Căile încurcate ale iubirii: Kelly Preston s-a îndrăgostit de John Travolta când era căsătorită

de Daniel Dumitrescu, 15 Iunie 2018

Actriţa a mărturisit că s-a îndrăgostit de actualul ei soţ în timp ce era măritată „cu cine nu trebuia“. Kelly Preston şi Travolta sunt căsătoriţi de 27 de ani.

Încurcate sunt căile dragostei! Soţia lui John Travolta cunoaşte bine acest adevăr şi, din fericire pentru ea, deznodământul poveştii sale de iubire este unul pozitiv.

Kelly Preston a dezvăluit luni, în emisiunea "Watch What Happens Live!", realizată de Andy Cohen, că povestea ei de iubire cu John Travolta a fost mai complicată la început. Nimic nu a împiedicat-o să se îndrăgostească de starul din "Grease", nici măcar faptul că era căsătorită.

Cohen a întrebat-o pe actriţa în vârstă de 55 de ani dacă relaţia sa cu Travolta a fost dragoste la prima vedere, iar aceasta a răspuns: "Cam aşa ceva". Apoi, Kelly a explicat: "Nu aveam o căsnicie fericită, să fiu cinstită. Eram cu persoana greşită."

Kelly şi John Travolta s-au cunoscut 1987, în timp ce filmau pentru "The Experts", notează Daily Mail.

Atunci când s-a îndrăgostit de viitorul soţ, ea era căsătorită cu Kevin Gage. Kelly şi Kevin au divorţat la scurt timp, în 1987, după un mariaj de doi ani, iar în 1991 actriţa s-a căsătorit cu Travolta.

Când gazda emisiunii a întrebat-o care e cea mai bună şi cea mai rea parte în căsnicia ei cu Travolta, actriţa a suspinat: "Sunt multe părţi bune. Buzele lui, dansul, faptul că e amuzant, râde. Dansăm tot timpul, tot timpul. Copiii dansează cu noi, mergem la dans. Adorăm asta", a mărturisit actriţa.

Kelly Preston şi John Travolta au doi copii - o fiică, Ella, în vârstă de 18 ani, şi un băiat, Benjamin, în vârstă de opt ani.

Cuplul a trecut printr-o tragedie în 2009, când fiul lor, Jett, în vârstă de 16 ani, a murit în timp ce se afla cu familia în vacanţă, în Bahamas. Travolta a fost răvăşit multă vreme după această nenorocire. "Am făcut tot ce am putut pentru a-l păstra pe Jett în viaţă. Am văzut că încă mai avea puls, chiar dacă era slab, şi am făcut tot ce am putut. I-am făcut respiraţie artificială timp de 20 de minute", a declarat el atunci.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod