Căsnicie cu bucluc: Larry King divorţează de a şaptea soţie, după 22 de ani de mariaj

Jurnalistul american a depus actele pentru a divorţa de cea de-a şaptea soţie, Shawn Southwick, după 22 de ani de căsnicie.
Larry King, în vârstă de 85 de ani, s-a căsătorit cu actrița Shawn Southwick (59 de ani), în septembrie 1997. Ei au împreună doi fii: Chance (20) şi Cannon (19).

King a depus documentele marţi la o instanță din Los Angeles, anunță TMZ. El a motivat diferenţe ireconciliabile, iar data separării menționată în acte este 6 iunie 2019.

Aparent, căsnicia lor a fost una cu probleme.
O sursă a declarat pentru People că jurnalistul a fost afectat de zvonurile privind o relaţie extraconjugală pe care o avea soţia lui, fostă cântăreaţă şi prezentatoare TV.
Cei doi au negat apoi zvonurile că divorţează.

În 2010, National Enquirer a scris că Southwick avea o relaţie cu un antrenor de baseball, Hector Penate. Acesta din urmă a recunoscut, dar cuplul a decis să rămână împreună.

Tensiunile dintre cei doi au atins cote maxime când Shawn i-a cerut lui King să semneze documente care i-ar fi dat drepturi extinse asupra proprietăților și i-ar fi afectat negativ pe fiii lor, Cannon Edward King (19 ani) și Chance Armstrong King (20 de ani)).
Iritați de această tentativă de spoliere, aceștia și-au sfătuit tatăl să divorțeze.

King a mai fost căsătorit cu şase femei - Freda Miller, Annette Kaye, Alene Akins (cu care a fost căsătorit de două ori), Mickey Sutphin, Sharon Lepore și Julie Alexander.

La rândul ei, Shawn Southwick se află la al doilea mariaj.


Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod