7 riscuri surprinzătoare ale menopauzei

Menopauza poate declanșa numeroase riscuri pentru sănătate, iar la unele dintre ele precis nu te aștepți. Află la ce afecțiuni vei fi expusă după trecerea la menopauză și cum trebuie să procedezi.
Există unele probleme de sănătate care sunt asociate în mod uzual cu menopauza, dar te poți confurnta și cu riscuri neprevăzute. Contează foarte mult și ce măsuri iei tu pentru a-ți proteja organismul pentru că în multe cazuri poți fie să eviți complet anumite boli sau vei diminua foarte mult simptomele specifice.

 
Iată la ce riscuri ești expusă după ce treci la menopauză:

 
1. Osteoporoza

Din păcate, cu cât trece mai mult timp fără să ai menstruație crește și riscul de osteoporoză și fracturi. Estrogenul joacă un rol major pentru menținerea densității osoase. În primii 5 ani de menopauză are loc pierderea a 20-30% din densitatea osoasă. „Riscul de osteoporoză este foarte redus înainte de menopauză, dar după aceea este foarte probabil să apară probleme legate de fracturile de șold sau fragilizarea oaselor. Cel mai grav lucru este că femeile nu vor să recunoască acest risc. Este esențial să se aleagă un meniu cu alimente bogate în calciu, să se ridice greutăți, să se reducă totalul de sodiu din dietă și să se evite alcoolul, sucurile carbogazoase și cafeaua, care elimină calciul din oase”, spune dr. Kevin Audlin, ginecolog din Baltimore.

 
2. Gingivita

Poate nu te gândeai la acest lucru, dar lipsa estrogenului va avea un impact negativ și asupra danturii. Același proces care provoacă fragilizarea oaselor poate produce și reducerea osului de la nivelul maxilarelor, provocând pierderea dinților, gingivita și parodontoza.
„Foarte multe femei care sunt la menopauză au probleme din cauza gurii uscate, durerilor de gingii, a umflăturilor, precum și a percepției diferite a gustului sărat, acru sau picant”, spune dr. JoAnn Pinkerton. O igienă orală riguroasă va fi mai importantă decât oricând.

 
3. Apneea de somn

Este o afecțiune des întâlnită în cazul femeilor care au trecut la menopauză, dar aproximativ 90% dintre femei nu sunt diagnosticate. Spre deosebire de bărbați, femeile nu prezintă simptomele clasice cum ar fi sforăitul, pauzele de respirație și senzație de somnolență pe timpul zilei. Pot avea manifestări atipice cum ar fi insomnia, durerile de cap apărute dimineața, oboseala, depresia sau anxietatea.

 
4. Tulburările alimentare

Kilogramele în plus care apar uneori în timpul procesului de trecere la menopauză pot declanșa tulburări alimentare, în special în cazul femeilor care au o predispoziție spre acest tip de afecțiuni sau dacă s-au mai confruntat cu ele și în trecut. Potrivit specialiștilor, trecerea la menopauză este asociată cu o imagine de sine negativă, care se extinde în principal asupra felului în care arată corpul. Este esențial să se conștientizeze că menopauza nu este echivalentă cu pierderea frumuseții sau a farmecului personal și că fiecare femeie va fi în continuare atrăgătoare în felul ei, atâta timp cât are grijă de ea și își acordă timpul necesar pentru a se adapta acestei schimbări.

 
5. Bolile autoimune

Femeile reprezintă 75% dintre cazurile de boli autoimune diagnosticate în fiecare an, iar după menopauză devin foarte vulnerabile la aceste afecțiuni.
Nu s-a putut stabili motivul exact, dar după menopauză crește foarte mult numărul de cazuri de lupus, artrită reumatoidă, boala Graves și sclerodermă. „Femeile au doi cromozomi X și orice deficiențe la nivelul acestui cromozom poate face femeile mai susceptibile la bolile autoimune. Reducerea nivelului de estrogen ar putea fi un factor declanșator”, spune dr. Pinkerton.

 
6. Leziunile de la nivelul ficatului

Scăderea proporției de esterogen din organism și vârsta înaintată vor face mai dificilă refacerea după infecții, un consum ridicat de alcool sau de grăsimi nesănătoase. „Femeile care au trecut la menopauză au un risc mult mai ridicat de lezare a organelor interne ca urmare a consumului ridicat de alcool, iar ficatul va fi primul afectat. Hepatita alcoolică și ciroza sunt strâns legate de nivelul de estrogen din corpul femeilor”, spune dr. Pinkerton.

 
7. Cancerul la sân

Acest tip de cancer se manifestă mult mai des în rândul femeilor care sunt la menopauză, dar este posibil ca riscul crescut să se datoreze mai degrabă vârstei decât nivelului de estrogen. Pentru o femeie în vârstă de 30 de ani riscul de cancer la sân în 10 ani este de 1 la 227 de cazuri. La vârsta de 60 de ani deja una din 28 de femei va suferi de cancer la sân. „Cel mai important factor de risc care este sub controlul tău este evitarea creșterii în greutate după menopauză.
Fă mișcare cel puțin 30 de minute pe zi și evită preparatele foarte grase sau pe cele cu mult zahăr”
, recomandă dr. Pinkerton.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod

5 legume pe care le poți crește în interior, indiferent de vreme

Descoperire șocantă: 3 oameni au murit de cancer după ce au primit organe de la același donator

„Explozie“ de cancer în toată lumea: Extinderea bolii este alarmantă

6 greșeli care afectează strălucirea părului tău

Magicianul din spital: Doctorul care dansează, prietenul copiilor bolnavi

9 idei ca să folosești mierea în tratamentele de înfrumusețare

Dureri ciudate în timpul sarcinii care sunt total normale

9 alimente care au mai multă vitamina C decât portocalele

Cum să folosești oțetul de mere pentru piele frumoasă și păr strălucitor

Chinul din spatele cortinei: Lady Gaga are dureri cronice în fiecare zi

5 alimente care pot creşte riscul de cancer

Adio insomnie! Metoda secretă folosită de militarii americani care te ajută să adormi în două minute

Ce să faci dacă îți cad genele. Trucuri care le stimulează creșterea

Olivia Newton-John, diagnosticată cu cancer pentru a treia oară: „Cred că voi învinge“

Ce trebuie să mănânci pentru articulații sănătoase

De ce ar trebui să mănânci cât mai des afine

Miso - Ce beneficii are pentru sănătate această pastă

Ananas - Ce beneficii are pentru sănătate?

Robbie Williams, din nou tătic: Are o fetiță născută de o mamă surogat

Nucile - Ce beneficii au pentru sănătate?

8 sfaturi pentru a găti mai sănătos mâncarea marocană

Când cancerul nu mai e un capăt de drum: Încă o vedetă vorbește despre boala care i-a schimbat viața

Murele - Ce beneficii au pentru sănătate?

Keanu Reeves strânge bani pentru spitalele de copii. De ce nu vorbește despre asta

Cum vor arăta Meghan Markle și Kate Middleton la 60 de ani: Cu riduri și părul alb, dar tot frumoase!

Alimentația în timpul examenelor - Ce trebuie să mănânci pentru concentrare

10 cauze ascunse ale acneei şi modalităţi de a scăpa de ea

Păpușa vie: Fetița cu părul strălucitor cucerește lumea

Ce se întâmplă dacă te tunzi scurt? 7 beneficii neașteptate

Ce se întamplă de fapt atunci când îți trosnești degetele?