Meghan Markle a intrat în concediu prenatal: Nu mai are obligații până când naște

Ducesa de Sussex a intrat oficial în concediu prenatal şi nu va mai participa la niciun eveniment oficial până după naşterea copilului.
Meghan Markle a participat luni la slujba de la catedrala Westminster, de Ziua Commonwealth (Ziua Națiunilor Unite), alături de ducesa Catherine de Cambridge şi de ceilalţi membri ai familiei regale, iar acesta a fost ultimul eveniment public la care a luat parte înainte de a naște, relatează Vanity Fair. Ducesa în vârstă de 37 de ani este însărcinată în opt luni, iar în timpul concediului prenatal va participa doar la evenimente din sfera vieții sale private.

"Reprezentanţii palatului Kensington au confirmat că Meghan mai are întâlniri private în program, dar nu va mai participa la evenimente publice şi nici la angajamente regale oficiale, având în vedere că se pregăteşte de naştere", anunță cotidianul britanic Daily Mail.

Înainte de naşterea copilului, ducii de Sussex, care, în prezent, locuiesc la palatul Kensington, împreună cu familia prinţului William, fratele mai mare al prinţului Harry, îşi vor muta reşedinţa la Frogmore Cottage, pe domeniul regal Windsor.

Anul trecut, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunţat că ducesa Meghan de Sussex este însărcinată, iar copilul, al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, se va naşte în primăvara lui 2019.

Aflată la un eveniment oficial, la începutul lunii ianuarie, fosta actriţă americană Meghan Markle a dat de înțeles că bebeluşul se va naşte în aprilie.

Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle s-au căsătorit în mai 2018, după o relaţie de doi ani.


Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod