7 reguli de slăbit care nu sunt adevărate

de Ioana Maroşan, 12 August 2017

Trebuie să elimini grăsimile şi carbohidraţii dacă vrei să slăbeşti! Acestea sunt doar două reguli de slăbit care nu sunt adevărate. Un nutriţionist ne spune de ce!
Nu există sfaturi miraculoase şi diete care te slăbesc peste noapte! Cu acest lucru cred că suntem de acord cu toţii, însă, în acelaşi timp, suntem bombardaţi şi de o mulţime de informaţii despre cum să slăbim sănătos. Este foarte important să discerni între aceste sfaturi şi să iei cele mai bune decizii atunci când începi lupta cu kilogramele în plus. Una dintre cele mai importante reguli de slăbit este cumpătarea şi grija faţă de alimentele pe care le consumi. Aceste două lucruri, asociate cu mult sport şi o alimentaţie simplă şi echilibrată te pot ajuta să slăbeşti şi să te menţii pe termen lung.

Ca să nu cazi în tot felul de capcane şi să-ţi îngreunezi viaţa, iată câteva reguli de slăbit care nu sunt adevărate şi cărora nu trebuie să le dai crezare:


Trebuie să elimini grăsimile ca să slăbeşti

Cred că ai auzit de nenumărate ori această regulă care este cât se poate de greşită. Da, trebuie să limitezi foarte mult consumul grăsimilor saturate, însă nu trebuie să excluzi din dietă grăsimile sănătoase (avocado, nuci, măsline, somon, sardine, anşoa, hering, seminţe de chia/in/dovleac). "O dietă săracă în grăsimi este de obicei foarte bogată în zaharuri care determină eliberarea unei cantităţi mari de insulină, hormonul recunoscut pentru faptul că favorizează depunerea grăsimilor. În schimb, o dietă bogată în grăsimi nu are un impact atât de mare asupra pancreasului şi favorizează arderea grăsimilor", explică nutriţionistul Kelly Puryear pentru publicaţia The List.


Trebuie să renunţi la carbohidraţi ca să slăbeşti

O altă regulă de slăbit pe care o auzim adesea are legătură cu carbohidraţii.
Nu trebuie să renunţi la carbohidraţi, ci să-i consumi pe cei complecşi în cantităţi normale, explică nutriţioniştii. Orezul integral, ovăzul, pâinea din făină integrală, quinoa, meiul, orzul conferă saţietate şi satisfacţia că ai mâncat ceva consistent. Potrivit specialiştilor, o dietă care cuprinde aceşti carbohidraţi, fructe şi legume proaspete, chiar şi cartofii obişnuiţi sau cei dulci te ajută să slăbeşti, deoarece furnizează fibre importante pentru digestie.


Trebuie să consumi alimente care ard grăsimile

Unele alimente sunt mai sănătoase din punct de vedere nutriţional şi este de preferat să faci alegerile cele mai bune. Însă, potrivit nutriţioniştilor nu există alimente pe care dacă le consumi cu regularitate te ajută să arzi grăsimile (oţetul din cidru de mere sau uleiul de cocos). Singura cale spre o siluetă de vis rămâne alimentaţia bogată în legume şi fructe, grăsimi sănătoase, carbohidraţi complecşi, proteine de calitate, alături de sport.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;