Bona de lux: Câștigă 100.000 de dolari pe an și călătorește în toată lumea

de Daniel Dumitrescu, 24 Septembrie 2018

Să fii plătit cu 100.000 de dolari pe an și să vizitezi gratis cele mai exotice destinații, unde stai în hoteluri de 7 stele, asta înseamnă să ai cel mai bun job din lume!

Călătorește în toată lumea fără să o coste niciun sfanț, stă în cele mai luxoase hoteluri și resorturi turistice și a ajuns până acum în 20 de țări. Slujba pe care o are Sarah Kinghorn este specială - tot ce trebuie să facă ea este să aibă grijă de copiii unei familii foarte bogate.

Femeia în vârstă de 32 de ani a început să lucreze ca bonă la Sydney, când avea 19 ani, și a avut șansa de a fi angajată de o familie foarte bogată. Munca sa înseamnă că trebuie să fie mereu lângă copiii cuplului care o plătește foarte bine, iar asta a adus-o peste tot cu ei, de la proprietatea exclusivistă cu o panoramă superbă la Oceanul Pacific, în Mauritius și în stațiunea americană Aspen. "Locurile mele preferate sunt Bab al Shams Desert Resort and Spa, situat cam la o oră distanță de Dubai, cu apusurile sale superbe, piscină infinity deasupra deșertului care se întinde la orizont și cu lux peste tot unde te întorci", a povestit ea pentru Daily Mail. "Mi-a plăcut și în Mexic, unde am stat într-o proprietate incredibilă cu nouă dormitoare și priveliști uimitoare ale oceanului", a mai spus Sarah.

Slujba sa o ajută să călătorească în toată lumea în condiții de lux și să se bucure de avantaje deosebite, cum ar fi să aprindă luminile din sala de cinema de la etaj folosind o aplicație de pe telefonul ei, însă există un preț pentru toate astea și trebuie să fii nu doar dispus, ci și în stare să-l suporți - Sarah trebuie să-și facă foarte bine treaba, pentru asta este plătită, chiar foarte bine plătită.

"Când muncesc full time, câștig 100.000 de dolari pe an și am o zi liberă pe săptămână. Mă ocup de copii după un program stabilit, iar asta poate să însemne și 24 de ore continuu. Una dintre sarcinile mele este să mă asigur că ei sunt în siguranță, iar asta poate fi dificil când ne aflăm în străinătate. E o treabă solicitantă, trebuie să vezi dacă le e foame sau de ce sunt agitați", a explicat ea.

Uneori, în funcție de dispoziția celor mici, ea poate avea o zi ușoară sau una solicitantă.
"Angajații hotelurilor sunt foarte amabili și mă ajută să comand anticipat meniurile preferate ale copiilor, astfel încât când ne întoarcem după o zi lungă de colindat, burticile lor să nu aștepte prea mult până la masă", a povestit bona.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod