Poți învăța atunci când dormi?


Există doar 24 de ore într-o zi, iar o treime din acestea este de obicei dedicată somnului. Oamenii s-au întrebat mereu dacă pot folosi acest timp pentru a învăța o nouă abilitate sau chiar o nouă limbă străină. Cu alte cuvinte, este posibil să înveți atunci când dormi?

Este posibil să înveți ceva atunci când dormi?


Răspunsul este și afirmativ și negativ, în funcție de ce înțelegi prin învățare. Absorbirea informațiilor complexe sau învățarea unei noi abilități de la zero ascultând o înregistrare audio în timpul somnului este aproape imposibilă. Dar cercetările arată că un creier adormit este departe de a fi inactiv, iar anumite forme de învățare au șanse de succes. 

Conceptul de învățare în somn sau hipnopedia are o istorie îndelungată. Primul studiu care a demonstrat un beneficiu de învățare și de memorie în timpul somnului a fost publicat în 1914 de către psihologul german Rosa Heine. Aceasta a descoperit că învățarea de lucruri noi seara înainte de somn are ca rezultat o mai bună memorare a acestora comparativ cu învățarea în timpul zilei.

Cu ajutorul multor studii efectuate, am aflat că somnul este crucial pentru formarea amintirilor pe termen lung a ceea ce am întâlnit în timpul zilei.
Atunci când dormim, creierul repetă experiențele zilei și le stabilizează prin mutarea din hipocamp, unde sunt formate inițial, în regiuni din creier. Dat fiind faptul că se întâmplă atât de multe cu amintirile în timpul somnului, este normal să ne întrebăm dacă amintirile pot fi modificate, îmbunătățite sau chiar formate din nou. 

În ultimii ani, studiile au descoperit că, în timpul somnului, creierul nu este complet inactiv. Aceste constatări sugerează că este posibil ca un creier adormit să absoarbă informații și chiar să formeze noi amintiri. Însă aceste amintiri sunt implicite sau inconștiente. Această formă de învățare este extrem de simplă, mult mai simplă decât procesul prin care trece creierul dacă vrei să înveți limba germană sau mecanică cuantică.
Aceste cercetări au scos somnul de pe lista viselor și l-au pus pe cea a oamenilor de știință. 

Timp de decenii, literatura științifică era de părere că nu poți învăța atunci când dormi. Iar oamenii nu sunt cu adevărat interesați de această formă de învățare. Pentru oamenii de știință, descoperirile recente au crescut speranțele în privința posibilelor aplicații. De exemplu, natura implicită a procesului de învățare în somn este utilă pentru persoanele care vor să renunțe la un obicei prost, cum ar fi fumatul, sau care vor să formeze un nou obicei bun. 

Mai multe studii au constatat că o anumită formă de învățare de bază este posibilă în timpul somnului. Într-un studiu publicat în revista Nature Neuroscience din 2012, cercetătorii israelieni au descoperit că oamenii pot învăța să asocieze sunetele cu mirosurile în timpul somnului.
Oamenii de știință le-au pus o anumită melodie participanților la studiu în timpul somnului, în timp ce un miros urât de pește a fost eliberat. După trezire, atunci când auzeau sunetul, participanții își țineau respirația în așteptarea mirosului urât. Aceasta a fost o constatare clară care arată că oamenii pot forma amintiri noi în timpul somnului.

Deși amintirea a fost implicită, aceasta ar putea afecta comportamentul oamenilor, după cum au constatat cercetătorii într-un studiu publicat în 2014 în Journal of Neuroscience. În cadrul acestei cercetări, fumătorii au fumat mai puține țigări după ce au petrecut o noapte expuși la mirosul de țigări asociat cu mirosul de ouă stricate sau pește expirat. 

Abilitățile de învățare în somn pot fi extinse la învățarea cuvintelor.
Într-un studiu publicat în revista Current Biology, participanții au auzit în timpul somnului cuvinte inventate și presupusele lor semnificații. După trezire, participanții au avut mai multe șanse să aleagă traducerea corectă a cuvintelor inventate. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod