Aveam destule probleme dinainte. Coronavirusul a pus capac!

Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
Trăim vremuri grele. Este greu pentru noi toţi. Viaţa noastră nu va mai fi niciodată cum a fost, mereu ne vom aminti de ”vremea coronavirusului” şi ne vom întreba când va fi data următoare...
Aş vrea să luați în calcul că, atunci când lucrurile sunt mai dificile pentru toţi, cei care aveau probleme deja au şi mai multe, poate insurmontabile. Vreau să ştiţi că atunci când suferiţi din cauza izolării, altcineva e mai izolat, poate de ani de zile şi suferă mai mult. Vreau să ştiţi că atunci când vă anulaţi vacanţa pe anul acesta, alţii poate nu au fost poate niciodată într-o vacanţă.
 

Orice aţi pierde din lumea materială, credeți-mă, nu contează cât timp îi aveţi pe cei dragi de lângă voi!

 
Cât timp ei vă sunt alături, sunteţi bogaţi, orice s-ar întâmpla!

Încerc să îmi spun şi mie asta: sunt (încă) tânără, relativ sănătoasă şi am o familie care mă iubeşte, un soţ care mă preţuieşte, un copil mare ieşit din autism, care înfloreşte pe zi ce trece, şi alţi doi copii mai mici, care cu tot autismul lor sunt drăgălaşi şi au nevoie de mine.

Dar mă simt oribil de egoistă.
Poate chiar sunt.

Vă simţiti oropsiţi lucrând de acasă?


M-a ajuns şi pe mine vremea asta. Deşi în trecut mi-am dorit să lucrez de acasă, acum numai gândul mă îngrozeşte. Aş fi putut când eram doar cu David, până acum vreo câţiva ani. În acest moment, mi se pare o misiune imposibilă. Am un angajator care prin reprezentanţii săi capătă o faţă umană şi am nişte colegi minunaţi care nu ştiu cum să-mi sară în ajutor. Şefa mea e o persoană nu doar deşteaptă şi talentată, ci şi extrem de empatică, nici că aş putea cere mai mult!

V-aţi întrebat cum ar fi să aveţi o casă prea mică? Dar copii autişti? Dar ambele?


Cum ar fi dacă ar trebui să lucraţi din 40 de m patraţi cu copii ce icnesc, ţipă, urlă trântesc? Cum v-ar fi într-un spaţiu mic, fară uşi interioare între hol, bucătărie şi cameră ca să vă puteţi ”ascunde”  să munciţi? Cum aţi proceda? Cum aţi putea fi productivi?

Nu vă mai plângeţi, oameni buni!


Aveţi o cameră separată în care vă puteţi cât de cât refugia? Fiţi fericiţi, eu nu am asta.
Aveţi copii care vă sâcâie cu întrebări? Fiţi mulţumiţi! Cei mici ai mei doar urlă a frustrare.

Locuiţi la oraş? 


Sunteţi nişte norocoşi. Eu am plâns azi de nervi la serviciu când am aflat că firma ce face cursele Gilău-Cluj îşi modifică programul, anulând cursele cele mai importante, aşa discreţionar. 

Nu sunt doar mamă! Sunt profesionist în meseria mea, îmi doresc să am succes, să promovez. Nu îmi doresc, de fapt, nimic ieşit din comun, îmi doresc ceea ce vor majoritatea femeilor care au un serviciu.

A fost ultima zi în am mai mers la birou, rămăsesem ultima care mai mergea tocmai din lipsa unui spaţiu adecvat acasă.
Aveam un etaj aproape doar pentru mine. Nu, nu vreau concediul acela pentru părinţi, voi apela la el, maximum câteva zile ca maximă urgenţă. 

Pentru că am nişte colegi ce se bazează pe mine, pe care nu doresc să îi împovărez cu responsabilităţile mele, am o echipă de condus, am nişte lucruri de demonstrat. Dar aş fi preferat să demonstrez altfel, de la birou.

Deplasarea acesta care mă costa cam trei ore dus-întors cu autobuzele, dar mă echilibra psihic. Mă desprindeam de casă şi de probleme. 

Acum pare-se că voi locui 24 din 24 cu griji ţipete şi probleme


Urmează să încerc să lucrez de acasă.

David e încântat, vrea să mi se alăture, să înveţe, să stea şi el pe platforma de învătare ”Scoala din valiză”, proiectul Fundaţiei World Vision al cărei beneficiar este, din fericire, şi şcoala lui.
Acolo le încarcă profesorii lecţii şi teme ca să nu piardă copiii prea mult cu pauza asta forţată. 
 
 

Dacă va fi insuportabil acasă, voi încerca să reiau programul de birou cu autobuzele care mai circulă încă. Deşi e preferabil pentru toată lumea să stăm cât mai mulţi acasă. Să ne reconectăm cu ai noştri, să ne gândim la cine suntem, la ce trebuie să facem mai departe.

O să fie o mare piatră de încercare pentru mine.

Da, i-am explicat şi lui David că a lucra de acasă înseamnă a lucra efectiv, a face abstracţie de ceea ce e în jur şi de a da maximum de randament. Voi vedea mâine dacă a înţeles. E fascinat de slujba mea, a zis că e grozavă.

Sunt de acord cu el.

(va urma) 
  
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Maria pe 21 Mar 2020, 13:06
    Acelasi subiect ca in fiecare postare

    Doamna Marina , va respect pentru ca va înțeleg situația, având si eu 2 copii autisti sub 2 ani...si e greu . Dar, doamnă, dumneavoastră nu faceți nimic altceva decât să vă plangeti de milă in fiecare articol, de mila DUMNEAVOASTRĂ.. sa imi fie cu iertare, dar eu nu am citit niciodată să fi scris "bieții copii" ... toata problema e a dumneavoastră. Din toate articolele înțeleg mai mult cat de greu vă e sa fiti mama de copii autisti, dar nicidecum ca învăț ceva mai mult despre autism ... Si eu ma plâng uneori de oboseală, de singurătate, de mila copiilor mei, dar daca m-ar intreba cineva cum e viața cu ei as spune ca e grozava . Si nu as minți, doamna ! Autismul m-a învățat să mă bucur din nou de cele mai simple lucruri, să nu ma mai tem de niciun obstacol, pentru că daca ai mei copii pot face atatea lucruri avand in vedere situatia in care se află, atunci eu nu am nicio scuza ! Și nu mă voi plânge niciodată ca din cauza lor nu-mi pot vedea eu de cariera, viata socială sau mai stiu ce... Dar asa sunt oamenii, unii adoră să fie victime !

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod