apa

Rețete de apă detox pentru această vară

Iată ce combinații poți încerca și tu pentru câteva rețete de apă detox perfecte pentru anotimpul cald!

Încearcă cele mai bune rețete de apă detox


Este posibil să pui din când în când zeamă de lămâie în apa ta. Dar știai că adăugarea unei varietăți de ierburi proaspete și fructe în apă te poate ajuta să îți cureți organismul în timp ce elimini toxinele? Apa infuzată nu este doar frumoasă la vedere, ci miroase bine și are un gust mai bun. Aroma de mentă proaspătă sau de citrice este răcoritoare și îți dă o stare de zen, ca atunci când pleci de la un spa de 5 stele. Înlocuirea băuturilor cu multe calorii cu apa detox poate ajuta la reducerea balonării, la digestie și la eliminarea deșeurilor. Apele detox te ajută, de asemenea, să bei cantitatea recomandată de apă și să reduci apetitul prin inducerea unui sentiment de sațietate.

Mai jos, poți găsi câteva exemple de apă detox pe care le poți face și tu cu ușurință. De la turmericul antiinflamator la busuiocul combinat cu căpșune, există o combinație diferită pe care o poți încerca în fiecare zi a săptămânii.
Mai jos, poți vedea care sunt beneficiile naturale ale combinațiilor de apă detox!

1. Apă detox cu turmeric și ananas


Turmericul este un aliment perfect atunci când vine vorba de afecțiuni inflamatorii, deoarece stimulează sistemul imunitar. Ananasul conține o enzimă numită bromelaină, excelentă în reducerea inflamației care provoacă dureri în organism. Împreună, aceste ingrediente creează un elixir care stimulează imunitatea și reduce durerile. Asigură-te că adaugi un vârf de piper negru pentru a crește proprietățile turmericului.

Ingrediente


500 mililitri de apă
1/3 cană de ananas
1 lingură de turmeric curățat și feliat subțire
1 vârf de cuțit de piper negru

Modalitate de preparare


Se pun ananasul și turmericul în apă la infuzat pentru cel puțin o oră, la frigider, pentru a permite ingredientelor să se descompună și să lase în apă vitamine și minerale. Se strecoară apa și poate fi băută de-a lungul zilei.

2. Apă detox cu castraveți și pepene


Puține combinații sunt la fel de răcoritoare ca pepenele cu castraveți. Pepenele roșu are un conținut bogat de licopen, un puternic antioxidant care ajută la reducerea leziunilor oxidative din celule.
Această combinație are o aromă dulce și răcoroasă, care este perfectă pentru zilele fierbinți de vară.

Ingrediente


500 mililitri de apă
3 felii de castravete
1/4 cană de pepene roșu

Modalitate de preparare


Se lasă castravetele și pepenele la infuzat în apă. Se pune carafa cu apă la frigider și se lasă o oră, după care se strecoară apa și poate fi băută.

3. Apă detox cu zmeură și lime


Zmeura oferă o doză de antioxidanți și fibre, în timp ce lime-ul este bogat în vitamina C. Aroma acestei ape detox este dulce-acrișoară.

Ingrediente

500 mililitri de apă
5 zmeure
2 felii de lime

Modalitate de preparare


Această apă detox se prepară la fel de ușor precum celelalte. Va fi nevoie să lași iar la infuzat fructele în apă la frigider, pentru o perioadă de cel puțin o oră, după care poți consuma apa.

4. Apă detox cu ghimbir și lămâie


Ghimbirul este o bază perfectă pentru apa detox, deoarece îmbunătățește digestia și dă o aromă ușor picantă pentru a echilibra gustul lămâii. Împreună, aceste ingrediente ajută la alcalinizarea corpului și la curățarea sistemului limfatic.

Ingrediente


500 mililitri de apă
1 bucată de ghimbir
2 felii de lămâie

Modalitate de preparare


Ghimbirul se curăță și se adaugă în apă alături de feliile de lămâie. Se lasă apa la frigider pentru o oră, se strecoară și poate fi băută.

5. Apă detox cu grapefruit și rozmarin


Această combinație sofisticată adaugă o doză de vitamina C, iar rozmarinul ajută la îmbunătățirea circulației sângelui, reducând în același timp radicalii liberi.

Ingrediente


500 mililitri de apă
1 felie subțire de grapefruit
1-2 crenguțe de rozmarin

Modalitate de preparare


Se adaugă toate ingredientele într-o carafă și se lasă la infuzat pentru cel puțin o oră, la frigider, pentru a permite ingredientelor să elibereze vitaminele și mineralele în apă. Acest proces ajută ingredientele să dea și o altă aromă apei.
Se îndepărtează crenguțele de rozmarin și felia de grapefruit și se poate bea compoziția de-a lungul zilei.


6. Apă detox cu busuioc și căpșune


Această combinație este, probabil, cea mai aromată, grație aromei căpșunelor dulci și a busuiocului. Busuiocul are proprietăți medicinale și este excelent pentru combaterea tusei și a problemelor legate de mucus. Căpșunele sunt bogate în antioxidanți, ajutând organismul să lupte împotriva radicalilor liberi.

Ingrediente


500 mililitri de apă
3 căpșune feliate
2-3 frunze de busuioc

Modalitate de preparare


La fel ca celelalte ape detox, se lasă ingredientele împreună la infuzat, la frigider, pentru o oră, după care se strecoară apa și poate fi băută.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod

5 legume pe care le poți crește în interior, indiferent de vreme

Cum reacționează corpul tău la un atac de anxietate

De ce e bine să-ți faci patul în fiecare zi

6 probleme fizice pe care ți le cauzează stresul

Intoxicație alimentară sau gripă - Care sunt diferențele?

6 semne care arată că suferi de astm sever

5 moduri în care să-ți stimulezi metabolismul imediat după ce te trezești

De ce răcești mai des decât alții

De ce ar trebui să poarte boxeri bărbații

4 pași ca să reduci petele și ridurile provocate de soare

„Explozie“ de cancer în toată lumea: Extinderea bolii este alarmantă

Cancerul capului și gâtului, o afecțiune mai puțin cunoscută, omoară jumătate dintre pacienții diagnosticați în stadii avansate

Magicianul din spital: Doctorul care dansează, prietenul copiilor bolnavi

Dureri ciudate în timpul sarcinii care sunt total normale

Asta înseamnă curaj: O familie cu patru copii și-a vândut casa și străbat țara cu o rulotă

Chinul din spatele cortinei: Lady Gaga are dureri cronice în fiecare zi

Greșeli pe care le faci la cumpărături și care îți distrug dieta

5 alimente care pot creşte riscul de cancer

Laptele de cocos - Ce beneficii are pentru sănătate?

Cum să rămâi energică dacă ești o mamă care lucrează

Mâncarea franțuzească: 7 sfaturi ca să gătești sănătos

Efectele unei sarcini cu tripleți asupra corpului. Imaginile incredibile postate de o mamă din Danemarca

Studiu. Lipsa somnului îți afectează sănătatea mai mult decât crezi

Adio insomnie! Metoda secretă folosită de militarii americani care te ajută să adormi în două minute

Cum să folosești ce ți-a rămas dintr-un pui - Economie în bucătărie

Modalități de ars calorii pentru leneși

7 sfaturi pentru a găti mai sănătos mâncarea thailandeză

Quinoa - Ce beneficii are pentru sănătate

Ce trebuie să mănânci pentru articulații sănătoase

Cum să faci un smoothie sănătos și delicios de fiecare dată