Corelația dintre consumul excesiv de alcool și cancer

Oncologii au emis un avertisment cu privire la consumul excesiv de alcool și cancer.
Declarația dată de Societatea Americană de Oncologie Clinică subliniază legătura dintre consumul excesiv de alcool și cel puțin șase tipuri de cancer, incluzând cancerul de gură, de gât, de esofag, de ficat și colon. Potrivit cercetătorilor, aproximativ 5,5% dintre cazurile noi de cancer din întreaga lume pot fi corelate cu alcoolul.

Ce legătură există între consumul excesiv de alcool și cancer?


Cu toate că această concluzie nu reprezintă o noutate, cercetările au arătat corelații între consumul de alcool și cancer de-a lungul anilor, declarația marchează prima declarație venind din partea unei organizații profesionale compuse din unii din cei mai buni oncologi. Scopul lucrării este de a educa medicii, publicul și pacienții care suferă de cancer.

A reprezentat, de asemenea, o oportunitate de a solicita mai multe cercetări pentru relația dintre consumul de alcool și recurența bolii în rândul pacienților cu cancer.
Au fost studiate și convingerile că alcoolul poate aduce anumite beneficii sănătății dincolo de problemele pe care le cauzează. Un studiu publicat în martie a ajuns la concluzia că băutul moderat este sănătos pentru inimă, iar o lucrare din iulie a sugerat că ar putea reduce riscul de diabet zaharat de tip 2, iar o serie de studii au identificat beneficiile anti-aging ale vinului roșu.

Însă beneficiile cardiovasculare nu sunt reale. Oamenii de știință sunt de părere că ar trebui aprobate și strategii de sănătate publică, ce ar putea reduce consumul de alcool și, la rândul său, incidența cancerului legat de alcool.
Aceste inițiative includ examinarea pacienților în timpul programărilor medicale, reglementarea densității băuturilor alcoolice și a barurilor într-o anumită zonă, creșterea taxelor și prețurilor la alcool, consolidarea legilor privind consumul de alcool, limitarea expunerii tinerilor la publicitatea la alcool și multe altele. A fost condamnată și practica utilizării culorii roz pe etichetele de la sticlele cu alcool pentru informarea populației cu privire la cancerul la sân. Este ca și cum ai vinde țigări pentru a crește gradul de conștientizare a cancerului pulmonar. 

Însă oamenii de știință vor să transmită un singur mesaj: consumul moderat de alcool nu aduce probleme sănătății, iar dacă nu bei, nu începe să bei.
Este vorba despre moderație, cunoașterea riscurilor și luarea deciziilor pe baza acestor cunoștințe. Știi că expunerea la soare crește riscul de apariție a cancerului de piele, dar doctorii nu le spun pacienților să nu mai iasă afară. Le spun să ia în considerare folosirea cremelor cu protecție solară și acoperirea pielii.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod