Cum te lupți cu răul de mișcare? Cum îl combați cu remedii blânde?

Cum te lupți cu răul de mișcare? Ție sau la copiii tăi vă este rău când mergeți cu mașină în vacanță? Ei bine, mie una îmi place la nebunie să conduc. Să evadez. Și aș face-o mai des, însă în ultima vreme am niște impedimente sufletești. Unul dintre copiii mei are rău de mașină.

”Află că răul de mișcare sau kinetoza afectează un sfert din populația lumii. Cei mai sensibili sunt copiii cu vârsta între 2 și 12 ani și femeile gravide. Răul de mișcare este acea stare de disconfort care apare în timpul călătoriei cu un autovehicul, tren, avion sau o ambarcațiune.”, spune dr homeopat, Dragoș Peteu.


De ce și când apare această situație?


"În mod normal, sistemul vestibular, sistemul care ajută organismul să regleze echilibrul și miscarea, precum și sistemul vizual, trimit semnale corespunzătoare către creier. Orice lucru care perturbă această relație normală este ceea ce duce la răul de mișcare", a explicat Robert Stern, profesor de psihologie la Penn State University.


Mai exact, în timpul călătoriei cu mașina, dacă privim afară ochii transmit informația că suntem în mișcare rapidă, dar urechea internă trimite puține semnale care să o confirme pentru că stăm pe banchetă. În plus, mișcarea percepută de ureche este mai mult de balans sus-jos și nu de deplasare.

Este ca o stare de intoxicație cu vertij din care organismul încearcă să scape prin evacuarea stomacului.


Cum se manifestă kinetoza?


Principalele manifestări sunt paloare, transpirații reci, greață, vărsături, cefalee, oboseală, amețeli.


Ce măsuri se pot lua pentru combaterea acestor neplăceri?


În autovehicule, alegem locurile din față. În ambarcațiuni, căutam o poziție cât mai aproape de mijloc, iar în avion scaunele din dreptul aripilor. La tren, alegem să stăm cu fața în direcția de mers.


De asemenea, în timpul călătoriei sunt de evitat cititul sau jocurile video și trebuie să privim spre un punct cât mai îndepărtat în fata și nu spre lateral. Inspirul și expirul prelungit de aer rece, proaspăt ajută mult prin acțiune asupra nervului vag inhibând greața/vărsătura.


Este de evitat călătoria cu “stomacul plin”, iar apa plată, rece este de preferat altor băuturi. Trebuie să încercăm să schimbam locul dacă lângă noi sunt mirosuri puternice de parfum, mâncare, transpirație.


Dacă totuși apare vărsătura e bine să întrerupem pentru 15-20 min călătoria.

Spălatul pe față cu apă rece, clătitul gurii, mișcari de înviorare și plimbatul pe jos alternat cu statul la umbră sunt generatoare de confort.


Tratamentul clasic presupune administrarea de antiemetice și anxiolitice.Tratamenul naturist poate ajuta. Cel mai util e ghimbirul. Este indicat și maceratul glicerinic de tei sau arin alb. Ceaiurile și infuziile de plante pot fi benefice (traista-ciobanului, sânziene, levanțică, busuioc, păducel, salvie)


”Tratamentul homeopat este strict individualizat și constă în administrarea unui remediu pe o perioada scurtă de timp care duce la vindecare.”, punctează dr homeopat, Dragoș Peteu, membru al Societății Române de Homeopatie.


 Iată câteva remedii prescrise mai frecvent:


1.    Cocculus Indicus cel mai “popular” remediu.
Un simptom important care indică acest remediu este greața apărută de la mirosul de mâncare. Persoana simte slăbiciune și amețeala, chiar gol în stomac și trebuie să se întindă în poziție culcată. Problemele se agravează de la rece, mișcare și lipsa somnului.

Starea de rău e agravată de privitul obiectelor în mișcare.


2.    Tabacum este util dacă persoana simte greața, leșin, cu paloare excesivă (cu tentă verzuie) și senzație de slăbiciune în stomac. La aceste simptome se adaugă transpirație rece, vărsături gălbui și senzația de banda strânsă în jurul capului. Deși îi este frig, aerul rece și ochii inchiși ameliorează starea de rău.


3.    Ipecca, își manifestă acțiunea în situația în care vărsăturile sunt multe, repetate, iar senzația de greață este aproape continuă. Uneori starea de rău se însoțește de sângerare nazală (epistaxis) și este agravată de mișcare, miros de mâncare, înghețată, dulciuri, tuse. Un semn important pentru Ipecca este greața cu imposibilitatea producerii vărsăturii.


4.    Petroleum, dacă problemele apar dupa intoxicație cu hidrocarburi sau pentru persoane ipohondre sau persoane cu un apetit mare (se scoală noaptea să mănânce). O altă situație particulară caracteristică este starea de greață cu senzație de gol în stomac, ameliorate de căldură și mâncare.

Putem întâlni și salivație abundentă, durere de stomac, redoarea cefei și a spatelui. Persoana se simte mai rău de la lumină, zgomot sau când încearcă să se ridice.


5.    Borax, prescris mai ales la copiii care fac și afte. Excelent la persoanele care au frică de mișcare descendentă (aterizare, toboggan, etc)


6.    Nux Vomica, este un remediu pentru starea de greață intensă, profundă, însoțită de durere de cap puternică, uneori pulsatilă, localizată la spate (occipitală) sau deasupra ochilor. Pacientul caută căldura și evită mâncarea, cafeaua și tutunul. Indicat persoanelor ambițioase, stresate, friguroase și care se odihnesc insuficient.


7.    Argentum Nitricum este util celor anxioși, cu excitabilitate nervoasă crescută, claustrofobi, grăbiți.

Dr homeopat, Dragoș Peteu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod