Cum era să slăbim, dar am avut noroc

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
16 Noiembrie 2020
Nu știu dacă vă mai amintiți ce povesteam eu prin paleolitic.
Mai știți când vă ziceam că nu știu ce trăiește copilul, nu știu ce-i place să mănânce, că se plângea tot neamul de la țară că e prea slab, că ne facem de râs cu el așa? 
 
Eh, fix așa a fost. Era slab, slab și nu mânca mai nimic. Din fericire pentru unii și din păcate pentru alții, acum câțiva ani, s-a produs o minune și copilul a început să mănânce cum nu v-aș putea descrie. Și nu doar că îi place să mănânce, dar îi place și să gătească! Bine, da, e frumos pentru mine. E foarte bine să îți vezi de treabă și să te trezești chemată la masă. Partea mai puțin plăcută este că a și început să ia proporții și să se expandeze ca Făt-Frumos.
Ca idee, împărțim tricouri, geci, hanorace, chiar și unele perechi de pantaloni.
 
Eu tot zic să stau calmă că nu e chiar atât de grav. Abia acum a devenit și el, săracul, ”sănătos, gras și frumos” cum și-a dorit bunică-mea să-l vadă și n-a mai apucat, Dumnezeu s-o ierte.
 
Mă rog, stau calmă pentru că nici n-am de ales.
 

Am încercat să ținem o dietă... câteva ore

 
Astă-vară, fiind la mama, care nici ea nu are 55 de kilograme, a tot zis să facem ceva să mai slăbească copilul. Bine, ea îmi făcea teoria asta și dup-aia mă întreba dacă băgăm niște cartofi la cuptor și o halcă de carne cât frământă ea o pâine, pe principiul ”că oricum merge cuptorul”.
 
Am sărit imediat țâfnoasă: Cum să faci așa ceva? Cum vrei să slăbească copilul ăsta? Cum mama e mai de modă veche, pe vremea ei, de mare succes era supa de varză.
Drept pentru care, mama a aplanat imediat conflictul: Fac o supă de varză! E bine așa?
 
Și a făcut supa. La masa de prânz, bucurie mare! Că orice masă, pentru copil, e motiv de bucurie. Vine el plin de entuziasm (că bunică-sa avea istoric de mâncăruri bune) și se pune la masă. Mama, abținându-se cu mari eforturi să nu râdă în hohote, îi pune castronul cu supă de varză sub nas. Pune pentru toată lumea și deschidem masa. Primul care a gustat a fost copilul. S-a strâmbat, a mai dat cu lingura prin castron, s-a uitat și la castroanele noastre și nedumerit, a întrebat săracul de el:
 
- Mamaie, cred că ai pus din ciorba câinilor!
- Nu, nu, stai calm. E pentru noi.
Dacă lași castronul ăsta pe bătătură, câinii nici nu se uită la ea. Poate o să bea Taifun niște zeamă, dacă îi e prea sete, dar nu cred...
 
Noi am mâncat, cam de ciudă așa. I-am zis că îi mai dau o șansă dacă e rece, de la frigider, să mă răcoresc cu ea măcar. Copilul a tot stat nedumerit.
 
- Băi, dar nu înțeleg de ce ați făcut chestia asta. N-ați avut și voi niște carne?
- Nu, i-a zis mama.
- N-ai avut nici măcar niște jumări?
- Nu mi-a venit ideea, i-a răspuns mama.
 
Și acesta, dragii mei, a fost răspunsul care ne-a îngropat dieta. Ce credeti? Pe principiul ”acum ți-am dat ideea”, am fost nevoite să dregem nedreptatea. La cină, am avut varză cu jumări și...
și cu cârnați! Copilul a mai pus niște tarhon și niște cimbru proaspăt în ea. Noi, eu cu mama, amețite de la prânzul dietetic, ne-am pus ca fiarele pe mâncare când a fost gata minunăția asta rezultată dintr-o amărâtă de supă de varză.
 
Copilul a stat un pic să se uite la noi, apoi cu mare mândrie ne-a mângâiat pe umeri pe rând: ”Ce noroc ați avut voi cu mine!”
 
V-am zis, era să slăbim, dar am avut noroc!
 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod