Internetul e prea lent pentru Google. Trebuie accelerat!

Google se intrece cu gluma si lanseaza aproape in fiecare zi cate un serviciu, indiferent ca este vorba despre servicii de cautare online a imaginilor, a continutului video, a adreselor, sau servicii de orientare in spatiu si cartografiere. Totusi, dupa parerea celor de la Google, toate aceste servicii pot fi optimizate prin accelerarea tuturor acestor site-uri, dar si a paginilor cel mai des vizualizate de catre utilizator.

Totusi de pe dial-up nu te ajuta cu nimic...

Solutia Google Web Accelerator nu iti va fi de nici un folos in cazul in care te conectezi la net printr-o amarata de conexiune dial-up, iar lucrul acesta este destul de ciudat avand in vedere ca internautii obligati sa suporte chinurile vitezei de melc oferita de liniile clasice de telefonie ar fi fost primii care sa instaleze o solutie care sa le mai accelereze un pic experienta online.

Din pacate pentru acesti utilizatori, programul propus de liderul cautarilor online se adreseaza in exclusivitate celor care au deja o legatura de banda larga la internet.
Oricum, aplicatia se afla in versiunea beta, iar bug-urile nu sunt excluse. De fapt nici utilizatorii de categorie grea, care obisnuiesc sa descarce fara sa clipeasca zeci de MB in cateva minute nu vor simti vreo diferenta extraordinara dupa instalarea soft-ului, mai multe site-uri specializate anuntand ca dupa cateva ore bune de utilizare au reusit sa economiseasca sub un minut datorita Google Web Accelerator. Totusi sa nu fim atat de reticenti de la inceput, solutia urmeaza sa fie imbunatatita, doar e un simplu beta.

Totusi ce stie sa faca Web Accelerator propus de Google? Stie sa ruleze in paralel cu browserul si sa directioneze toate cautarile si solicitarile de website-uri prin serverele Google. Programul este compatibil cu browserele Internet Explorer si Firefox, adica cele mai utilizate in momentul de fata si probabil pentru ceva timp de acum incolo. Motorul de cautare sustine ca, prin utilizarea acestui program, internautii vor economisi circa 10% din timpul pe care il petrec online si care se pierde prin asteptarea "nejustificata" a incarcarii paginilor.
De fapt, prin plasarea unu mic cronometru in bara de meniu a navigatorului, utilizatorii pot observa in orice moment exact cat timp le-a economisit Google Web Accelerator.

Practic, cu ce "se mananca"?

Programul recurge la solutia de creare de cache, adica o memorie tampon in care stocheaza continutul paginilor vizualizate, iar in momentul in care un astfel de website este rechemat, programul lanseaza versiunile stocate in memoria tampon de pe sistemul respectiv, dar si de pe serverele Google. Aici apare problema, pentru ca trebuia sa ne lovim si de asa ceva... In plus, Google comprimeaza datele astfel incat browserul sa reactioneze mai rapid. Memoria cache de pe serverele Google include continut de pe cele mai populare site-uri web, popularitate stabilita in functie de preferintele generale ale tuturor utilizatorilor programului Web Accelerator.

Foarte multi utilizatori s-au declarat nemultumiti de ideea ca website-urile pe care le viziteaza sa fie catalogate si stocate pe serverele Google, fara sa stie care sunt conditiile de acces la aceasta informatie, cui va parveni aceasta si de aici se redeschide eterna poveste a securitatii online, a dreptului la intimitate si la solutiile care ar trebui sa garanteze utilizatorului ca informatiile strict personale raman confidentiale.


De fapt, la mai putin de o zi de la aparitia solutiei Google, mai multe companii si site-uri au pus deja in practica solutii pentru excluderea lor din sistemul de arhivare al programului. Problemele pe care unii utilizatori le-au intampinat deja sunt destul de neplacute, chiar daca momentan nu s-au inregistrat cazuri de frauda sau furt de identitate. Totusi accesarea unu forum cu numele de utilizator al unei alte persoane (fapt care a fost raportat de catre searchenginejournal.com) este un lucru pe care Google ar fi trebuit sa-l evite chiar daca aplicatia este disponibila in formula de test.

Asta nu inseamna ca poti lansa un soft care nu respecta masuri elementare de securitate. Bineinteles, era vorba doar de un forum, dar de aici pana la "incurcarea borcanelor" in cazuri de plata electronica sau transferuri bancare importante... e doar un pas, iar golirea neasteptata a conturilor il va supara cu siguranta si pe cel mai infocat fan al serviciilor Google.


Doritorii pot totusi sa testeze pe propria piele efectele navigarii in compania Acceleratorului Web al Google, solutie disponibila la aceasta adresa: http://webaccelerator.google.com/.

Articol furnizat de www.bumerang.ro
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod