5 motive să renunți la zahăr imediat

Femeie care mananca un fursec cu sos de ciocolata

Numeroase studii au arătat că zahărul are un impact dezastruos asupra corpului, iar noi am ajuns să-l consumăm în cantităţi exagerate. De ce ar fi bine să mai renunţi la zahăr?
Zahărul rafinat creşte riscul de cancer, slăbeşte sistemul imunitar, favorizează apariţia acneei şi a diverselor probleme ale tenului şi acestea sunt doar câteva dintre motivele care ar trebuie să te pună puţin pe gânduri şi să încerci să limitezi puţin cantitatea de zahăr pe care o consumi.

Asta nu înseamnă că nu poţi să mai consumi zahăr deloc, însă monitorizarea cantităţii, precum şi găsirea unor alternative cât de cât mai naturale pentru a te îndulci pot să îţi fie de un real folos. Doar acordând puţină atenţie produselor pe care obişnuieşti să le consumi în mod frecvent pentru a constata ce cantitate de zahăr au, precum şi prin înlocuirea zahărului rafinat cu alte opţiuni mai sărace în calorii şi mai puţin prelucrate poţi să consideri că ai început să faci ceva pentru sănătatea ta.


Motivele pentru care ar fi bine să renunţi la zahăr


1. Zahărul rafinat face ravagii în corp şi împiedică buna funcţionare a tuturor organelor. Cu cât vei consuma mai mult zahăr rafinat cu atât funcţiile pancreasului vor fi mai afectate, declansând reacţii în lanţ care se răsfrâng şi asupra altor organe.

2. Zahărul creşte riscul de cancer. Nu de puţine ori au semnalat cercetătorii că zahărul are un impact negativ asupra celulelor şi favorizează formarea tumorilor canceroase. După consumul exagerat de carne roşie şi fumat, zahărul se situează pe lista neagră a produselor care distrug încet sănătatea.

3. Dacă studiile cu cancerul nu te-au speriat suficient de mult încât să limitezi pe cât posibil cantitatea de zahăr, trebuie să ştii că nici pielea ta nu va fi ocolită de efectele negative ale zahărului rafinat. Pielea îmbătrâneşte mult mai repede, deoarece odată ajuns în organism, zahărul declanşează un proces natural care poartă numele de glicare.
Astfel, moleculele de zahăr influenţează acţiunea colagenului şi a elastinei, două dintre substanţele esenţiale pentru ca pielea să-şi păstreze aspectul tânăr.

3. Riscul de a face diabet zaharat de tip 2 este unul foarte ridicat atunci când consumi cantităţi exagerate de zahăr şi dulciuri în fiecare zi. Reţine că zahărul se regăseşte în majoritatea produselor din comerţ, de aceea trebuie să controlezi foarte bine ceea ce mănânci.

4. Obezitatea este un alt motiv întemeiat care trebuie să te determine să renunţi la zahăr sau să încerci să nu exagerezi cu dulciurile. Zahărul induce producţia rapidă şi masivă a insulinei, determină hiperglicemie şi rezistenţa la insulină, epuizează funcţia pancreasului, declanşând apariţia supraponderalităţii şi a obezităţii.

5. Candidoza este o altă problemă care poate să fie declanşată în urma consumului exagerat de zahăr.
Abuzul de zahăr slăbeşte flora intestinală, iar acest lucru favorizează devoltarea infecţiilor fungice, în special cele cu Candida albicans.


Cele mai bune trucuri ca să renunţi la zahăr


  • Dacă faci prăjituri în casă încearcă să nu foloseşti zahărul alb, ci să-l înlocuieşti cu piure de banane (la chec, brioşe, negrese), cu extractul de stevia rebaaudiana care nu conţine deloc calorii, cu pastă de curmale (curmalele înmuiate şi mixate în robot cu puţină apă);
  • încearcă să reduci din cantitatea de zahăr folosită pentru cafea şi ceai. Limitează-te la o linguriţă la cafeaua de dimineaţa şi consumă ceaiurile neîndulcite;
  • foloseşte-te de curmale, smochine sau fructe proaspete pentru a-ţi potoli pofta de dulce.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • LCHF.ro pe 31 Mai 2016, 10:40
    Zaharul este otrava

    Din ce in ce mai multa lume deschide ochii la pericolul zaharului si intelege ca nu trebuie sa ne fie frica de grasimi sau colesterol. Grasimile sunt bune pentru sanatate, inclusiv cele saturate, contrar opiniei publice neavizate. Daca doriti sa aflati mai multe despre beneficiile unei alimentatii sarace in zahar si bogata in grasimi, cum sa mancati cat mai natural posibil, sa slabiti si sa va imbunatatiti sanatatea puteti accesa site-ul: http://lchf.ro/ce-este-lchf/lchf-pentru-incepatori/

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;