Cum se schimbă corpul femeilor la 20 de ani

Cine a spus că este ușor să fii adult? Poate că acesta este lucrul care îți face viața mai dificilă la vârsta de 20 de ani.
Studiile realizate au confirmat faptul că nivelul de stres crește drastic la 20 de ani. În mod ciudat, nivelul stresului continuă să crească până când ieși la pensie. Însă se schimbă modul în care înveți să faci față lucrurilor din viața ta. Vei începe să observi și niște schimbări ale corpului, dar nu toate sunt negative. Iată câteva lucruri care se schimbă în corpul femeilor la 20 de ani!

Prin ce schimbări trece corpul femeilor la 20 de ani


Rata metabolică ajunge la un nivel maxim, apoi începe să scadă


Cele mai multe femei vor avea rata metabolică la un nivel maxim, ceea ce reprezintă de fapt numărul de calorii pe care le ard nefăcând nimic. Momentul exact în care vei ajunge la acest nivel depinde foarte mult de genetica ta, precum și de nivelul de activitate.
Dacă ești atlet sau o persoană care face mișcare în mod regulat, vei construi în mod evident o masă musculară mai mare decât o persoană cu un stil de viață inactiv. Oamenii activi au, în general, un metabolism mai bun decât persoanele care au un stil de viață sedentar. În timp ce rata metabolismului ridicată este unul dintre avantajele de la vârsta de 20 de ani, acest lucru nu vine fără dezavantaje. Din păcate, menținerea ratei metabolice bazale la un nivel ridicat nu este posibilă. Ceea ce urcă, trebuie să și coboare.

Corpul dezvoltă alte forme


Odată ce rata metabolică începe să coboare, s-ar putea observa o creștere a distribuției grăsimilor în zona șoldurilor, coapselor și bustului. În același timp în care metabolismul se schimbă, hormonii încep să se schimbe, iar creșterea în greutate este aproape inevitabilă.
Greutatea continuă să crească în mod normal în jurul vârstei de 20 de ani, în principal din cauza creșterii grăsimii corporale comparativ cu vârsta adolescenței. Este important să ții cont că o greutate normală presupune un indice de masă corporală între 18,5 și 24,9. Probabil că te gândești la dietă atunci când apar câteva kilograme în plus, însă nu este cea mai bună idee. Limitarea consumului caloric nu va face decât mai greu procesul de a slăbi. Cu cât ții mai multe diete, cu atât mai mult este afectat metabolismul. Este important să ai o alimentație sănătoasă și un program de exerciții fizice.

Crampele devin mai greu de suportat


Până împlinești vârsta de 22 de ani, ai avut de-a face cu perioada menstruală pentru câțiva ani. Deși ești complet obișnuită cu aceasta, s-ar putea să nu fii familiarizată și cu crampele.
Cel puțin nu cu tipul de crampe care nici nu te lasă să te dai jos din pat de durere. Acest lucru este cauzat de hormonii numiți prostaglandine, a căror producție este la maxim în jurul vârstei de 20 de ani. Acesta este motivul pentru care crampele devin atât de dureroase. Deși acești hormoni sunt o parte importantă a menstruației tale, poți ameliora o parte din durerea pe care o cauzează. Deși s-ar putea să fii obișnuită să tratezi crampele atunci când apar, ai putea încerca o ameliorare a durerii cu câteva zile înainte de perioada menstruală. Este recomandat și să faci mișcare în modd regulat.

Oasele tale devin mai puternice


Sănătatea osoasă ar putea fi ultimul lucru la care te gândești la vârsta de 20 de ani. Până la vârsta de 30 de ani, începi să ai de-a face cu o pierdere osoasă.
De aceea, exercițiile fizice sunt foarte importante la vârsta de 20 de ani. Dacă oasele tale devin din ce în ce mai puternice, de ce să nu folosești acest lucru în avantajul tău? Este momentul potrivit și să ai o dietă care conține calciu și vitamina D, să faci mișcare în mod regulat, astfel încât să stimulezi creșterea celulelor osoase.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod