8 lucruri pe care le fac neurologii pentru a preveni boala Alzheimer

Maladia Alzheimer nu poate fi vindecată, dar cercetările au avansat pentru a preveni sau a întârzia apariția afecțiunii. Află cum procedează neurologii pentru a reduce riscurile.
Boala Alzheimer este principala cauză a demenței, reprezentând 80% dintre cazurile de demență diagnosticate și afectând peste 7 milioane de persoane. Cu toate acestea, nu orice tip de demență poate fi considerat Alzheimer. „Demența este un termen generic utilizat pentru a descrie un set de simptome care include pierderea memoriei, dificultățile de concentrare, incapacitatea de a rezolva probleme sau dificultățile de vorbire. Boala Alzheimer afectează creierul, cauzând probleme comportamentale, de gândire și legate de memorie. Este în strânsă legătură cu înaintarea în vârstă, având în vdere că simptomele se manifestă de obicei după 65 de ani, iar evoluția este lentă, agravându-se în timp. S-a constatat că agravarea bolii presupune aglomerarea plăcilor de amiloid de la nivelul creierului, care în cele din urmă deteriorează și anihilează neuronii”, explică dr. David Knopman, neurolog din Minnesota.

 
Iată cum trebuie să procedezi pentru a reduce riscul de Alzheimer:

 
1. Dormi suficient

Atunci când te întorci de pe o parte pe alta toată noaptea crește nivelul de proteine care pot avea o acțiune nocivă asupra creierului. Potrivit specialiștilor, persoanele care au probleme cronice cu somnul în jurul vârstei de 40 de ani au un risc crescut de a suferi de Alzheimer la vârsta a treia.
„Trebuie să conștientizezi cât de important este somnul. Pentru mine constituie o prioritate. Indiferent ce alte activități desfășor, întotdeauna îmi rezerv timpul necesar pentru a dormi suficient”, spune dr. Knopman.

 
2. Fii activ din punct de vedere social

Acceptă invitațiile pentru diverse evenimente și ieși mai des cu prietenii. În urma studiilor realizate s-a constatat că persoanele care au mulți prieteni și sunt apropiate de familie au un risc mai scăzut de demență și Alzheimer. „Implicarea la nivel social îți aduce multiple beneficii. Cei care participă activ la diferite reuniuni vor avea o abordare mai optimistă și o gândire pozitivă până la vârste înaintate”, potrivit dr. Knopman.

 
3. Continuă să înveți

Persoanele care au o educație complexă sunt mai puțin expuse apariției maladiei Alzheimer. „Educația creează o bază fundamentală din punct de vedere cognitiv. Această rezervă susține creierul împotriva substanțelor nocive care pot deteriora neuronii.
Studiile superioare au un efect important și nu te descuraja dacă nu le ai încă. Niciodată nu este prea târziu să dobândești noi cunoștințe. Verifică programele de studiu online sau pe cele cu program de weekend și precis vei găsi ceva ce ți se potrivește”
, spune dr. Knopman.

 
4. Fii bilingv

Dacă vorbești mai mult de o limbă creierul tău va fi protejat împotriva demenței și a bolii Alzheimer. Deși nu este clar încă de ce a doua limbă previne declinul funcțiilor cognitive, specialiștii consideră că probabil este vorba despre efortul depus pentru a comunica în noua limbă, fără să recurgi numai la acțiunea familiară de a folosi limba maternă. „Atunci când gândești în altă limbă stimulezi creierul să lucreze, este echivalentul unui antrenament la sală la nivel neurologic, care menține materia cenușie și integritatea neuronilor”, spune dr. Knopman.

 
5. Fă-o chiar tu

Dacă ai probleme cu instalațiile sau cu telefonul este util să încerci să le rezolvi și tu deoarece provocările la nivel mintal sunt foarte utile pentru activitatea creierului. Poți învăța și să construiești o masă sau un scaun pentru a favoriza exersarea funcțiilor cognitive.

 
6. Încearcă turmericul

Acest condiment conține curcumină, care luptă eficient împotriva inflamațiilor. Turmericul este utilizat pentru a trata o gamă variată de afecțiuni, de la osteoartrită până la un nivel ridicat al colesterolului, iar mai recent a fost testat ca tratament pentru boala Alzheimer.
„Deși deocamdată nu este vorba decât despre teste preliminare, s-a observat că turmericul menține funcționarea optimă a neuronilor și stimulează formarea conexiunilor la nivelul creierului”, spune dr. Knopman.

 
7. Protejează-ți capul

Potrivit Asociației pentru Alzheimer, există o legătură directă între traumele localizate în zona capului și apariția bolii Alzheimer la vârste înaintate. Astfel, s-a concluzionat că persoanele care s-au accidentat și au avut nevoie de tratament pentru contuziile din zona capului au un risc mult mai ridicat. Poartă întotdeauna cască de protecție dacă mergi cu bicicleta sau motocicleta, asigură-te că previi accidentele din casă și pune-ți mereu centura de siguranță în mașină.

 
8. Bea ceai cu miere

În cadrul studiior realizate s-a constatat că ceaiul verde stopează fomarea plăcilor de amiloid la nivelul creierului, care contribuie la declanșarea maladiei. În plus, mierea de salcâm este un puternic antioxidant și stimulează sistemul imunitar, fiind un ingredient ideal pentru prevenirea cancerului și a deteriorării funcțiilor cognitive asociate cu Alzheimer. 
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod