Ce alimente agravează eczema?

Eczema poate afecta pielea o perioadă îndelungată, uneori chiar mai multe decenii, iar senzația constantă de mâncărime, uscarea și crăparea pielii îți pot sabota entuziasmul pentru activitățile preferate. Învață să-ți modifici alimentația pentru a te simți mai bine și a evita agravarea simptomelor.
Eczema este o afecțiune dermatologică din ce în ce mai întâlnită, iar tratamentele agresive cu efecte secundare nu fac decât mascheze temporar simptomele, accentuând starea neplăcută a pacienților pentru că afectează negativ biomul pielii (milioanele de bacterii care se află la suprafața epidermei).
Vestea bună este că poți stopa manifestările caracteristice eczemei prin modificarea meniului zilnic și a stilului de viață. Anumite alimente favorizează procesul inflamator și trebuie neapărat să reduci mărimea porțiilor sau să le eminini complet din dieta zilnică pentru a ameliora aspectul pielii și a fortifica stratul ei de protecție împotriva factorilor iritanți. Este adevărat că nu se poate identifica un aliment unic care declanșează eczema, dar combinația dintre meniul ales și stilul de viață cotribuie foarte mult la înrăutățirea sau ameliorarea stării tale.

 
Iată care sunt alimentele care agravează simptomele eczemei:

 
1. Produsele din lapte de vacă

Când vine vorba despre o afecțiune dermatologică pe fond inflamator cum este eczema primele alimente care trebuie eliminate sunt de obicei lactatele pasteurizate, în special cele obținute din lapte de vacă. Motivul este faptul că laptele de vacă are un efect pro-inflamator în tot corpul, iar proteinele din componența lui au molecule de dimensiuni mai mari, greu de digerat.
Vei putea consuma lactate obținute din lapte de capră sau de oaie, dar este indicat să elimini orice sursă de lapte de vacă timp de o lună pentru a constata dacă pielea ta arată mai bine.
Laptele de capră și cel de oaie conțin o cantitate mai redusă de alfa S1-cazeină, componenta care exacerbează inflamațiile, dar va trebui să consumi cantități moderate. Dacă nu observi nicio ameliorare ar putea fi necesar să elimini complet orice tip de lactate din meniul tău. Produsele lactate pot cauza și deteriorarea intestinelor. În momentul în care tractul digestiv este afectat în acest mod vor apărea mici găuri, care vor permite particulelor de mâncare să ajungă direct în sânge, cauzând reacții alergice sau o sensibilitate crescută. Dacă ai decis să renunți la lactate poți consuma humus, guacamole, lapte de ovăz sau de migdale, iaurt de cocos, nuci, semințe și brânză preparată folosind nucile caju.

 
2. Zahărul și carbohidrații rafinați

Aceste componente nu susțin deloc sănătatea sau frumusețea, fiind inamicii pielii afectate de eczemă. Problema este faptul că zahărul se ascunde în foarte multe produse, inclusiv în condimente, sosuri, dressinguri sau în conservele de roșii.
Zahărul are un efect inflamator și alimentează bacteriile sau ciupercile care declanșează uneori eczema. Potrivit specialiștilor, până la 70% dintre pacienții diagnosticați cu eczemă au o cantitate ridicată de bacterii la nivelul tractului intestinal, în special Candida albicans. Astfel, este recomandat să eviți prăjiturile, gogoșile, produsele de patiserie și toate sursele suplimentare de zahăr adăugat.

 
3. Soia

Deși este adevărat că există preparate din soia mai utile cum sunt tamari, pasta miso sau tempeh, soia este un factor alergen extrem de des întâlnit și ar fi bine să excluzi aceste produse pentru a determina dacă îți fac rău sau nu. În cadrul unui studiu realizat de cercetătorii japonezi s-a relevat că evitarea produselor din soia timp de 3 luni a ameliorat semnificativ aspectul pielii afectate de eczemă.
Să știi că nu va fi atât de simplu să eviți soia deoarece este folosită ca aditiv în multe produse care nu ți se vor părea suspecte la prima vedere.
Vei începe prin a ocoli laptele de soia, iaurtul de soia, înghețata, făina de soia sau tofu, dar trebuie să citești toate ingredientele de la cereale, carne procesată, plăcinte, produse pentru bebeluși, sos Worcestershire și înlocuitori de brânză care conțin adesea proteine din soia.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod