Shopping-ul, rețelele de socializare și alți factori care favorizează anxietatea


Activitățile obișnuite pot alimenta anxietatea fără să bănuiești. Învață să recunoști factorii declanșatori pentru a reveni la o stare de echilibru și liniște interioară.
Există foarte multe consecințe negative atunci când nu ești prezent pe deplin în momentul de acum și nu recunoști impactul activităților curente asupra stării tale emoționale. Deși este adevărat că nu este ușor deloc să te concentrezi doar pe momentul din prezent, ignorând trecutul și viitorul, este esențial să începi prin a conștientiza că îți poți modifca felul de a gândi pentru a deveni mai implicat și mai atent la ce se întâmplă în jurul tău.
Obiceiurile aparent inofensive, pe care ajungi uneori să le repeți fără să te gândești foarte mult la ce faci, pot contribui la exacerbarea anxietății. Din acest motiv este foarte important să-ți evaluezi comportamentul și programul din fiecare zi.

 
Iată ce obiceiuri favorizează anxietatea:

 
1. Verifici constant postările de pe rețelele de socializare

Ai observat că după ce petreci 30 de minute pe Instagram fie ajungi să dai log out, fie începi să faci comparații și să te simți prost? „Verificarea rețeleleor de socializare prea des poate da ușor startul anxietății. La nivel subconștient îți vei compara viața cu postările pe care le vezi și vei începe să te îngrijorezi pentru că ești în urmă și nu vei ajunge niciodată la nivelul lor sau că nu faci destule eforturi”, spune dr. Kailee Place, psiholog.
Rețelele de socializare favorizează gândurile negative, criticile, aglomerarea grijilor și ajungi să nu-ți mai dai seama că nu toate sunt postări obișnuite, ci că oamenii fotografiază momentele cele mai reușite sau chiar pun uneori în scenă imagini artificiale.

 
2. Citești tot timpul știrile 

Sigur că este bine să fii la zi cu tot ce se întâmplă și poate avea un impact asupra ta, dar dacă vei primi constant notificări vei ajunge să fii foarte stresat. Un ciclu interminabil de știri va stimula anxietatea, îngrijorarea, teama și sentimentul de neajutorare. 
„Limitează intervalele în care urmărești știrile la televizor sau în care le citești online, iar în unele zile ia o pauză completă pentru a te simți mai bine.
Nu uita că știrile, la fel ca și rețelele de socializare, vor indica lucrurile de impact sau senzaționale, care sunt cel mai adesea violente sau îți pot afecta valorile. Mai bine urmărește-le mai rar. Nu vei pierde nimic important pentru că o știre cu adevărat relevantă va rămâne de actualitate cel puțin 72 de ore”
, spune dr. Place.

 
3. Petreci mult timp cu persoane care suferă de anxietate

Este de înțeles că vrei să fii alături de prieteni tăi când au probleme cu anxietatea, dar tipul de energie pe care ți-l transmit te poate afecta negativ. „Suntem influențați într-o mare măsură de energia pe care o preluăm de la persoanele din apropierea noastră, iar dacă ești mereu lângă cineva foarte îngrijorat vei începe să-ți alimentezi propria anxietate. Nu trebuie să eviți complet o astfel de persoană, dar ar fi bine să-ți planifici cu atenția ziua pentru a limita timpul petrecut numai cu ea. Pentru a destinde atmosfera poți integra aceste întâlniri în cadrul unei plimbări în natură sau poți implica și alți prieteni pentru a ieși în grup și a dispersa astfel emoțiile care îți pot face rău”, spune dr.
Place.

 
4. Shopping-ul excesiv

Uneori ți se pare că o pereche nouă de pantofi va rezolva totul sau că un set de culori te va stimula să începi un hobby diferit, dar realitatea este că shopping-ul frecvent poate cauza sau agrava anxietatea. „Mersul des la cumpărături favorizează amânările și evitarea problemelor, iar inconvenientele vor părea din ce în ce mai grave în mintea ta. Poate că shopping-ul îți va da un plus de mulțumire și crește producția de dopamină pe moment, dar nu rezolvă problema de la baza îngrijorării tale, lăsând anxietatea să persiste și să te afecteze. Întreabă-te dacă mergi la shopping de plăcere sau doar pentru a evita să te ocupi de un anumit aspect care te îngrijorează. Tensiunea va fi tot acolo după ce vei termina cumpărăturile, așa că mai bine rezolvă această stare”, recomandă dr. Place.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;