Trei vinuri românești, medalie de aur la cea mai mare competiție mondială de vinuri

Trei vinuri românești au reușit să obțină medalia de aur în cadrul concursului Berliner Wein Trophy 2019, cea mai mare competitie mondiala de vinuri patronată de Organizația Internațională a Vinului, informează site-ul oficial al competiției.

Conform anunțului oficial făcut de organizatori, cele trei vinuri sunt Livia Șarbă sec 2018 DOC Cotesti, Tectonic Șarbă sec 2018 DOC Cotesti și Bacanta Sauvignon Blanc Fume sec 2018 DOC Cotesti. Anual, peste 13.000 de vinuri sunt înscrise în cadrul Trofeului Vinului de la Berlin, unul dintre cele mai mari concursuri internaționale dedicate acestei industrii.

Anul acesta, organizatorii au anunțat că au fost înscrise vinuri din nu mai puțin de 40 de țări.

„Faptul că vinurile noastre au primit o așa recunoaștere ne onorează, însă sunt mult mai bucuroasă pentru că vinurile românești sunt tot mai premiate la nivel internațional. În ultimii ani, am muncit și investit enorm pentru dezvoltarea domeniului, iar acestea sunt doar o parte dintre rezultate. Mândria mea rămâne Livia Sarba, un vin etalon pentru crama noastră, un pionier în industria viti-vinicolă din Vrancea, dar cel mai important, un vin accesibil tuturor românilor, prin faptul că se gaseste în rețeaua de hypermarketuri la un preț mai mult decât decent.

Ca să vă puteți bucura de vinuri bune de la Crama Gîrboiu!”, a declarat Livia Gîrboiu, directorul executiv al Cramei Gîrboiu.

În urmă cu un an, alte două vinuri produse de crama din Vrancea, Bacanta Chardonnay 2017 DOC Cotești și Epicentrum Aligote & Muscat Ottonel 2017 DOC Cotești, obțineau medalii de aur la Concours Mondial de Bruxelles.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod