Andrei Gheorghe a murit la 56 de ani

de Daniel Dumitrescu, 19 Martie 2018

Realizatorul de radio a încetat din viaţă, luni seara, la vârsta de 56 de ani. Andrei Gheorghe a murit din cauza unui stop cardio-respirator.

În jurul orei 22:15, un apel la 112 anunţa că o persoană este decedată în locuinţa sa din Voluntari. Cel care a sunat era un îngrijitor. Echipajul de ambulanţă sosit la faţa locului a constatat decesul. Andrei Gheorghe a murit din cauza unui stop cardio-respirator, au constatat legiştii prezenţi luni seară la locuinţa acestuia, anunţă News.ro.

Andrei Gheorghe era născut la 14 ianuarie 1962, la Lipeţk, în Rusia. Tatăl lui, originar din România, a studiat la şcoala de aviaţie din Lipeţk, Rusia, iar mama sa rusoaică fiind, era chiar fiica comandantului şcolii de aviaţie.

Andrei Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (secţia rusă-engleză), Universitatea din Bucureşti.

Între 1991 şi 1993 a fost reporter special la Radio Constanţa şi a realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanţa (1993- 1996; "Videomania", "Vineri 13"). Pro FM Bucureşti (1996-2002;"Midnight Killer" "13-14"), şi "Lanţul Slăbiciunilor" la Pro TV.

 

Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod