Supe în loc de sucuri: noua variantă pentru a slăbi mai repede

de Amalia Skelton, 11 Iunie 2019

Sucurile verzi și alte băuturi pentru eliminarea toxinelor încep să-și piardă din popularitate în favoarea supelor. Oare chiar este necesar să-ți fie mereu foame pentru a slăbi? Consumă supe în loc de sucuri și vei slăbi fără să-ți pierzi energia.
Poate că sucurile de fructe au avut mulți susținători când s-a lansat ideea de a le utiliza pentru reducerea caloriilor, dar între timp s-a constatat că nu țin deloc de foame și necesită un efort de voință, care te predispune în cele din urmă la excese alimentare. În drumul spre silueta dorită nu are sens să te oprești la sucuri pentru că, deși conțin vitamine, îți vor intensifica pofta de mâncare și nu-ți furnizează fibre care să poate ține apetitul sub control timp de mai multe ore.
O porție de supă este reconfortantă în orice anotimp și te poate înveseli chiar dacă ai o zi de luni extrem de aglomerată. Gustul bun și legumele pe care le conține transformă supa în cel mai bun prieten al tău în cadrul procesului de slăbire. Potrivit specialiștilor, este ideal să mizezi pe supe pentru a reveni la greutatea ideală pentru că nu vei simți că-ți impui interdicții care te împiedică să mănânci ceva bun.
Chiar dacă vei vedea exemple de persoane cunoscute care au folosit o dietă pe bază de sucuri pentru detoxifiere, o supă sănătoasă, cu o aromă aparte, este cea mai bună alegere pentru a preveni riscurile pentru sănătate. Nici nu este recomandat să practici o detoxifiere drastică prin eliminarea mâncărurilor tale preferate, așa că apelează cu încredere la supe.
Poate ai avut și tu momente în care te-ai simțit foarte balonat și ai crezut că trebuie să bei numai apă cu lămâie până a doua zi sau că un abdomen plat nu poate fi decât rezultatul consumului de sucuri cu foarte puține calorii, dar nu este deloc adevărat.
„Supele sunt cea mai bună alegere pentru a slăbi și a-ți detoxifia organismul pentru că îți asigură necesarul de nutrienți, plus fibre utile pentru reducerea poftei de mâncare”, explică dr. David Friedman, nutriționist.

 
Și supele se pot pregăti rapid

Poate că ai un program foarte încărcat și crezi că un suc este mai simplu de preparat decât o supă, dar contează și ce rețetă alegi. Nu vei avea nevoie de ore întregi pentru a pregăti câteva porții de supă, ci poți obține beneficii importante dacă prepari în doar 30 de minute o supă delicioasă de pui cu tăieței. De asemenea, poți încerca și variante care includ linte, mazăre și ceapă verde pentru a obține o detoxifiere mai intensă.
Dacă vrei o supă foarte consistentă poți fierbe separat legumele pe care vrei să le combini, le mixezi rapid, completezi totul cu oțet balsamic sau suc de lămâie și ești gata să savurezi un preparat complet natural, cu puține calorii.
Morcovii, țelina, sfecla roșie, dovleceii, ardeii grași, vinetele și cartofii dulci trebuie să se regăsească pe lista de legume pe care le incluzi cel mai des în rețete pentru că au proprietăți antioxidante care neutralizează efectele nocive ale radicalilor liberi. „O porție de supă are puțin zahăr, multe fibre și nutrienți și te va face să uiți de poftele alimentare până la ora cinei”, spune dr. Jen Berliner, nutriționist.

 
Când supele sunt mai sănătoase decât sucurile

Ideea că supele sunt superioare din punct de vedere nutrițional sucurilor se opune noțiunilor legate de calorii și diete. Nu înseamnă că fructele și legumele nu sunt o alegere sănătoasă, dar modul în care le consumăm contează foarte mult. Fructele și legumele naturale conțin vitamine, minerale și fibre, dar acestea din urmă sunt pierdute complet în momentul în care se face un suc și se strecoară lichidul obținut.
În cadrul studiilor de specialitate s-a constatat că un consum zilnic de 30g de fibre reduce nivelul tensiunii arteriale și îmbunătățește reacția organismului la insulină.
„O porție de supă caldă îți oferă susținere pentru activitatea pe care o vei defășura în următoarele ore și te ajută să preiei rapid nutrienții”, spune dr. Friedman.
Este adevărat că există persoane care consideră că stomacul va beneficia atunci când nu trebuie să digere mult timp alimentele pentru că se consumă doar sucuri. Cu toate acestea, nutriționiștii sunt siguri că și supele pot funcționa similar. „Poți prepara o supă cremă cu ajutorul blenderului, iar ingredientele vor fi mai ușor de digerat, ceea ce este un scop comun cu cel al regimurilor drastice de detoxifiere”, spune dr. Paula Simpson, nutriționist.
În concluzie, fructele și legumele sunt utile dacă sunt consumate integral. Fiecare bol de supă te poate ajuta să obții un plus de energie, să reduci pofta de mâncare și să-ți revii după zilele aglomerate sau după o petrecere care a durat până în zori.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;