Interviu cu Nicoleta Tupiță, dieteticianul care ne spune care sunt beneficiile supelor și ciorbelor pentru sănătate

Nicoleta Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție în cadrul Nestlé România, Bulgaria și Țările Adriatice a oferit un interviu extrem de util pentru Eva.ro.

Când ne gândim la supe/ciorbe, cei mai mulți dintre noi își amintesc de copilărie când părinții și bunicii insistau să mâncăm ciorbiță. Știau ei ce știau, nu-i așa? Care este marele beneficiul al supei, dacă puteți numi unul singur (din multele), cel mai important?


În pandemia de obezitate din prezent (mai mult de jumătate din români suferă de exces ponderal), cel mai mare beneficiu al supei este că ne ajută să ne menținem greutatea sau să slăbim fără a ne înfometa. Consumul frecvent de supă cu un conținut caloric redus scade riscul de obezitate. Studii arată că persoanele care mănâncă supe și ciorbe în mod constant au o circumferință abdominală mai mică și un indice de masă corporală (IMC) mai mic. Atunci când supa este consumată înainte de felul 2, ne ajută să consumăm cu până la 20% mai puține calorii la masa respectivă.

Desigur, pentru a beneficia de aceste efecte ale supei, aceasta trebuie preparată cu mai puține grăsimi (din smântănă, ulei sau carne grasă) și cu multe legume, cât mai variate.

Supele sunt printre alimentele de bază din dieta volumetrică, o dietă echilibrată și cu rezultate bune pentru slăbit.
Dieta volumetrică presupune consumarea alimentelor și preparatelor cu volum mare, dar calorii puține, astfel încât să nu simțim reducerea aportului caloric sau să avem senzația că ne înfometăm. Putem mânca pe săturate o supă mare (de 400 ml sau 500 ml) și să avem un aport caloric sub 200 de kcal.

Mai știm că atunci când suntem răciți, supa de pui e cea mai indicată. Cum funcționează, de fapt, supa de pui? Ce o face magică în cazul unei răceli?


Supele calde ne ajută la decongestionarea căilor respiratorii atunci când suntem răciți. Supele și ciorbele sunt potrivite și atunci când apetitul este redus, ne hrănesc când pofta de mâncare lipsește. În perioadele febrile, supă rehidratează cu succes organismul, nu doar prin conținutul de apă, dar și prin conținutul mare de potasiu și sodiu. Potasiul și sodiul sunt electroliți care se pierd prin transpirație când avem febră.

Supa de pui pare fi un super aliment atunci când suntem răciți. Nu există studii care să demontreze aceste efecte ale supei de pui, dar cred că am experimentat cu toții beneficiile ei.
Eu pot spune sigur că m-am pus pe picioare după o răceală urâtă cu supă de pui și gogoși. Supa de pui a fost făcută cu pui de la mama de la țară, mulți morcovi, păstârnac și ceapă. Dacă vă întrebați ce rol au avut gogoșile, nu am o explicație științifică, dar știu că mi-au mers direct la suflet și m-au ajutat cu starea de bine psihică.

Supa de pui cu multe legume ne ajută în răceală prin conținutul de vitamine (A, C, B12), minerale (fier, zinc, potasiu, sodiu), proteine și antioxidanți din legume și carnea de pui. De asemena, ne încălzesc organismul și ne hidratează.

Supă/ciorbă de legume cu sau fără carne?


Ambele variante pot fi sănătoase atât timp cât nu se adaugă multă grăsime. O supă sau ciorbă cu carne este un preparat nutritional echilibrat, iar consumată cu o felie de pâine integrală poate reprezenta o masă completă, o NutriPorție cum spunem noi la Nestlé. Pentru copii, carnea folosită la supe și nu numai, este bine să fie din surse bio sau de la țară (din surse de încredere).

Ce argument credeți că i-ar putea convinge pe copii să consume supa sau ciorba?


Cred că îi putem convinge prin servirea supele și ciorbelor cât mai des la masă. Dacă devine un obicei al familiei și sunt consumate de toți membri, copiii le vor accepta mai ușor.
Putem să le facem și mai pe gustul lor cu paste în formă de alfabet sau animăluțe pentru a-i atrage pe copii. Copiii pot fi implicați în prepararea supele și ciorbelor și astfel le vor consuma cu o mai mare plăcere pentru că sunt și rezultatul muncii lor. Supele pot fi creația copiilor. Le putem oferi libertatea de a alege legumele care vor intra în supă, așa cum am făcut și în cadrul evenimentului nostru Supă Bol când am gătit cea mai mare supă de legume alături de copii. Supele și ciorbele pot fi foarte versatile și pot satisfice toate gusturile.

Și care ar fi argumentul care credeți că i-ar convinge pe adulți să consume supă/ciorbă?


Pentru adulți cred că cel mai bun argument este cel al menținerii siluetei. Cu toții ne dorim să putem mânca pe săturate, să avem burta plină, dar să nu ne îngrășăm. În ciuda preconcepțiilor, supa este un preparate destul de sățios. Prin volumul mare, o supă produce distensie abdominală care transmite semnale creierului că suntem sătui. Atfel, ne umplem stomacul cu doar 200 kcal, cât are o porție mare de supă.

În nutriție suntem tot timpul în căutarea dietelor minune sau alimentelor minune.
Nu cred că există așa ceva, dar supele și ciorbele se apropie foarte mult de acest ideal. Pot spune că pentru siluetă sunt un preparat exceptional. Mai mult de atât, sunt feluri de mâncare tradiționale în cultura românească și s-au regăsit în farfuriile noastre din cele mai vechi timpuri. Rețetele de supă sunt menționate în primele cărți de bucate din România, cum este cea a lui Kostache Negruzii și Mihail Kogălniceanu (prima carte de bucate din regiunea Moldovei). De altfel, primele tacâmuri folosite au fost lingurile, doar mai apoi au apărut furculițele.
evaro
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod