Hugh Jackman, la 52 de ani: Starul are un pact secret cu soția lui, cu 13 ani mai în vârstă

Unul dintre cei mai doriți bărbați celebri, Hugh Jackman a împlinit 52 de ani. Actorul are o căsnicie solidă cu Deborra-Lee Furness (64 de ani).
Ar fi putut avea o iubită tânără și sexy. Dar pentru Hugh Jackman nu există altă femeie mai potrivită decât Deborra-Lee Furness, cu care este căsătorit de 24 de ani.

După ce rolurile din francizele de mare succes "X-Men" şi "Wolverine" i-au adus celebritatea, actorul a vorbit despre efectul pozitiv pe care soţia lui l-a avut asupra carierei sale. "Familia şi Deb s-au sacrificat pentru mine. Sunt ambiţios", a spus el în ianuarie pentru publicaţia australiană Who.

Hugh Jackman și Deborra-Lee Furness s-au cunoscut în timpul filmărilor la serialul de televiziune "Correlli" și s-au căsătorit în 1996, la Melbourne. Ei au doi copii adoptați - Oscar, în vârtă de 20 ani, și Ava, de 15 ani.

Regula de la care nu se abate niciodată


Starul a dezvăluit pentru revista Who că a făcut cu soția sa un "pact secret" care le-a întărit mariajul și îi ține foarte legați. Este o regulă simplă, de la care el și Deborra nu se abat niciodată și care a funcționat perfect de fiecare dată - întotdeauna vorbesc înainte de a lua decizii importante care le pot afecta familia.

"Când ne-am căsătorit, am făcut un pact că ne vom sfătui la fiecare punct de cotitură din viețile noastre și că ne vom gândi dacă ceva e bun sau rău pentru familia noastră", a declarat actorul.

În 2015, actorii au declarat că mariajul lor a rezistat atât de mulţi ani datorită angajamentului lor de a-şi creşte copiii şi înţelegerii de a nu sta prea mult timp despărţiţi, chiar dacă amândoi au un program încărcat. "Deb a avut o regulă: să nu stăm despărţiţi mai mult de două săptămâni", a explicat Jackman, glumind că a învăţat, încă de la începutul relaţiei, să spună "da" la tot ceea ce soţia sa îl roagă.



Jackman a mărturisit pentru People că amândoi se străduiesc să păstreze vie dragostea lor. Întrebat cum reuşesc să-şi păstreze căsnicia puternică după atâţia ani, actorul a răspuns: "Cu meditaţie!". "Medităm împreună. E un lucru minunat de făcut duminica dimineaţa", a adăugat partenera lui de viaţă, care a mai spus că simţul umorului îi ajută, de asemenea, să-şi păstreze relaţia interesantă.

Soția l-a scăpat de un cancer de piele


În 2017, Jackman a făcut încă o declaraţie de dragoste, spunând la "Ellen Degeneres Show" despre soţia lui: "Ea este cel mai mare lucru care mi s-a întâmplat şi e din ce în ce mai bine."
Menţionând că soţia lui l-a susţinut de-a lungul carierei, chiar şi înainte ca el să se bucure de succesul de astăzi, starul a dezvăluit şi care este sloganul lui preferat: "O soţie fericită înseamnă o viaţă fericită".

Tot în 2017, actorul a povestit că soţia lui l-a încurajat şi a insistat ca el să fie consultat de un medic după ce a observat un semn pe nasul lui și astfel a aflat că avea cancer de piele.
"Deb mi-a spus să merg la medic, pentru a vedea ce se întâmplă cu acea pată de pe nasul meu. Băiete, câtă dreptate a avut! Aveam carcinom bazocelular. Vă rog, nu fiţi delăsători ca mine. Mergeţi periodic la control medical. Şi, neapărat, folosiţi cremă de protecţie solară", a scris actorul australian într-un mesaj publicat pe contul său de Instagram.

Emblema Wolverine


Născut la 12 octombrie 1968 în Sydney, Australia, Hugh Jackman a debutat ca actor într-un serial de televiziune australian, în 1994. În 2008, Hugh Jackman a fost desemnat de revista People cel mai sexy bărbat în viaţă, iar în 2009 a prezentat gala premiilor Oscar.

Actorul australian şi-a câştigat renumele internaţional interpretând, în special, super-eroi, dar şi personaje de epocă, pline de dramatism, dar şi romantice. Jackman este cunoscut pentru rolul Logan/Wolverine din seria X-Men ("X-Men", 2000; "X2/ X-Men 2", 2003; "X-Men: The Last Stand"/ "X-Men: Ultima înfruntare" (2006); "X-Men Origins: Wolverine" (2009); "The Wolverine", 2013; "X-Men: Days of Future Past" / "X-Men: Viitorul este trecut", 2014; "X-Men: Apocalypse", 2016; "Wolverine 3"/ "Logan" (2017), dar şi pentru rolurile din "Someone Like You" (2001), "Kate & Leopold" (2001), "Van Helsing" (2004), "The Prestige" și "Australia" (2008) cu Nicole Kidman.



Hugh Jackman l-a interpretat, în 2012, pe Jean Valjean în ecranizarea romanului "Les Miserables", film în care a jucat alături de Russell Crowe, Anne Hathaway, Amanda Seyfried, Eddie Redmayne, Aaron Tveit, Samantha Barks, Helena Bonham Carter şi Sacha Baron Cohen.

A fost nominalizat, în 2013, la un Premiu Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal şi la Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor (rol principal), şi a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor.

Citește și: Kate Winslet a împlinit 45 de ani. Povestea frumoasă din „Titanic“ continuă


Starul australian a mai jucat în "Swordfish", "The Fountain" (2006), "Snow Flower and the Secret Fan" (2011), "Real Steel" (2011), "Prisoners" (2013), "Chappie" (2015), "Pan" (în rolul lui Barbă Neagră, 2015), "Eddie the Eagle" (2016), "The Front Runner" (2018).


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod