Cel mai bun job: E plătit regeşte ca să facă superpoze în toată lumea

de Daniel Dumitrescu, 6 Aprilie 2018

Un englez are toate motivele să susţină că deţine cea mai bună slujbă. E plătit foarte bine ca să se plimbe în toată lumea şi să facă fotografii extraordinare.

La 23 de ani, Jacob Riglin, din Richmond, localitate din apropierea Londrei, a vizitat deja peste 60 de ţări. De la 16 ani, când a pus prima oară mâna pe o cameră foto, fotografia a devenit pasiunea lui. Acum lucrează pentru branduri importante, precum Amazon şi BMW, călătoreşte în toată lumea şi are 690.000 de admiratori pe Instagram, scrie Daily Mail.

Oamenii au ce vedea pe pagina lui: Jacob şi iubita lui, Hayley Vincent, cu care are o relaţie de doi ani, apar în cele mai frumoase destinaţii, de la Turnul Eiffel la Taj Mahal, iar într-o imagine absolut spectaculoasă ei admiră New York-uk din elicopter.

"Am cunoscut-o pe Hayley la 16 ani, în colegiu, şi am fost prieteni până în 2016, când ne-am îndrăgostit. (...) Prima noastră <<întâlnire>> a fost o călătorie de patru zile la Santorini, de ziua ei", a povestit tânărul.

"În timpul colegiului am pus prima oară mâna pe o cameră şi atunci mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie.

Am petrecut multe seri în Londra pozând cât mai mult, apoi când veneam acasă mă uitam pe YouTube şi învăţam cum să editez imaginile. Am intrat pe Instagram şi le-am arătat lucrările mele prietenilor şi familiei, dar totul s-a transformat în ceva mai mare", a spus el.

Înainte de a-şi perfecţiona talentul în fotografie, Jacob a avut câteva slujbe mărunte, precum cel de vânzător într-un magazin de biciclete sau cel dintr-un supermarket, dar acum totul pare la ani-lumină distanţă de ceea ce face acum.
"Cred că lucrul pentru care iubesc fotografia este puterea de a surprinde momentul care îi uimeşte pe toţi. Scopul imaginilor mele este să celebreze frumuseţea lumii, vreau ca oamenii să se simtă inspiraţi şi incitaţi când le văd. Şi mai vreau ca ei să vadă cât de delicată şi de preţioasă e lumea", a mărturisit el.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod