Sa fii parinte singur este o mare provocare. Trebuie sa ai curaj sa-ti asumi responsabilitatea de a-ti creste copilul, de a-l inlocui pe cel care lipseste, de a fi mama si tata in acelasi timp. In societatea actuala se vorbeste din ce in ce mai des despre eliminarea diferentelor dintre feminin si masculin, insa este putin probabil sa se poata inlatura diferentele dintre rolul matern si cel patern.
Uneori divortul poate constitui solutia cea mai buna, pentru ca neintelegerile dintre parinti pot afecta in mod negativ dezvoltarea copilului si, din acest motiv, divortul este singurul mod in care poti trai in armonie si liniste. Este preferabil ca un copil sa creasca alaturi de un singur parinte, decat intr-o familie aparent unita si cuprinsa mereu de certuri si dispute conjugale.
Barbatii divortati sau vaduvi sunt in mai mare masura dispusi sa-si transforme "celibatul" intr-o recasatorire, dar recasatorirea femeii divortate ramane mai putin frecventa decat cea a barbatilor. Femeile raman singure in numar mult mai mare si in general pe perioade mai indelungate.
Parintii sunt pusi in situatia de a-si educa singuri copilul, dar de regula ei apeleaza si la alte persoane din familie (bunici, alte rude), bone etc. Exista insa o diferenta intre mamele singure si tatii singuri. Mamele singure tind sa nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru ajutor, ajungand de aceea la suprasolicitare si tensiuni interioare. In plus, ele tind sa preia si rolul tatalui. In cazul barbatilor se intampla foarte rar sa poata prelua si rolul mamei.
In familiile in care exista un singur parinte au loc o serie de transformari in ceea ce priveste regulile si modificarea granitelor. Mamele singure au uneori tendinta de a deveni mai autoritare, mai rigide in aplicarea regulilor, incercand sa suplineasca lipsa tatalui; tatii, dimpotriva, inclina sa devina mai delicati, mai afectuosi, dar si mai restrictivi in unele cazuri (de exemplu, ora la care vin seara acasa fetele). Granitele dintre parinte si copilul unic sau copilul cel mare tind sa devina difuze, transformand relatia fie intr-una de prietenie exagerata, fie intr-una de parteneriat.
In ceea ce-i priveste pe tatii singuri, putem spune ca adesea acestia pastreaza o distanta mai mare fata de proprii copii decat mamele singure, astfel incat granitele dintre parinte si copil sunt mult mai clar conturate. Fiicele care raman cu tatal pot ajunge "stapane si mame" ale casei, asumandu-si indatoriri cu mult peste capacitatile unei tinere. Ele vor fi cele care ingrijesc fratii mai mici, fac curatenie, mancare, ofera suport emotional.
Tatii au o interactiune mult diferita de cea a mamelor cu copiii mici. In general, provoaca mult mai mult copiii, au un raport mai vesel, de aceia copiii prefera sa parcurga impreuna cu tatii activitati de joc. Este o forma de atractie pozitiva pentru copil, un exemplu diferit despre cum poate interactiona cu alte persoane.
In cazul mamelor singure, dificultatea cea mai des intalnita este cea de ordin material. Incercand sa suplineasca veniturile care ar fi fost aduse de tata, mama ajunge sa se suprasolicite si astfel nu mai poate acorda suportul emotional necesar copilului. De asemenea, incercand sa detina macar intr-o anumita masura autoritatea specifica tatalui, diminueaza gesturile de afectiune, privand astfel copilul de caldura materna.
De multe ori se intampla ca tanarul sa isi piarda rolul de protejat si sa devina partener, confident si chiar sustinator moral al parintelui. El este supus unei maturizari pentru care nu este pregatit si care ii poate afecta serios dezvoltarea.
Ceea ce face un copil fericit si sanatos este hrana emotionala si siguranta pe care o primeste. Atunci cand echilibrul emotional este asigurat, cand este iubit si valorizat neconditionat, copilul se va dezvolta armonios.
© Copyright:
Divortul si implicatiile sale psihologice
Sa fii parinte singur este o mare provocare. Trebuie sa ai curaj sa-ti asumi responsabilitatea de a-ti creste copilul, de a-l inlocui pe cel care lipseste, de a fi mama si tata in acelasi timp.
Comentarii (18)
exista psihologi nu are fiecare scoala, dar cele mai multe au un astfel de program exista psihologi si la centre, sunt o graza si pe internet, oricand se poate cere consiiere si sprijin se vorbeste despre educatie... educatia la care ne referim nu tine de anii de studii, de mastere si doctorate ci tine de formarea ta ca om, de mostenirea cu care pleci de acasa: acel portret de relatie creat de mami si de tati. sa ne amintim de unele mame de baieti?!.....sa ne amintim de mamele de fete?!....noi acuzam "o mostenire" ce se incapataneaza sa fie transmisa de la generatie la generatie. putini alegem sa invatam din experienta celorlalti sau din experienta proprie si sa spunem "STOP, imi doresc sa fiu altfel, sa traiesc altfel!" "STOP, merit mai mult! Copii mei merita altceva!" etc lucrurile vor incepe sa se schimbe cu primul STOP spus de o mama, de o sotie, de un fiu, de un tata etc. este un drum dep[arte de a fi unul usor, dar cu totii stim ca nu este unul imposibil!!!!!!!!!!!!!!!!
Daca esti intr-adevar o femeie de 3x10 de ce nu ai curajul sa-ti iei viata in propriile maini ? Nu rezolvi nimic denigrandu-ti sotul . Asa cum pentru a forma un cuplu e nevoie de doi , tot de doi e nevoie si pentru a-l destrama . Nu poate fi numai el de vina . Comentariul lui Alin e de bun simt si identifica corect problema Norei .
- Bine punctat ! Da , exista multe femei in situatia descrisa de tine ... dar trebuie sa ai curaj sa mergi mai departe ... fara factorii stresanti langa tine .... altfel ai sa ajungi sa regreti la batranete .... Si pt. ALIN .... nu stiu ce inseamna "comunicare" pentru tine .... dar dupa modul in care te-ai luat de NORA , sigur faci parte din acei barbati ... care NU STIU SA COMUNICE cu partenerul de langa ei/ele .... ca doar "are balta peste" NU ????
Am si o intrebare, care sunt sigura ca si-au mai pus-o si alte femei in aceeasi situatie....De ce nu exista in fiecare scoala cate un psiholog, si in fiecare oras cate un cabinet unde se poate cere ajutor in situatii de criza in viata, ca o anexa a serviciilor sociale?Sunt sigura ca ar fi de mare folos si copiilor si parintilor singuri.
Si eu am ales dupa 12 ani de casnicie,sa renunt la un calvar care ani de zile a constat in agresiune fizica si verbala,care ma otravea in fiecare zi.Stiu foarte bine ce se intampla in sufletul unei femei mai ales cand are si copii(eu am doi),prin ce trece atunci cand e privita parca ar avea lepra,cand trebuie sa faca fata intrebarilor asazisilor ''amici''...nu se poate descrie in cuvinte doar cine trece prin asa ceva poate intelege.Singurul lucru pe care l-am regretat a fost ca am lasat sa treaca atatia ani pana sa pun punct.E groaznica singuratatea dar cand ai copii, ai o putere,pe care nu o poti explica de unde anume vine, dar daca ai incredere si speranta si muncesti ptr. visele tale, nu se poate sa nu reusesti!AVETI INCREDERE IN VOI(cu adevarat) SI SA NU VA FIE FRICA DE NIMIC.......chiar daca singuratatea este GROAZNICA.(dar asta e alt subiect de discutie)
Sa nu-ti para rau ca ai fost bun.Esti tinar,iar daca nu aveti copii e mult mai simplu.Sunt sigura ca exista SUFLETUL TAU PERECHE pe undeva si te asteapta.Sa te ajute experienta dinainte.Toate bune.
La felul cum vorbesti, mai ai pretentii la tandrete, afectiune, din partea barbatului? S-ar putea sa fii revoltata, dar ca sa rezolvi ceva ar trebui mai intai sa-ti treaca frustrarea. Te tine cu forta, de stai langa el? Divorteaza, fata! Daca asa te porti si acasa (tu cea de 3 ori femeie de 10), ma mir ca nu te-a lasat inca... Prin comunicare rezolvi totul, nu cu scandal.
daca privesc peste umar ma cuprinde ... frica. Am avut o copilarie dura. Tatal meu era un foarte bun specialist in munca lui, dar in familie, cand se imbata (si era destul de des), venea acasa si o batea pe mama. Mama era un robot, servici casa, si atat. Eu eram copilul-elev care trebuia sa invat f bine, sa nu cer nimic, pentru ca mi se oferea tot, mai putin ... atentie, afectiune si chiar prietenie. Tatal meu se mandrea cu mine, cu notele mele, rezultatele mele sportive, ma cumpara cu bani, dulciuri si hainute, dar cand il cuprindea furia, tremuram de frica in pat langa mama care ... manca bataie. Cred ca de aceia mama nu a stiut sa ma iubeasca, sa-mi fie prietena. La 17 ani ai mei parintii au divortat, lumea mea desi instabila, s-a sfarsit. Tatal meu si-a gasit o alta femeie. Nu l-am putut ierta 9 ani (dupa care a murit). Eu l-am inmormantat si am plans mult, si mi-a parut rau ca nu l-am iertat cat a fost in viata. Mama s-a recasatorit. A invatat sa ma iubeasca dupa ce am nascut, de atunci suntem prietene. La 20 ani m-am casatorit, dar nu a durat mult ca a trebuit sa divortez pt ca sotul meu si-a gasit o colega de munca sa ma suplineasca. A fost foarte greu pentru ca l-am iubit, si atunci mi-am propus sa nu mai iubesc niciodata, dar m-am recasatorit si am adus pe lume o minune de copil, pe care-l iubesc ..enorm. Acum sunt o femeie care are o cariera frumoasa (am 2 facultati, experienta in manegement, finante), am un copil minunat si am invatat din greselile parintilor mei sa-mi educ frumos copilul (avem o prietenie frumoasa, in care este implicat in primul rand respectul), si sunt si sotie (nu stiu cat de buna, dar se pare ca e ...ok). Dar totusi viata mi-a dat suficiente lovituri (cu tatal meu care era idolul meu, cu primul sot, pe care l-a iubit pana la divinizare)
am crescut intr-o familie in care tata a batut-o si injurat-o pe mama , a tinut-o in casa ca pe o sluga si niciodata nu a scos-o macar la o cina sau la un mic si o bere, dupa gusturile stupide ale epocii si ale barbatilor cu burta si cam atat.Motivul pentru care se purta asa era o traditie pe care a invatat-o si el de la bunicul. Mama a vrut sa-l faca om, dar nu a reusit. Pentru ca am vazut de copil nenorocirile astea in fiecare zi, am facut un pariu cu mine si mi-am jurat ca nu voi face niciodata ce a facut el. M-am casatorit cu o fata care ma iubea cu adevarat. Dupa 4 ani de casnicie, a plecat in Italia si de acolo mi-a spus ca nu mai putem continua. Am fost atent cu ea, am cautat sa nu-i lipseasca nimic, am vorbit frumos, i-am oferit armonie si suport emotional. Nu sunt impotent, deci si pe plan sexual imi faceam datoria si chiar nu mima ce simtea. Motivul il stie doar ea. Mie nu mi l-a spus niciodata. Am asteptat-o 5 ani sa se intoarca, am fost de ziua ei pana in orasul unde lucreaza si nu a vrut sa ma vada. Deci nu numai bestiile de barbati se poarta ca mitocanii.
Am si eu 25 de ani si pot spune ca m-am scarbit de barbati total...nu am fost casatorita si nici nu-mi sta in gand....si da pot spune ca in Romania femeia este de 3 ori femeie si tot nu este apreciata...romancelor fiti puternice si tot timpul cu capul sus....pt. ca o meritat.
Sacrifici mai mult copii cand faci compromisuri pentru celalalt. Daca nu stie sa fie mama si-si paraseste copii si familia pentru strainatate, solutia nu poate fi decat invatarea rolului de mama. Poate nu va fi la fel, dar spun tatilor care renunta la copii in favoarea mamelor imorale, puteti sa va implicati in cresterea copiilor si educarea lor mai mult decat plata unei pensii de intretinere. Ele sunt slabe, si-si leaga existenta de un altul. Nu stii daca acel altul iti va accepta copii, mai ales daca este strain, (italian sau spaniol). Este bine sa luptati pentru copii vostri. Nici nu stiti cat de mult le puteti oferi, cat de mult sunteti iubiti si cat de mult ajutor le dati. Lasati-le sa zburde daca au fugit de acasa. Copii sunt familia si nu femeia - care oricum nu avea gandul la copii....
Daca divortul ar rezolva problemele,ar fi minunat,uneori trebuie sa cautam si alte solutii.Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar in Romania cei mai multi dintre barbati nu sunt educati cum trebuie,nu ca nu ar fi ei buni,dar nu stiu sa se implice in viata de cuplu.Le este jena sa faca piata,sa ajute la gatit,spalat ,curat etc.Viata lor sociala este cu prietenii la bere.....etc.Uita sa iasa cu familia in oras,la un gratar,nu au timp de sedinta cu parintii,de discutii cu copii lor.Nu observa grija femeii de a gati bine,de a face curat,de a fi aranjata. Ei au alte dorinte.SEX si independenta! Totul tine de educatie si autoeducatie.
Eu am avut curajul sa divortez la 28 ani. Am crescut singura 2 copii, unul e student la 500 km de casa si celalalt e olimpic national. Cu ajutorul lui Dumnezeu le-am luat si case intr-un oras universitar. Nu ma ajutat nici un al om. m-am realizat si din punct de vedere profesional, copiii sunt realizati si sunyem linistiti. Se poate! Chiar daca am stat si 11 ani intr-un partaj si justitia a fost nedreapta, chiar daca ar trebui sa dea pensie dar o reduce la jumate, copii mei, am spus bine : AI MEI !, au avut si copilarie si stiu sa se si descurce. Da, sunt singura pentru ca nu am gasit omul potrivit. Nici unul nu a avut curajul. Asta nu inseamna ca nu trezesc admiratia. Sunt o femeie frumoasa dar ... probabil ca unii oameni sunt sortiti sa ramana singuri. Nu va lasati doamnelor! La multi ani!
Eu nu am divortat.Daca a fost mai bine pentru mine si copii, nu stiu, insa stiu ca mi-a fost foarte greu si material si afectiv. Mi-am pierdut sotul cand unul din copii era la grdinita iar celalalt, tocmai incepuse scoala. I-am crescut cu multa dragoste si rabdare si am renuntat sa am o viata personala. Le-am facut pe toate singura. Au fost copii foarte buni, au studiat, au fost puternici, iar acum fac parte din elita societatii, iar cel care a ales sa plece din tara, s-a realizat atat profesional cat si financiar, dar acum... nici unul nu mai are nevoie de mine, pentru ca eu ...am ramas "ruda" saraca si sunt o povara pentru partenerele lor de viata. Ma intreb, unde am gresit ?! Am ramas doar cu tristetea singuratatii si cu lipsa curajului de a o lua de la capat. Poate daca as fi trait intr-o alta tara, viata mea ar fi fost altfel acum...
Am ezitat ani de zile sa fac pasul... Ce o sa zica lumea? Cum va fi tratata fetita mea? Cum o sa o cresc singura? Cum o sa ma descurc cu banii? Ce o sa se aleaga de munca mea si de sperantele mele? Au fost intrebari care nu-mi dadeau pace si la care mi-a raspuns fetita mea la cateva luni dupa ce am avut curajul sa divortez. Fetita mea mi-a spus: "Mami, acum suntem fericite!" Am plans de emotie si de bucurie. Mi-a fost teama ca divortul sa nu o afecteze negativ dar, spre surprinderea mea, dupa divort copilul meu a inflorit. Copilul meu si-a recapatat copilaria! Oricat de greu ar parea, nu va sacrificati copiii pe altarul unei casnicii ratate! Toti avem dreptul sa fim fericiti!!!!
sant si eu o femeie divortata cu doi copii si mi-a fost frica sa divortez ca ma ameninta tot timpul ca ma omoara pe mine si pe copii,dar am avut sprijin din partea parintilor si am mers pana la capat,cu toate ca am avut amenintari si neplaceri din partea lui si eu si copii fiind traumatizati in special eu ca eram supusa permanent sub amenintarea cutitului ca sa ai dau banii sa se duca la jocuri si la baut,sieu ramaneam fara bani de mancare la copii sau sa mai platesc ceva la statsau ratele care le aveam.atat va pot spune ca acum am acut din nou pasul de a ma marita din nou si am avut probleme si eu si sotul meu din partea la fostul sot si inca am frica de trecut.Simt cama urmareste inca trecutul si ca nu o sa scap de el nciodata.E bine sa fii si singura cu copii dar trebuie sa fii mereu atenta sa te uiti permanent in spate deoarece trecutul nu te va lasa nicodata sa traiesti linistita.
mare dreptate ai NORA,multe mame stau alaturi de sot de dragul copiilor.si eu sunt una dintre ele dar am hotarat ca e mai bn sa ma despart tocmai pentru binele si linistea copilului.sunt barbati care nu vor sa accepte situatia chiar daca vad ca nu mai merge casnicia si spun ca stau de dragul copilului,dar de fapt stau doar ca sa iti reproseze anumite lucruri si ca sa te distruga. DRAGELE MELE FITI PUTERNICE SI PUNE-TI PICIORUL IN PRAG ATUNCI CAND NU MAI MERGE RELATIA CU PARTENERUL,NU TINETI CONT DE GURA LUMII SI NU VA FIE TEAMA CA NU VA VE-TI PUTEA DESCURCA.
Ati tratat , vreodata, un subiect, in care - sotia, mama si specialista in job-ul ei , ACASA si la SLUJBA - sunt 3 femei "profesioniste", care sunt nevoite sa indure un ticalos de sot, de tata si de "om al muncii"!??? Aceste femei superbe ce sa faca ??? Exista femei care sunt de nota 10 - peste tot, dar n-au avut si nu au parte de liniste, de implicare si un strop de tandrete din partea LUI??? Intrebarea este: "Credeti, oare, ca o femeie adevarata, care s-a realizat , in toate domeniile, aducand si bani, in "cuib", pentru binele casei, neavand ce sa-i reprosezi, n-ar fi capabila sa-i raspunda sotului ei la un strop de atasament, daca acesta ar vedea ca ???? Ar fi asa de dificil ca ea sa ofere, si tandrete si sa dea din preaplinul ei, daca i s-ar accepta ????" Neadevarat de multe femei romance sunt aproape supermegafemei si, ar fi culmea, sa nu fie FEMEI tocmai acolo unde e bine si pentru ele ! Dar....daca n-au CU CINE??? Daca Bestia e Bestie! Aceste femei stau langa TICALOS numai de dragul copiilor! Zeci, sute de femei au, si acest statut ! E cumplit ca inca mai stau ! De teama divortului! De teama de a nu intra in "tagma" altor nemernice care si-au meritat , poate, statutul de ! De rusine! De gura lumii! De teama de a nu-i da TICALOSULUI jumatate din averea cladita numai de EA ! De teama de a nu rade colegii de copii lor! De teama lui Dumnezeu, de a nu !" Si stau, si stau si indura ! Am o varsta onorabila! Nu ma credeti ca, in universul meu spiritual si peisagistic, nu am un exemplu, nu cunosc un cuplu "la plutire" sau " impacat sufletste"! Se traieste numai "in falset"! "FASET"!
Posteaza comentariu