Transformare incredibilă: Un homeless a devenit hipster - VIDEO

de Daniel Dumitrescu, 21 Martie 2017

Un om amărât, fără adăpost, a devenit o altă persoană când cineva i-a întins o mână de ajutor, transformându-l dintr-un vagabond murdar într-un hipster îngrijit. Schimbarea este colosală.

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a izbucnit în lacrimi după ce a văzut rezultatul incredibilei transformări prin care a trecut într-o frizerie.

Patronul unei frizerii îl cunoştea pe Jose Antonio de pe vremea când el avea un serviciu şi ducea o viaţă obişnuită. După 25 de ani în care a trăit pe străzi, Jose a intrat în frizerie cu părul lung şi încâlcit, cu barba murdară şi a ieşit ca un domn.

Schimbarea este atât de drastică, încât Jose nu a fost recunoscut de patronul unui bar din Mallorca, un personaj care îl vedea zilnic cum bea bere liniştit pe o terasă şi îi ajuta pe şoferi să găsească un loc de parcare.

În plus, "hipsterul" tuns brici şi îmbrăcat la modă a început să facă ravagii printre femei de cum a făcut primii paşi de la ieşirea din frizerie.

Fostul electrician Jose Antonio, care şi-a pierdut rostul în viaţă şi a ajuns om al străzii după ce a suferit de depresie, a fost înregistrat în timp ce stă pe scaun în faţa oglinzii, înainte ca totul să înceapă.

Imaginile arată cum frizerul îl tunde şi îl bărbiereşte iar înfăţişarea lui se schimbă puţin câte puţin.

La sfârşit, când se priveşte în oglindă, lui Jose nu-i vine să creadă: "La naiba, Dumnezeule, e incredibil, eu sunt? Sunt aşa diferit, nimeni nu mă va recunoaşte dacă nu-i spun cine sunt."

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod