Britney Spears a postat 9 imagini în care apare complet goală, iar fanii sunt îngrijorați: „Fata asta este bolnavă. E un strigăt de ajutor”

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
10 Mai 2022
Britney Spears a postat pe Instagram nouă fotografii în care apare complet goală, ceea ce a declanșat un val de îngrijorare în rândul fanilor săi. 

„Fotografii de când am fost în Mexic, înainte să am un bebeluș în burtă”, a scris cântăreața în prima postare care includea șase imagini în care apare nud. „De ce naiba par cu zece ani mai tânără în vacanță?”, a adăugat ea.


Însă fanii săi au scris numeroase comentarii în care își arată îngrijorarea pentru comportamentul starului pop. Mulți dintre ei au considerat că vedeta în vârstă de 40 de ani se expune prea mult.

Câteva minute mai târziu, ea a adăugat o altă postare cu alte trei fotografii nud.

Citește și: Nicole Kidman, de nerecunoscut într-o fotografie postată pe Instagram. Fanii cred că actrița a exagerat cu operațiile estetice


„Fata asta este bolnavă. E un strigăt de ajutor”, a scris unul dintre fani. „Sunt destul de convins că tutela a existat cu un motiv”, a adăugat un user.

Britney a fost în vacanță în Mexic împreună cu logodnicul său, Sam Asghari, atunci când a realizat fotografiile. Cuplul așteaptă primul lor copil împreună.


Unii fani sunt de părere că Sam, care este antrenor personal de fitness și actor, ar fi trebuit să o împiedice pe artistă să publice imaginile pe Instagram, unde este urmărită de peste 41 de milioane de persoane. „Dacă bărbatul tău ar avea respect pentru tine, nu te-ar lăsa să postezi jumătate din chestiile pe care le faci! Lasă puțin mister”, a scris userul.

În luna noiembrie a anului trecut, după un proces care a primit multă atenție din partea publicului, Britney a obținut controlul asupra situației sale financiare, precum și asupra deciziilor medicale și personale, care s-au aflat sub controlul tatălui său timp de 13 ani.

Cântăreața a fost susținută de fanii săi, precum și de alte staruri, care au început mișcarea #FreeBritney pe rețelele de socializare.


Însă în prezent unii fani sunt îngrijorați de comportamentul său pe rețelele de socializare. „Mai este cineva aici care este cu adevărat îngrijorat?”, a întrebat un user.

„Mi-aș fi dorit să te oprești din a face asta. Demonstrezi că te confrunți cu un fel de instabilitate”, a scris o altă persoană.

„Încep să cred că cei care dețineau controlul poate ar fi trebuit să păstreze controlul”, a adăugat un fan, făcând referire la tutela sub care starul s-a aflat.

„Nu este un comportament normal!”, a comentat o altă persoană.

Postările îngrijorătoare vin după ce cântăreața a anunțat pe 24 aprilie că va lua o pauză de la rețelele de socializare. Cu toate acestea, pauza a durat numai o zi, pentru că Britney a postat apoi un video în care proba o ținută.

Vedeta este recunoscută pentru postările sale bizare pe social media, care variază de la atacuri la adresa familiei sale și până la video-uri în care dansează sau probează haine.

La începutul lunii aprilie, starul pop a anunțat că este însărcinată. „Deci am făcut un test de sarcină și... ei bine, voi avea un copil”, a scris Britney.

Este primul copil al cântăreței și al logodnicului ei, Sam. Ea mai are doi fii, Sean Preston, de 16 ani, și Jayden James, de 15 ani, din căsnicia cu dansatorul Kevin Federline.

În postarea în care a anunțat sarcina, cântăreața s-a referit la Asghari ca fiind „soțul” său, ceea ce a dat naștere zvonurilor că cei doi s-au căsătorit în secret.


La rândul său, Sam a confirmat marea veste pe rețelele de socializare. „Căsătoria și copiii sunt o parte naturală a unei relații puternice, plină de iubire și respect. Să fiu tată este ceva ce mi-am dorit întotdeauna și este ceva ce iau foarte în serios. Este cea mai importantă misiune pe care o voi avea vreodată”, a scris el.

Paris Hilton s-a numărat printre celebritățile care au felicitat-o pe Britney: „Felicitări, surioară! Sunt atât de încântată pentru tine! Te iubesc”. Jamie Lynn Spears, sora cântăreței, cu care aceasta a avut numeroase dispute de-a lungul timpului, a apreciat, de asemenea, postarea.

În anunțul prin care a confirmat că este însărcinată, Britney a vorbit și despre faptul că a suferit de depresie perinatală în timpul primelor două sarcini.

„Este greu, pentru că atunci când am fost însărcinată am avut depresie perinatală. Trebuie să spun că este absolut oribil. Femeile nu vorbeau despre asta atunci. Unii oameni considerau că este periculos dacă o femeie se plânge de astfel de lucruri când are un bebeluș în pântece, dar acum femeile vorbesc despre asta în fiecare zi. Mulțumesc lui Iisus că nu trebuie să păstrăm secret această durere”, a scris Britney.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod