Sănătate. Ce trebuie făcut şi ce este interzis în caz de fracturi


Cum nimeni nu-și dorește să se întoarcă din vacanță purtând un ghips, cel mai important este ca cei care merg în zone afectate de zăpadă, să prevină astfel de incidente.
Ce trebuie făcut și ce nu e indicat în caz de fractură, explică dr. Ilie Roșca, șef de secție la Bio Ortoclinic.

”E indicat să purtăm încăltăminte adecvată sezonului rece, cu crampoane sau cu tălpi speciale pentru gheată și zăpadă. O altă soluție ar fi lipirea peliculelor aderente pe talpa încălâămintei. Și modul în care se produce căderea poate influența situația, așa că, atunci când simțim că ne pierdem echilibrul, e bine să încercăm să cădem ghemuiți și să evităm impactul cu punctele unde se pot produce cel mai ușor fracturi: genunchi, coț, antebraț, femur”,
explică dr. Ilie Roșca.

Specialistul atrage atenţia că vindecarea fracturii - cea mai frecventă problemă ortopedică întâlnită în timpul iernii- este influenţată foarte mult de modul în care a fost acordat primul ajutor.
”În fracturile deschise trebuie oprită urgent hemoragia cu o faşă sau cu o haină avută la îndemână. Și chiar dacă poate părea de speriat, faşa se aplică direct pe plagă, se strânge şi se înfăşoară, chiar și atunci când fractura este deschisă. Ulterior, se imobilizează zona cu două atele artizanale, suficient de lungi pentru a prinde între ele ambele articulaţii ale osului fracturat”, subliniază dr. Ilie Roșca, adăugând că, sub nici o formă oasele nu trebuie ”așezate la loc”, de către persoane care nu sunt de specialitate, pentru că acest lucru poate provoca leziuni vasculare şi nervoase.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;