Românii au colectat 100.000 de doze de aluminiu în campania „Și mama reciclează!”, într-o lună și jumătate de la lansare

100.000 de doze de aluminiu au fost colectate în aparatele puse la dispoziția publicului român de către Can Pack Recycling în cadrul campaniei „Și mama reciclează!”, într-o lună și jumătate de la lansarea proiectului dezvoltat în parteneriat cu Asociația Non Profit Alucro, deținătorul licenței Every Can Counts, și Auchan.

Aparatele de colectare a dozelor de aluminiu au fost amplasate în douăzeci de hipermarket-uri Auchan din țară la finalul lunii iunie, în urma unei investiții de peste 200.000 de euro realizate de către companie.

Pentru a veni în întâmpinarea turiștilor aflați pe litoral, un aparat a putut fi găsit și pe plaja Cleopatra din staţiunea Mamaia pe parcursul a trei weekend-uri în această vară (22-24 iulie, 29-31 iulie şi 5-7 august).

Cele mai multe doze au fost colectate la mare (peste 31.000), iar în topul orașelor în care s-au strâns cantitățile cele mai mari de cutii se numără București, Timișoara, Iași, Cluj, Ploiești, Pitești, Sibiu și Deva.

120 de premii săptămânale, constând în vase termorezistente, și 20 de premii lunare (tigăi ceramică de tip wok) au fost câștigate până în acest moment de către cei care au colectat dozele de aluminiu în hypermarket-urile Auchan și au optat pentru această variantă de răsplată a eforturilor de colectare.

În plus, alte 120 de premii instant au fost oferite participanților în campanie, premii care constau într-un pachet de șase doze de băutură răcoritoare, energizantă sau bere.

Pe lângă premiile oferite în cadrul tombolelor săptămânale și lunare și cele instant, consumatorii care folosesc aparatele de colectare din Auchan pot primi vouchere de cumpărături având o valoare ce reprezintă totalul dozelor introduse (fiecare doză valorează 4 bani) sau pot dona suma echivalentă acestora Asociației Non Profit Alucro, pentru programul Every Can Counts.

Campania „Și mama reciclează!” se derulează pe o perioadă de un an, în intervalul 30 iunie 2016 – 30 iunie 2017, iar scopul său este acela de a încuraja reciclarea dozelor de aluminiu în rândul publicului român.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod