Cameron Diaz nu a făcut un anunţ oficial despre această decizie, însă actriţa Selma Blair, prietenă bună a cuplului, a declarat că vedeta în vârstă de 45 de ani a decis să se retragă din activitate şi nu are gând să se întoarcă pe marele ecran, scrie Daily Mail. Selma, care a apărut alături de Cameron în filmul "The Sweetest Thing" (2002), a dat-o de gol la petrecerea de Oscar organizată de Vanity Fair: "Am luat masa cu Cameron şi ne-am amintit de film.

Mi-ar plăcea să facem o urmare, dar Cameron s-a retras din actorie, a zis că-i ajunge."

"Adică nu mai are nevoie să facă alte filme, are o viaţă minunată, nu ştiu ce ar aduce-o înapoi"
, a încercat Selma să dreagă busuiocul.

Din 2014, Cameron nu a mai luat niciun rol după apariţia din "Annie", unde a jucat-o pe Miss Hannigan. Filmul a avut încasări de 133 de milioane de dolari la nivel mondial, dar interpretarea sa a cules critici împărţite, notează cotidianul britanic.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod