Colorata, azi e gata! Albumul online e la moda

Revolutia fotografiei digitale te poate pune intr-un mare impas. Faci sute sau mii de poze, singura limita fiind capacitatea hard-disk-ului, dar nu intotdeauna apuci sa le arati prietenilor. Solutia albumului online rezolva impasul din "comunicare".

http://photos.yahoo.com
Ceea ce scoate intotdeauna in evidenta Yahoo! fata de alte site-uri, este multitudinea de servicii pe care le ofera, accesibile prin intermediul unui singur cont. O data ce te-ai logat, poti incarca oricate fotografii doresti - Yahoo! spune ca spatiul este nelimitat. Aceste imagini pot fi organizate in albume foto pe care le poti trimite ulterior si prietenilor,pentru vizionare. Principalele functii disponibile sunt editarea numelui fotografiei, stabilirea gradului de acces la albumele foto, poti stabili o coperta pentru fiecare album, iar restul te lasam sa descoperi singur.

www.webshots.com
A aparut acum ceva vreme si a revolutionat aspectul pe care il poate lua calculatorul tau.
Este vorba de Webshots, cea mai mare banca de imagini de buna calitate, pentru calculatorul tau. Descarcand programul disponibil online, poti crea imediat galerii foto pornind de la imaginile disponibile pe propriul computer. Alegi un nume pentru colectia ta, selectezi rezolutia la care vrei sa incarci pozele si asta a fost. Poti indica prietenii catre care sa faci publice colectiile tale foto sau le poti face publice, oricine putand sa le vizioneze.

www.imagestation.com
Ce vrei sa faci cu fotografiile tale digitale? Vrei sa le stochezi online, vrei sa le printezi pe hartie sau pe alte obiecte, vrei sa le partajezi cu prietenii sau sa le trimiti ca felicitari virtuale? Toate optiunile pot fi realizate cu ajutorul serviciului ImageStation de la Sony. Site-ul iti ofera acces si la o galerie online a celor mai interesante albume realizate de membrii ImageStation. Bineinteles ca poti trimite invitatii prietenilor sa-ti vada fotografiile din albumul de vacanta, iar in plus fata de alte site-uri ai acces la statistici despre numarul de poze din album, dimensiunea lor sau numarul de vizite pe care l-au primit pozele tale.
Numai membrii platitori au acces la poze la rezolutia maxima.

Bonus

www.ofoto.com
Apartinand companiei Kodak, unul dintre cele mai importante nume din industria foto, site-ul iti propune o oferta extrem de interesanta, mai ales daca esti hotarat sa ai si dovada palpabila a fotografiilor capturate in timpul vacantei (sau cu orice alta ocazie) si vei dori printuri dupa imaginile incarcate. Bineinteles ca poti stoca online oricate imagini doresti, pe care, ulterior, sa le organizezi in albume si sa le trimiti prietenilor pentru vizionare. Poti aplica diverse teme albumelor create, le poti sorta sau edita sau poti realiza o lista cu adresele albumelor create de prietenii tai, pentru a le viziona de oriunde, oricand.

Interesant este si serviciul de editare online al fotografiilor, care iti pune la dispozitie cele mai importante instrumente pentru a-ti imbunatati imaginile.
Cu alte cuvinte, numai de maiestria pe care o ai (sau nu) depinde rezultatul final al fotografiilor, mai mult sau mai putin reusit, cu care te-ai intors din vacanta. Intimitatea iti este garantata de Kodak, strategia firmei oferindu-ti protectie cu parola pentru fiecare poza.

www.shutterfly.com
De ce aproape toate serviciile interesante oferite de siteurile de orice natie sau orice orientare comerciala (sau nu), sunt disponibile numai pentru privilegiatii de peste mari si tari? Votat unul dintre cele mai bune servicii foto online, Shutterfly iti ofera tot ceea ce ai putea dori si chiar mai mult decat atat. Contul gratuit iti permite crearea unui numar nelimitat de albume online pe care le pot viziona si prietenii tai. Iar daca ei locuiesc in tarile despre care vorbeam, atunci pot sa-si comande copii dupa imaginile tale digitale. In plus, Shutterfly iti ofera si un software gratuit cu ajutorul caruia poti descarca pozele din camera digitala pe calculatorul sau direct in contul tau de pe site.

Te sfatuim sa arunci macar o privire pe site-ul shutterfly.com, merita efortul, mai ales cand afli de premiile cu care acesta a fost apreciat de publicatii din domeniul IT si nu numai: "Best online service for photo cards", "Field test winner for Hardbound Photo Books" sau "favorite online photo manager".
Nu-i rau, nu?

Articol furnizat de revista "Stuff".
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Zegetina pe 19 Iun 2008, 12:59
    Album-Online.eu

    Tot un site de genul este si http://www.album-online.eu Poti avea adresa ta http://nume.album-online.eu adresa de email, spatiu nelimitat .. e chiar fain

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod