Sezonul gripei: Cât de mult te ajută vaccinul şi cât durează efectul lui

Este bine sau nu să îţi faci vaccinul antigripal? Află tot ce vrei să ştii despre vaccinarea antigripală de la Daniela Ştefănescu, medic primar medicină de familie şi Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti.

Este bine sau nu să îţi faci vaccinul antigripal? Află tot ce vrei să ştii despre vaccinarea antigripală de la Daniela Ştefănescu, medic primar medicină de familie şi Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti.

 

Gripa este o afecţiune virală extrem de contagioasă care poate trece de la nivelul nasului şi al gâtului la nivelul plămânilor, cauzând infecţii severe, precum pneumonia, iar în unele cazuri poate duce chiar la deces, avertizează specialistul. Potivit celor mai recente statistici, gripa produce anual între 250.000 şi 500.000 de decese la nivel mondial.

Vaccinarea, cea mai eficientă soluţie pentru a preveni gripa


Vaccinul antigripal reduce cu 90% riscul de îmbolnăvire la copii şi la adulţii sănătoşi şi cu până la 60% riscul de complicaţii în cazul bătrânilor şi al bolnavilor. "Cu toate acestea, nu toată lumea este corect informată cu privire la vaccinarea antigripală şi la faptul că aceasta reduce riscul de îmbolnăvire, complicaţiile bolii şi ne ajută să trecem mai uşor peste perioada rece.

În continuare, mulţi pacienţi cred în tot felul de mituri cu privire la vaccinare şi folosesc metodele tradiţionale de tratament împotriva gripei, precum ceaiurile, şosetele cu carmol sau masajele cu oţet. Vaccinarea este la îndemâna oricui, persoanele la risc pot beneficia de vaccin gratuit, iar ceilalţi se pot vaccina printr-un simplu drum la medicul de familie. Costurile nu sunt mari, iar prin vaccinare ne protejăm atât pe noi, cât şi pe cei din jurul nostru”, adaugă doctor Daniela Ştefănescu.

Cele mai întâlnite mituri cu privire la vaccinarea antigripală


Mit: Dacă mă vaccinez antigripal, mă îmbolnăvesc
Realitate: Prin vaccinare se administrează o formă modificată a virusului, în cantităţi foarte mici, care stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi împotriva virusului gripal. Această formă nu va îmbolnăvi persoana căreia îi este administrat vaccinul.


Mit: Dacă mă vaccinez într-un an, sunt imun şi anul următor
Realitate: Virusurile care provoacă gripa sezonieră se modifică de la un an la altul sau suferă mutaţii.

De aceea, vaccinurile sunt adaptate anual pentru a-şi păstra eficienţa. De asemenea, nivelul anticorpilor din organism scade la 6-12 luni de la vaccinare şi trebuie să fie crescut printr-un nou vaccin, adresat virusurilor gripale circulante în sezonul respectiv.


Mit: Gripa se transmite doar prin contact direct cu o persoană bolnavă
Realitate: Virusul gripal se poate transmite de la o persoană bolnavă la una sănătoasă, atât prin strănut sau tuse – atunci când cineva strănută sau tuşeşte, împrăştie, prin picăturile de salivă, viruşii pe orice suprafaţă sau persoană din apropiere - dar şi prin contact direct cu o suprafaţă infectată. Viruşii care contaminează obiecte sau suprafeţe pe care tu le atingi, în cazul în care nu te speli pe mâini, pot ajunge la nivelul căilor tale respiratorii.


Mit: Doar persoanele cu imunitate slabă trebuie să se vaccineze antigripal

Realitate: Gripa afectează întreaga populaţie, indiferent de vârstă şi de starea de sănătate, de aceea oricare persoană sănătoasă poate să se vaccineze antigripal.
Vaccinarea este importantă mai ales pentru că, odată infectată, o persoană transmite virusul şi celorlalţi cu care intră în contact. Vaccinarea trebuie să se facă cu prioritate mai ales categoriilor de populaţie la risc: copiii între 6 luni şi 18 ani; femeile însărcinate; persoanele trecute de 50 de ani; persoanele cu afecţiuni cronice; persoanele care lucrează în spitale sau au grijă de cei cu risc de contaminare ridicat (copii mici, femei gravide, bătrâni).


Mit: Vaccinul antigripal nu poate fi administrat femeilor gravide sau celor care alăptează
Realitate: Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă începând cu 2012 vaccinarea femeilor însărcinate. Vaccinarea antigripală este recomandată femeilor gravide care în sezonul de gripă au peste 14 săptămâni de sarcină. Vaccinarea nu se efectuează însă în cursul primului trimestru de sarcină.
Vaccinul antigripal nu este contraindicat pentru mamele care alăptează. Mai mult, anticorpii produşi de mamă ca răspuns la administrarea vaccinului creează o protecţie suplimentară pentru copil.
 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod