"Prietenul meu nu vrea să muncească. Îl iubesc, dar nu pot să trăiesc de azi pe mâine"

Am divorțat de un om care îmi făcea rău prin negativismul lui. Era un om extrem de pesimist și alături de care nicio bucurie nu dura prea mult. Deși eram de-o seamă și ne-am căsătorit din anii facultății, prăpastia dintre noi era atât de mare încât mariajul nu a durat decât doi ani.
Și ăia cam trași de păr. Când am scăpat din căsnicia aia am zis că nimic și nimeni nu-mi va mai sta în cale să descopăr lumea și să mă bucur de ea.

L-am cunoscut de mai bine de un an pe actual meu iubit. Are 30 de ani și nicio grijă. La început asta mi s-a părut extraordinar, tocmai pentru că era exact opusul fostului soț. Părea un om care savurează viața și era exact ce-mi trebuia. Numai că mi-am dat seama că de fapt el e prea relaxat. Nu are casă, masă, posesiuni sau job. Trăiește de pe azi pe mâine, din diverse munci mărunte sau favoruri pe care le face sau i se fac de către amici. Cunoaște enorm de mulți oameni, e un tip foarte popular și e drept că nu te plictisești niciodată cu el. Consideră că viața nu e făcută ca s-o muncești, ci ca să iei fiecare zi așa cum vine.

Însă, eu stau cu chirie, și de când am decis să ne mutăm împreună stă în chiria mea, fără să contribuie cu ceva. Nu am avut o discuție despre asta pentru că mie mi-e cam jenă să-i zic de la obraz că aș prefera să contribuie și el măcar un pic, dar e drept că îmi dau seama că nu are de unde. Și totodată mă aștept ca el să se simtă și să facă ceva pentru asta.

Eu lucrez destul de mult, nu sunt ceea ce se cheamă o carieristă, însă țin de job-ul meu tocmai pentru că văd că piața e cum e și e greu să găsești ceva din care să reușești să te întreții. Așa că de multe ori îl las dormind dimineața, iar seara eu pic lată destul de devreme, iar el încă nu vrea să se culce. Face diverse chestii prin casă, ceea ce mă scutește pe mine de treburile casnice, dar când ieșim nu o facem decât la o bere sau mici consumații fără anvergură, pentru că ... nu ne permitem. Deși repet, nu se discută despre bani în casa noastră, ci totul e boem, așa, mai presus de latura materială.

Din păcate una dintre marile mele bucurii, pe care am apucat destul de puțin să mi-o fac până la cei 26 de ani ai mei, este să călătoresc.
De când sunt cu el nu am mai ieșit din țară niciodată, iar din oraș de regulă plec cu job-ul. Însă deplasările de serviciu nu se pun la categoria distracții. Și îmi doresc foarte mult să călătoresc, numai că-mi dau seama că în felul ăsta, cu el nu voi reuși niciodată. Nici să strâng bani ca să plec singură măcar. Nu-i vorbă că de fapt mi-ar fi și jenă să fac asta...

Totuși, în ciuda tuturor acestor neajunsuri el este un bărbat foarte șarmant cu care mă simt bine. Este foarte iubitor și sunt sfâșiată între plăcerea de a fi cu el, și chiar dragostea pentru el, de ce să nu recunosc că mi-a intrat destul de mult la inimă, și faptul că totuși nu am niciun viitor alături de el. Și că pentru el renunț la mult prea multe chestii care de asemenea îmi fac plăcere.

Una dintre prietenele mele, care îmi zice lucrurile mai pe șleau așa, mi-a zis o dată că am reușit să găsesc un întreținut de meserie și că el niciodată nu se va schimba.
De vreme ce a ajuns la 30 de ani și vede că îi e foarte bine așa. Sunt dezamăgită de perspectiva asta, însă în același timp  nu-mi doresc să mă despart de el. Sunt atâtea femei singure pe lume și îmi dau seama că nu e lucru ușor să găsești un bărbat cu care chiar să te simți bine. Din păcate eu am reușit să găsesc doi bărbați cu firi extreme. Nu știu cum e unul intermediar.
Oare ăsta să fie prețul pentru a fi cu un bărbat, să renunți la tine?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • alexandra pe 13 Apr 2014, 17:06
    nu!

    e greu sa gasesti un barbat cu care sa te simti bine, dar tu nu l-ai gasit. nu te teme ca ai sa-l pierzi, pentru ca nu exista inca in viata ta. un om alaturi de care vrei sa fii pentru ca te implineste, indeplineste toate conditiile sau cele mai importante, nu doar iti ajunge pe de-o parte si in rest e indezirabil. nu poti fi alaturi de cineva care nu stie ce face cu viata lui. un om trebuie sa-si stie rostul. ce spune el sunt scuze ca sa nu faca nimic si sa nu-si asume responsabilitatea. o sa faci 30-35 de ani si o sa intrebi ce-ai facut cu viata ta, daca-ti mai pierzi mult timpul cu el. sa fim seriosi, un barbat care nu munceste??? poate sa fie cel mai tare amant! degeaba! de toate te saturi la un moment dat! de distractie, de sex, de frumusete, de orice. totul trebuie combinat, imbinat, armonizat, echilibrat. e chiar ridicol sa fii cu un astfel de barbat. nu m-as afisa niciodata cu el.

    8
    0

  • love pe 12 Apr 2014, 23:43
    hmmm

    si eu am trecut printr-o chestie similara intretinand un parazit de la 30 la 35 ani si dupa ce a profitat de tot ce se putea a plecat pe furis sa caute un locusor mai cald.cu alte cuvinte, dupa ce s-a vazut cu burta plina, cu valiza umpluta si cu egoul marit a concluzionat ca merita mai mult si tre sa caute una cu mai multi bani.aceasta specie de barbatus nu vrea sa munceasca, nu vrea sa aiba sef, nu vrea casatorie, nu vrea copii, nu vrea obligatii, deci....tu decizi ce vrei.

    9
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod