Somn

Consecinţele lipsei de somn şi ce trebuie să faci ca să te odihneşti mai bine

Facem atât de multe lucruri într-o zi, încât uneori uităm chiar şi să dormim. Fie că ne culcăm târziu sau ne trezim foarte devreme, cert este că nu ne odihnim deloc.
Pentru a reuşi să faci toate lucrurile pe care ţi le-ai propus, ai nevoie de un somn sănătos pentru a prinde putere.

Conform brightside, orele de somn de care ai nevoie se reduc pe măsură ce înaintezi în vârstă:

- peste 65 de ani, 7-8 ore de somn
- între 24 şi 64 de ani, 7-9 ore de somn
- între 18 şi 23 de ani, 7-9 ore de somn
- între 14 şi 17 de ani, 8-10 ore de somn
- între 6 şi 13 ani, 9-11 ore de somn
- între 3 şi 5 ani, 10-13 ore de somn
- între 1 şi 2 ani, 11-14 ore de somn
- între 4 şi 11 luni, 12-15 ore de somn
- între 0 şi 3 luni, 14-17 ore de somn

Ce se întâmplă dacă te privezi de somn?


1. Te îmbolnăveşti. Sistemul imunitar este în strânsă legătură cu somnul, iar lipsa lui îngreunează lupta organismului împotriva bolilor.

2.
Devine mai greu să gândeşti logic şi să reacţionezi rapid, ceea ce ar putea fi periculos mai ales atunci când trebuie să iei o decizie imediată, spre exemplu când conduci.

3. Iei în greutate dacă dormi mai puţin de 5 ore pe zi.

4. Sănătatea pielii se deteriorează: apar riduri, pete şi acnee, iar corpul îmbătrâneşte prematur.

5. Creşte riscul de boli cardiovasculare.

6. Creşte riscul de cancer.

7. Scade apetitul sexual. Dacă dormi mai puţin de 5 ore pe zi, timp de o săptămână, nivelul de testosteron şi hormoni sexuali se reduce cu 15%.

8. Uiţi lucruri mult mai uşor. Atunci când dormim, creierul nostru sortează informaţii. Lipsa somnului îl privează de momentul în care trebuie să facă acest lucru.

Ce putem face?


Există o singură cale de ieşire: mai mult somn. Dacă trebuie să te trezeşti la 7 dimineaţa, atunci trebuie să te culci la ora 23.


1. Fă-ţi un program. Învaţă să mergi la culcare la aceeaşi oră în fiecare seară, chiar şi în weekend. Corpul tău se va obişnui cu asta şi îţi va cere să dormi la ora cu care s-a obişnuit.

2. Respiră aer curat. În cazul în care vremea permite, fă o plimbare afară cu 15 minute înainte de culcare. Şi vei dormi mai bine dacă este mai răcoare în cameră!

3. Fă mai multă mişcare în timpul zilei. Oboseala fizică este cea mai bună motivaţie pentru somn. În cazul în care munca ta este sedentară, fă jogging sau genuflexiuni cu aproximativ 2 ore înainte de culcare.

4. Trebuie să reduci anxietatea la nivel minim. Încearcă să nu te cerţi sau să nu pui prea mult la suflet, dacă e posibil.
Nu te uita la televizor sau la ştiri prea mult, mai ales dacă sunt prezentate lucruri negative.

5. Nu mânca înainte de culcare. Digestia este un proces activ care se bate cap în cap cu somnul. Ia cina cu cel puţin 3 ore înainte de a te pune în pat.

6. Nu bea cafea seara. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ceaiul verde, băuturi energizante, ciocolată sau orice care conţine cafeină.

7. Munceşte doar la serviciu. Casa este locul de odihnă şi relaxare. Apelurile în interes de serviciu sau mail-urile pot aştepta până dimineaţa următoare.

8. Relaxează-te seara. Fă o baie fierbinte sau citeşte o carte bună!

9. Fă-ţi un ritual. Asigură-te să îi oferi corpului tău semnale că trebuie să se odihnească: spalatul pe dinţi, aplicarea cremelor sau duşul pot fi câteva dintre acestea.


10. Creează-ţi o atmosferă confortabilă pentru somn. Poartă pijamalele preferate, foloseşte o pătură caldă, lucruri care te fac să te bucuri că te afli în pat. Şi scapă de televizorul din dormitor!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod