Mult zgomot pentru nimic - Windows Vista?

Despre Longhorn s-a vorbit ca despre Sfantul Graal inca de cativa ani buni, fiind prezentat de cele mai multe ori drept rezolvarea majoritatii problemelor de securitate pentru care Windows-ul este atat de des trimis la colt. Recent, Microsoft a anuntat denumirea oficiala a sistemului de operare, dar rezultatul muncii a trei sferturi dintre angajatii Microsoft nu impresioneaza prea mult la prima vedere.

Ani de asteptare pentru un design mai reusit?

Prima editie a Windows-ului Vista, atentie, este vorba despre o editie Beta, circula deja pe Internet si poate multi dintre voi ati avut deja ocazia sa-l testati si sa va creati o impresie. Pentru ceilalti insa propunem o scurta prezentare a Windows-ului Vista, editia Beta.


Primele diferente vizibile sunt la nivelul interfetei grafice, iar noile functii ale motoarelor de cautare, intergrate. Totusi deocamdata nimic nemaipomenit care sa ne schimbe radical parerea despre potentialul productiv sau al securitatii sistemului atat de laudat. Insa Microsoft sustine ca in versiunea Beta 2 vor exista mult mai multe functii care sa ne convinga de superioritatea Longhhorn-ului devenit Vista fata de toate sistemele de operare precedente propuse de companie.

Designul evident lucrat si imbunatatit al interfetei se remarca prin posibilitatea de vizualizare a icoanelor si meniurilor translucide, care fac parcurgerea documentelor mult mai usoara si mai placuta in Windows Explorer.

Una dintre functiile originale ale acestui nou sistem de operare este "Virtual Folder", care stocheaza informatii despre cautarea documentelor, a imaginilor sau a altor fisiere pe care utilizatorul le-a generat in timp.
Aceste informatii sunt afisate automat la fiecare deschidere a directorului.

Interfata grafica imbunatatita are totusi pretul ei, exprimat intr-o putere suplimentara de calcul pe care sistemul trebuie sa o ofere. Cu alte cuvinte, numai pentru clatirea ochilor, utilizatorii vor trebui sa asigure un procesor destul de puternic; in cazul in care se multumeau cu o placa video integrata vor trebui sa-si ia ramas bun de la aceasta in favoarea unei placi dedicate care sa suporte DirectX 9.0, iar memoria RAM a sistemului ar trebui sa fie de minimum 512 MB, pentru o rulare fara probleme a Vistei.

Microsoft insasi recomanda utilizarea unor sisteme moderne, cel putin de tipul Intel Pentium 4 sau AMD Athlon, iar rularea acestei prime versiuni Beta 1 s-a derulat relativ incet pe o configuratie AMD Athlon XP 2800 cu 1 GB de memorie DRAM si o placa grafica ATI Radeon 9600.
Sa speram ca, pana la aparitia versiunii Beta 2, programatorii Microsoft se vor stradui mai mult sa optimizeze sistemul, astfel incat sa nu fie atat de solicitant pentru hardware.

O data cu Vista, cei care nu au facut deja pasul catre achizitionarea unui drive DVD vor fi obligati sa o faca, pentru ca aceasta este prima editie a unui sistem Windows care nu mai incape pe un clasic CD.

Din punctul de vedere al compatibilitatii aplicatiilor existente pentru Windows cu noul Vista, Microsoft sustine ca nu ar trebui sa existe mari probleme. Totusi probabil ca perifericele mai vechi vor avea nevoie de drivere noi, pe care producatorii le vor publica.

Daca Microsoft a tot insistat asupra gradului evident sporit de securitate al noului sistem de operare, dupa testarea versiunii Beta 1 nu putem sa ne declaram foarte convinsi de acest fapt, pentru ca se ofera practic aceleasi optiuni de securitate ca in cazul Windows XP SP2, pachet care a intampinat multe probleme si vulnerabilitati de securitate.

Articol furnizat de www.bumerang.ro
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod