Când carantina se face numai pe hârtie...

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Îmi place cum ne-am organizat la București, chiar și cu rafturile devastate, fără săpun, tampoane, făină și spirt la vânzare! E ok, am râs, am glumit, ne-am înfuriat că unii au luat prea mult și alții deloc, nu ne-a plăcut că nu am mai apucat drojdie și orez, dar e bine!
Unii au zis că e bine să porți mască, alții au zis că e inutil. Unii au început să folosească mănuși chirurgicale și la volanul mașinii personale și alții au zis că e exagerat. Unii au zis că e bine să te aprovizionezi, alții au început să râdă de cumpărătorii de făină. Nu aș putea să spun acum cine a avut dreptate. Sper doar, în sinea mea, ca cei care au cumpărat baxuri de făină să-și fi cumpărat și drojdie suficientă, altfel... efortul a fost aproape inutil. Mă rog, asta dacă nu se apucă toată lumea acum să crească și maia.

 
Ce voiam să zic este că eu, până de curând, nu am apreciat aceste lucruri la adevărata lor valoare. 
 

Știți care e partea bună în tot ce se întâmplă zilele acestea? 

 
Partea bună e că suntem conștienți! Că poate purtăm masca greșit, poate o folosim de două ori, poate greșim cu baxul de mălai, dar cu un singur lucru nu greșim: cu faptul că suntem conștienți.
Poate nu facem totul bine, poate nu e totul corect, dar măcar suntem conștienți de faptul că amenințarea coronavirusului e cât se poate de reală.

 
Am avut o deplasare la țară, în județul Olt, în acest weekend. O vizită scurtă în supermaketul localității m-a impresionat. Banda pentru cumpărături era dezinfectată la fiecare client, casiera purta mănuși, iar dezinfectantul era la casă, disponibil pentru clienți. Era spirt pus într-un dozator și era bine. M-am simțit bine. Lume nu era prea multă în magazin. Cât am plătit eu produsele mele, casiera tocmai primea încă un recipient cu dezinfectant și instrucțiuni. Oamenii luau asta în serios și nu am putut decât să mă bucur sincer. Ba chiar i-am felicitat pentru asta. 
 

M-a lovit realitatea imediat ce am ieșit... 

 
Numai că am plecat impresionată de la supermarket și m-a lovit realitatea imediat ce am ieșit.
Cum în comunitățile mici toată lumea se cunoaște cu aproape toată lumea, am avut ocazia să stau de vorbă cu cineva în farmacia veterinară cât am cumpărat mâncare pentru pisici. M-a întrebat cum e la București. Femeia, de vârsta mamei mele, are și ea copiii stabiliți în Capitală. Tot vorbește cu ei și înțelege că nu prea e de glumă. I-am confirmat asta și i-am spus că eu sunt optimistă, că văd că oamenii sunt conștienți și respectă regulile așa cum pot ei. Și atunci m-a lovit pumnul realității.
 
Ea s-a uitat la mine dezamăgită și mi-a spus că nu mai crede în bine, că ea e speriată, că o să fie mai rău, că poate la oraș oamenii sunt conștienți, dar acolo... nici vorbă. Apoi mi-a povestit despre multe găști din localitate recent întoarse din Italia, care nu fac decât să se plimbe toată ziua peste tot.
Mi-a povestit că s-a întâlnit cu un polițist și l-a întrebat dacă nu cumva ar fi trebuit ca toți cei întorși să fie în carantină.

”Noi avem hârtiile făcute!” 

 
Am să redau întocmai dialogul așa cum mi l-a redat și ea, pentru că nu mi-a ieșit din minte nicio secundă:
- Ba da! Și sunt în carantină! a răspuns polițistul.
- Cum sunt în carantină? Asta e carantină? Îi văd toată ziua pe stradă! i-a zis ea.
- Doamnă, știți ceva? Noi avem hârtiile făcute! Dacă e să vină vreun control, noi suntem acoperiți! a încheiat el.
 

Și iată cum m-am trezit la realitate.

 
Ce văzusem eu în supermarket era numai în supermarket. În magazinele mici, pâinea e golașă pe rafturi, se ia cu mâna liberă și, de regulă, e încercată de toată lumea - fiecare testează câteva franzele să vadă dacă sunt pufoase.
 
Oamenii vorbesc despre coronavirus, dar sunt convinși că e un virus fabricat în laborator de americani pentru că nu-i suportă pe chinezi sau că e fabricat ca să scape guvernul de bătrâni pentru că nu mai sunt bani de pensii sau că ne mint cu televizorul să stăm în case ca să ne fure ei țara.
Alții, mai creștini, sunt siguri că e mâna Domnului, că chestia asta a fost prezisă și scrisă în cărți și că tot Dumnezeu o să ne apare.
 
Mă rog, când lucrurile stau așa cum stau, când unii mint că nu au fost plecați prin Israel sau că nu vin din Italia, când alții nu cred în dușmanul invizibil care este acest virus, când caratina se face numai pe hârtie, chiar că numai Dumnezeu poate să ne apere!
 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod