Prinţ şi cerşetor: Oamenii străzii din San Francisco, pozaţi de un fotograf român

Horia Manolache a pozat oamenii străzii din San Francisco aşa cum sunt ei şi aşa cum şi-ar fi dorit să ajungă în viaţă. Proiectul lui fotografic este emoţionant.

Când fotograful român a ajuns în metropola americană, l-a frapat să vadă atât de mulţi oameni fără adăpost. Potrivit statisticilor, 7.350 de persoane trăiau în 2013 pe stradă în acest oraş. În 2015, numărul nevoiaşilor fără un acoperiş deasupra capului a crescut la 7.539, relatează The Huffington Post.

Implicat în mai multe proiecte pentru care umbla mult prin San Francisco, Horia Manolache, student la Universitatea de Artă din San Francisco, a avut ocazia să vadă mulţi oameni fără locuinţă. "Am început să-i cunosc pe cei pe care îi întâlneam în fiecare zi. Am început să vorbesc cu ei", a povestit el.

Apoi s-a gândit: "Ce au adus cu ei aici aceşti oameni şi cum s-ar fi schimbat vieţile lor dacă ar fi avut şansa de a-şi urma visurile?".

Aşa a luat naştere "Prinţ şi cerşetor", o serie foto care a debutat ca un proiect de facultate şi s-a transformat într-o carte ce va fi publicată pe cont propriu, pentru care Manolache încă strânge fonduri pe platforma Indiegogo. Fotografiile surprind portrete duale ale oamenilor fără adăpost - aşa cum sunt ei acum şi cum visează să fie.

Din discuţiile pe care le-a avut cu aceşti oameni, fotograful a înţeles că fiecare avea un vis şi ar fi dorit ca viaţa să aibă alt curs pentru ei.
Manolache le-a făcut rost de mâncare, de haine şi de bani, le-a găsit locuri în care să stea şi a cumpărat costumele pentru fotografiile pe care dorea să le facă. Oamenii au fost de acord să pozeze aşa cum sunt acum şi s-au bucurat să arate, fie şi doar pentru câteva minute, în ipostaze la care visau.

"Încerc să schimb o mentalitate, o generalizare care şi-a pus amprenta pe oamenii fără casă"
, a explicat Manolache, referindu-se la tendinţa de a-i caracteriza pe nevoiaşi drept leneşi sau victime ale bolilor mentale. "Sper ca proiectul meu să facă un pic de dreptate şi că va deveni parte dintr-o mişcare mai amplă", a adăugat el.

Fotograful român admite că şedinţele foto cu oamenii străzii pot fi considerate un act controversat.
"Dn punct de vedere fotografic, este un subiect destul de exploatat, iar în unele cercuri e considerat un subiect învechit." Dar el nu-l vede aşa şi speră că imaginile sale oferă poveşti suficient de puternice pentru a înlătura stigma aplicată acestei categorii sociale. "Proiectul meu este despre visurile oamenilor care au uitat să viseze sai nu pot visa. Au ajuns într-un moment al vieţii în care nu au ce mânca, nu au apă, nu au un loc în care să se spele, banca le-a luat casele, iar mintea lor este bântuită de ororile războiului sau sunt căutaţi de poliţie pentru facturi neplătite. Acum imaginaţi-vă că sunteţi într-un asemenea moment şi că aţi vrea să visaţi", a declarat Horia Manolache.

Fotograful român primeşte donaţii în cadrul campaniei sale, organizată pe Indiegogo, iar o parte din bani vor fi oferiţi fundaţiei Taking It To The Streets, care se ocupă de sprijinirea tinerilor fără adăpost din San Francisco, scrie Huffington Post.

Horia Manolache a prezentat pe scurt povestea fiecărui personaj al imaginilor pe care el le-a realizat:

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
10 Septembrie 2016
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Hegel pe 11 Sep 2016, 21:58
    Print si cersetor

    CUUM?! În America sunt oameni fără adăpost?! Nu cred. E o minciună sfruntată!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod