Tatuajele ar putea declanşa cancerul: Care e cea mai periculoasă culoare

David Beckham

Multe staruri, precum David Beckham sau Justin Bieber, îşi afişează cu mândrie tatuajele de pe corp, dar înainte de a le urma exemplul, mai gândeşte-te: cercetătorii avertizează că tatuajele pot provoca apariţia cancerului.
Cercetătorii francezi de la European Synchrotron Radiation Facility susţin că substanţele chimice din vopseaua folosită pentru tatuaje poate ajunge în sistemul circulator şi se acumulează în ganglionii limfatici, reducându-le capacitatea de a lupta împotriva infecţiilor.

Studiul publicat în jurnalul Scientific Reports notează că vopseaua poate conţine particule minuscule de metale grele, precum nichel, crom, mangan şi cobalt, precum şi alte impurităţi toxice. Iar dintre toate culorile folosite în tatuaje, cea mai periculoasă este albul. Dioxidul de titan, substanţă chimică folosită de regulă pentru producerea vopselei albe, creşte riscul apariţiei cancerului, dar provoacă şi iritaţii, mâncărime şi întârzie vindecarea rănilor pielii, scrie The Sun.

"Când cineva doreşte să-şi facă un tatuaj, e bine să fie foarte atent la materialele folosite şi la sterilizarea ustensilelor, acestea nu trebuie să fie folosite anterior. Dar nimeni nu analizează compoziţia chimică a culorilor, iar studiul nostru arată că ar trebui să facă asta"
, a explicat Hiram Castillo, unul dintre autorii studiului.

Adevărul e că se cunosc foarte puţine lucruri despre potenţialele impurităţi conţinute de culorile diferite ale vopselurilor aplicate pe piele, notează ziarul citat.
Cercetătorii din Franţa şi Germania au folosit raze X fluorescente pentru a măsura densitatea microparticulelor şi au obţinut dovezi clare că o parte din cerneala din tatuaje migrează în corp înainte de a se stabiliza în piele. Savanţii cred că aceasta ajunge în sânge şi de aici în organe.

Doar nanoparticulele microscopice au fost depistate în ganglionii limfatici, localizaţi în gât, axile şi vintre. "Ştim deja că pigmenţii din tatuaje pot ajunge în ganglionii limfatici, datorită dovezilor vizuale: nodulii au preluat culoarea tatuajelor. Este răspunsul corpului pentru a curăţa locul în care a pătruns cerneala", a declarat Bernhard Hesse. "Ceea ce nu ştiam este că pigmenţii ajung într-o formă nano şi e posibil ca aceştia să se comporte diferit faţă de particulele la nivel micro. Iar asta este problema: nu ştim cum reacţionează nanoparticulele în corp", a adăugat savantul.

Cercetătorii plănuiesc continuarea studiului pentru a analiza comportamentul nanoparticulelor de vopsea în corp. Deocamdată, ei atrag atenţia asupra riscurilor pe care le implică tatuajele, mai ales în cazul celor care au foarte multe.


Foto: Hepta 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;