Un suspect a fost arestat în cazul jurnalistei violate în plină zi, în centrul Capitalei

Incidentul petrecut marți după-amiază, în centrul Bucureștiului, a șocat opinia publică din România, nu atât prin faptul că victima este o jurnalistă, ci mai ales prin lipsa oricărei reacții a celor prezenți atunci în zonă. Miercuri seară, polițiștii au reținut un suspect care seamănă perfect cu autorul violului. Între timp, mai multe vedete trag un semnal de alarmă pentru că o asemenea faptă se poate întâmpla, în 2013, în plină zi, într-o capitală europeană.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Mediafax, că suspectul a fost ridicat de poliţişti, miercuri seară, în baza unor informaţii obţinute în cadrul anchetei din acest caz.

Potrivit surselor citate, suspectul seamănă perfect cu bărbatul care apare pe imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de pe traseul pe care ar fi fost obligată să îl urmeze jurnalista.

Cel ridicat de oamenii legii este audiat la Poliţie, au mai spus aceleaşi surse.
 
 

O jurnalistă în vârstă de 23 de ani de la un post de radio bucureştean a făcut plângere la Poliţie că a fost violată, marţi după-amiază, în zona Lacului Floreasca, de un bărbat care a ameninţat-o cu un cuţit în plină stradă.

Potrivit reprezentanţilor postului de radio, jurnalista a fost agresată pe un bulevard central al Capitalei, între zona Perla şi Lacul Floreasca, bărbatul ameninţând-o cu un cuţit, în zona feţei, că îşi va pierde ochiul dacă strigă după ajutor. "Deşi colega noastră plângea, era în mod evident ameninţată şi a fost împinsă sute de metri, nimeni nu a intervenit sau sunat la numărul de urgenţă 112", se arată într-un comunicat al postului de radio la care lucrează victima.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, a declarat că victima a depus plângere pentru viol la Secţia 1, iar oamenii legii fac, în prezent, cercetări "pe mai multe paliere" pentru a-l depista şi prinde pe agresor.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Mediafax, că imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de pe traseul pe care ar fi fost obligată să îl urmeze jurnalista se vede că aceasta se ţinea de mână cu bărbatul reclamat pentru viol, urmând a se stabili contextul deplasării celor doi spre malul Lacului Floreasca.

Reprezentanţii postului de radio susţin că o altă colegă a lor a fost atacată, în urmă cu trei săptămâni, tot în Capitală, în zona staţiei de metrou Aurel Vlaicu, însă, din fericire, a scăpat nevătămată fizic.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că a fost informat telefonic de ministrul de Interne, Radu Stroe, cu privire la existenţa unui suspect în cazul jurnalistei care a reclamat că a fos violată marţi, în Capitală, de un bărbat care a ameninţat-o cu un cuţit în plină stradă.
Ponta a mai spus, la Antena 3, că dacă în urma identificării suspectul se dovedeşte a fi autorul faptei, Poliţia trebuie felicitată pentru operativitate.
 
Cazul a provocat și reacția ONG-urilor. Nouă asociații au semnat o declarație comună prin care solicită mai multă implicare din partea autorităților în prevenirea și soluționarea cazurilor de viol. Organizaţiile neguvernamentale semnatare doresc să aducă în atenţia publică faptul că în România continuă să existe un grad mare de toleranţă la violenţa împotriva femeilor şi că autorităţile publice responsabile acţionează deficitar în gestionarea şi sancţionarea faptelor de violenţă sexuală. În același timp, susțin ONG-urile, este îngrijorătoare lipsa serviciilor specializate de suport spre care victimele să fie îndreptate de către Poliție sau serviciul medical de urgență cu care iau primul contact.

"Indiferența societății se datorează în primul rând acceptării violenței împotriva femeilor ca pe un fapt minor, atât de către publicul larg, cât și de instituțiile care ar trebui să intervină. Prejudecățile despre femei sunt direct responsabile de această indiferență. În cazul comiterii unei agresiuni sexuale, victimele sunt învinovăţite, direct sau indirect, pentru agresiunea suferită, spunându-se despre ele că „au provocat” cu ceva, că nu erau îmbrăcate corespunzător sau că este vina lor că s-au aflat pe stradă la o anumită oră. În cazul agresiunii în care a fost implicată jurnalista de la Europa FM, colegii ei au ţinut să prevină astfel de prejudecăţi, menţionând că violul a avut loc în centrul Capitalei, în plină zi. Indiferent dacă agresiunile se petrec ziua sau noaptea, la periferie sau în centrul oraşului, indiferent de cum era îmbrăcată persoana agresată şi dacă agresorul era necunoscut sau un apropiat al acesteia, întreaga culpă pentru comiterea agresiunii trebuie să cadă asupra agresorului, nu asupra victimei", se arată în declarația amintită.

"Un viol este raportat în medie la fiecare 10 ore în România, dar din numărul total de plângeri ajunse la Poliţie, foarte puţine se finalizează cu o condamnare.
În 2011 s-au soluţionat de către Poliţie 780 de cazuri de viol dar trimise în judecată au fost numai aproximativ jumătate dintre cazuri : 468, din care 3 cu moartea victimei, iar în 2012 s-au soluţionat de către Poliţie 895 de cazuri şi au fost trimise în judecată 440 din care 158 victime sub 15 ani şi 2 cazuri cu moartea victimei (Raport de activitate 2012, Ministerul public, Parchetul de pe lîngă înalta curte de casaţie şi justiţie, Statisticile pe anii 2011 şi 2012 ale M.A.I. – I.G.P.R.). Dacă în alte ţări sarcina strângerii de probe revine sistemului judiciar, în România victima este cea care trebuie să dovedească fapta. De foarte multe ori victimele nu sunt crezute, sunt re-victimizate prin felul cum sunt tratate de către polițiștii, procurorii şi funcționarii care înregistrează plângerile, nu pot aduce martori sau nu au alte dovezi necesare cum ar fi certificatul medico-legal. Emiterea unui certificat medico-legal în România costă între 50 şi 200 lei în funcţie de probele efectuate, cel puţin în Bucureşti. Câte femei îşi pot permite acest cost?
", menționează ONG-urile.

Totodată, organizațiile acuză legea medierii, care acționează ca o piedică împotriva pedepsirii violatorilor: "Ca şi când toate aceste obstacole în calea pedepsirii agresorului nu ar fi fost de ajuns, noua Lege a Medierii pune victima şi în postura de a răspunde la întrebarea dacă nu cumva ar vrea să se întâlnească cu agresorul pentru a cădea la pace şi a evita un proces. Violenţa sexuală împotriva femeilor este o încălcare gravă a drepturilor omului, iar favorizarea agresorului prin crearea unor căi legale de evitare a pedepsei contravine prevederilor Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenţei domestice, principalul document european ce întărește drepturile femeilor, document pe care Guvernul României şi-l asumă, fiind în curs de semnare." 

Cazul jurnalistei a stârnit o reacție de solidaritate în presă, lucru care se petrece, de altfel, foarte rar.
Mai mulți oameni de radio și de televiziune, printre care Moise Guran, Vlad Petreanu (Europa FM), Mihai Gâdea și Mircea Badea (Antena 3) au comentat acest incident, cei mai mulți declarându-se stupefiați că o asemenea agresiune se poate întâmpla în București, în 2013, în plină zi, în centrul unei capitale europene.

Moise Guran și-a invitat ascultătorii de la "România în direct" să povestească despre întâmplări asemănătoare prin care au trecut. Mai multe ascultătoare au făcut dezvăluiri cutremurătoare. Unele au spus că au fost violate, dar că au preferat să tacă, de rușine.
 
 

Vlad Petreanu a sprijinit inițiativa colegului său și a făcut un apel la fiecare bărbat cu simț civic. "Multe din femeile agresate sunt luate din mijlocul nostru, ca şi cum ar fi prăzi într-o junglă, după cum bine spune Moise. Li se pune un cuţit în coaste sau nici măcar atât, li se şopteşte, sinistru, că li se vor scoate ochii sau vor fi tăiate dacă se opun şi sunt trase în ganguri sau în locuri pustii. Tragedia este că, chiar şi dacă aceste victime îşi găsesc curajul de a striga şi a se opune, trecătorii rămân indiferenţi sau, aproape incredibil, devin curioşi, pentru că, în această ţară, o femeie bătută în stradă e încă o privelişte comună. Sună la poliţie imediat ce vezi o femeie agresată sau înspăimântată de aparentul ei partener, care o ţine prea strâns şi merge prea repede cu ea într-o direcţie. Reacţionează, nu fi indiferent, nu lăsa să se întâmple asemenea tragedii din cauza pasivităţii tale. Următoarea victimă ar putea fi dragostea vieţii tale", a scris realizatorul pe blogul său, www.petreanu.ro.
 
 

Singurul care a făcut notă discordantă la capitolul "surprindere" a fost Mircea Badea. Fără a încerca să minimalizeze gravitatea acestui caz, el a spus, în emisiunea "Sinteza zilei", dar și la "În gura presei", că nu este șocat de faptul că așa ceva se petrece în România, atâta timp cât oamenii au falsa convingere că sunt protejați de autorități. 

Badea și-a făcut cunoscută încă o dată poziția față de polițiști, pe care îi acuză că sunt prompți doar atunci când "se ascund în boscheți" ca să-i amendeze pe cei care depășesc viteza legală pe străzi, și și-a prezentat recomandările pentru cei care se simt datori să intervină în situația în care sunt martorii unei agresiuni - nu interveniți direct, pentru că vă riscați viața și puneți și victima în pericol, nu faceți pe eroul și nu încercați să aplanați conflictul, sunați imediat la 112 și cereți urgent ajutorul celor plătiți și pregătiți pentru rezolvarea acestor cazuri.


Foto: Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • simona pe 13 Sep 2013, 00:03
    intelege

    A fost violata. "Se plimba de mana" cu agresorul pentru ca o amenintase, si au vazut suficiente filme scarbele ca sa stie cum sa se prefaca ca nu isi conduc victimele la viol sau moarte. Imagini cred ca nu o sa vedem pentru a mentine identitatea victimei ascunsa. Si semnele disperatate ar fi lacrimile si privirile catre trecatori. Ce semne crezi ca poti sa faci cand te ia de mana si stii ca are cutitul pregatit sa te omoare? Ce alegi in situatia asta?

    1
    0

  • marita pe 12 Sep 2013, 18:21
    chiar nu inteleg

    OAMANEI BUNI - eu chiar nu inteleg nimic - a fost sau nu agresata? 1.se plimba de mana sau nu cu presupusu' agresor? 2.cum adica zona Perla - Lacul Floreasca???? pentru cine cunoaste zona din centrul orasului - de la restaurantul Perla pana la lacul floreasca e cale buna de tot ................ 3.sa se dea publicitatii imagini-daca tot le au-cu plimbarea celor doi si cu momente cand ea facea "semne disperate....."

    4
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod