Radu Vâlcan a avut parte de ziua lui de o petrecere surpriză organizată de soția sa, Adela

Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii „Insula iubirii", s-a întors din Thailanda, unde s-au încheiat filmările celui de al treilea sezon.
Bucuria revederii cu Adela și fiul lor, Alexandru, este cu atât mai mare cu cât el își sărbătorește ziua de naștere acasă. Astăzi, 8 februarie, Radu împlinește 40 de ani și toate planurile lui sunt legate de familie. „Nu am un plan anume și nu îmi doresc altceva mai mult decât să petrec alături de Adela și de fiul nostru. Poate reușim să ieșim la un restaurant, dar vreau să stăm cât mai mult timp împreună", spunea Radu înainte de ziua sa, fără să știe că soția sa, Adela, i-a pregătit o petrecere surpriză.
„Adela mi-a organizat o petrecere surpriză unde a chemat oameni apropiați mie. A fost foarte frumos, mai ales că a fost prima petrecere de acest gen de care am avut parte”, spune Radu fericit.  

Prezentatorul emisiunii „Insula iubirii", care va fi difuzată la Antena 1 în această primăvară, a revenit luni în țară după ce timp de o lună a fost în Thailanda pentru filmările celui de-al treilea sezon.  

„Filmarile au fost la fel de grele și lungi, însă diferența o face faptul că, din punct de vedere al acțiunii, s-au strâns și celelalte sezoane.
Veți vedea foarte multe povești, cu multe întorsături de situație și întâmplări neașteptate. Va fi un sezon altfel decât până acum, după parerea mea și mai intens decât primele două", încheie Radu.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod