Ce pot să învețe copiii din mersul pe munte

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Urmează un text lung despre copii și munte. Uitați-vă mai întâi cât e de lung și dacă nu aveți chef să citiți atât, înseamnă că nu e pentru voi (nici textul!).
Bunica mea n-a înțeles niciodată de ce merg oamenii pe munte ”de nebuni așa”. Cum să te cațeri până-n vârf de munte fără nicio treabă? Ea a primit moștenire niște vie în vârful dealului, la Lăculețe (așa era cunoscut locul în folclorul local) și ăsta era punctul maximal al distanței de ”escaladat” pe care bunica mea îl putea concepe. Înțelegea să urci dealul ca să dai cu sapa, dar să urci în vârful unui munte era dincolo de puterea ei de procesare. ”Pentru ce, ghia? Ce găsăști acolo? Îți dă cineva ceva? Dă ce să te uzmești să te duci pân-acolo?” Ea nu pomenise așa ceva niciodată.

Nu mă voi lungi povestind despre ea, Dumnezeu să o odihnească după ce a urcat toată viața în deal, la Lăculețe. Voiam să vă spun, după ce am urcat de nebuni pe munte - eu cu fiul meu, cam de ce e bine să faci asta cu copilul și ce are el de învățat de aici.

Nu mai zic faptul că nu aveți voie să plecați pe munte neechipați sau nepregătiți. Chiar dacă și la noi a fost un pic cam pe fugă pregătirea, tot am apucat să le bifăm pe toate. E nevoie de încălțăminte corespunzătoare, geci de vânt/ploaie, sac de dormit (dacă vă opriți să înoptați la cabane), trusă de prim ajutor, apă suficientă, mâncare, pungi și punguțe pentru depozitat/cărat gunoiul, șervețele umede, lanterne și la toate astea eu adaug mereu și crema SPF ca să nu arăt ca mamaia când cobora de la Lăculețe.

Ce învață copilul


Diferența dintre a duce și a căra gunoiul


Nimic nu se pierde, nimic nu se aruncă! Și dacă ai de aruncat, arunci în pungă și o cari în cârcă până la primul loc special amenajat pentru gunoi. Duci pe umeri orice! Nu e ca acasă, când se umple coșul, te duci și arunci totul pe toboganul ghenei. Pe munte, lucrurile stau altfel.

Fă rai din ce ai! 


Pe munte, nu există toalete. Și acolo unde există, s-ar putea să fie departe de ideea de toaletă cu care sunt copiii de azi obișnuiți.
Dincolo de faptul că pe traseu nu te așteaptă bude poleite, nici la cabane s-ar putea să nu ai parte de ceea ce crezi.
În vârf de munte, apa curentă e un vis frumos, toaletele sunt clasice, adică în fundul curții cu diferența că nu există curte. Îmi amintesc șocul trăit de copil după vizita la privata de la Mălăiești. Mi-a spus că e groaznic, să te ferească ăl de sus să ai nevoie, că e ceva sinistru. Miroase urât, sunt muște pe pereți, ceva de nedescris.
Ăștia sunt copiii civilizației, dragii mei! Buda de la Mălăiești nu era cu mult diferită de buda din fundul curții în care am crescut eu. Mă rog, diferența era că tataie, artist și meșter din fire și din generație în generație, crestase niște ferestruici mici doar ca să ai cum să mai gonești muștele vara. 
I-am spus copilului că nu e nimic horror acolo, e ceva normal. Nu există *ăcat fără muște și invers, iar duhoarea… ei bine, și dacă mănânci zambile și bei parfum, ceea ce iese tot nasol va ieși. Asta e legea firii. Și i-am arătat din nou că nu se poate face un WC cum știe el pe munte - nu ai cum să aduci apă, nu ai cum să faci canalizare etc.

Nimeni nu lasă pe nimeni în urmă

 
Traseul nostru a fost configurat și reconfigurat din mers. Ne-am dorit neapărat să ajungem la Mălăiești. De fapt, mi-am dorit eu ca el să vadă Mălăieștiul. Dar cum ne-am decis târzior, când am sunat la cabană, nu am găsit locuri. Am zis că plecăm dimineața cu primul tren și doar urcăm și coborâm. În Gara de Nord, aveam să descoperim că primul tren e pierdut pentru că nu mai sunt locuri. Cum timpul era important, am luat bilete la următorul tren și am schimbat: urcăm cu telecabina la Babele, apoi la talpă până la Omu și de acolo tot în jos spre Mălăiești. Norocul nostru a fost că s-au eliberat niște locuri la Mălăiești și am putut sta acolo.
 
Traseul Babele-Omu e foarte ușor și extrem de frumos. A fost bine că am început așa. A fost o plăcere fiecare pas! După Omu, spre Mălăiești, lucrurile au devenit serioase. Dacă, până-n Omu, copilul o mai lua înainte, la coborâre s-au schimbat un pic datele problemei: stăm unul lângă altul, avem grijă cum și unde punem picioarele, ne asigurăm bine, ne ținem spatele, nu ne grăbim, nu ne distanțăm unul de altul.
Îi tot explicam că trebuie să avem mare grijă să nu ne rănim pentru că nici unul dintre noi nu îl poate căra pe celălalt. 

Pașii mici sunt calea sigură


Pentru generația asta a vitezei, care nu are antrenamentul răbdării - copiii momentului ACUM, care vor să primească totul imediat - un traseu pe munte funcționează ca două perechi de palme peste ochi. Nu te poți grăbi, nu prea ai cum. Sau da, te poți mișca mai repede, dar tot cu o limită. Trebuie să-ți dozezi forțele, nevoile și așteptările. N-ai cum să o alergi pieptiș că îți ies ochii, n-ai cum să cobori în viteză că îți poți rupe picioarele, n-ai cum să te lălăi pe drum numai în pauze că te poate prinde noaptea, n-ai cum să iei un taxi când nu mai poți, nu te poate căra nici maică-ta în brațe - te bazezi doar pe tine și trebuie să ai mare grijă!

”Luxul” de pe munte


Când am stat la Diham (în a doua noapte, prima am dormit-o la Mălăiești), am cunoscut un olandez care voia să urce la Omu. Voia să stea o noapte la Mălăiești și să meargă în sus a doua zi. Avea un rucsac mai greu decât copilul meu, iar copilul meu are peste 50 de kg și era băiat de oraș. Nu instalase în viața lui un cort, iar traseele pe munte îi păreau ceva exotic. Am păstrat legătura cu el pe Facebook și Instagram, iar omul nostru a fost extrem de dezamăgit de Mălăiești: nu e curent, nu are apă caldă, WC-urile sunt afară, mâncarea e scumpă, condițiile sunt nasoale. 
Da, așa e, dar nu poți să ceri apă caldă pe munte și electricitate non-stop, camere cu paturi king size și mâncare ieftină. Nu plătești doar mâncarea, ci și drumul ei până acolo. Sigur, mâncarea nu e cine știe ce, dar dacă pleci pe munte pentru mâncare, mai bine stai acasă, nu te da jos din pat!

Muntele nu e pentru oricine


Am fost amândoi un pic dezamăgiți (copilul mai mult) după întâmplarea cu olandezul care ne-a zis că Mălăiești e overrated, deși nicio secundă noi nu lăudaserăm cabana, ci doar locul, priveliștea aia care îți taie răsuflarea.
Nu m-am gândit nicio secundă că sunt oameni care vin pe munte pentru condițiile de la cabană, care vor wi-fi și semnal la telefon non-stop și tot așa. Dacă e așa, atunci e bine să știi că muntele chiar nu e pentru oricine!

Improvizația e mama organizării


După cum v-am spus, noi am plecat pe munte pentru o zi și am stat aproape 3. A fost ceva ce am ales noi, așa ne-am dorit, iar timpul liber, condițiile meteo și banii ne-au permis. Dar foarte pregătiți nu am plecat. De exemplu, n-am avut prosop cu noi. Pe munte, contează orice încărcătură, așa că prosopul nici măcar nu a fost pe lista noastră. Ne-am spălat la izvor, la Mălăiești și ne-am uscat la aer, iar la Diham am avut toate condițiile - adică o cameră cu baie. Prosoape nu erau, iar copilul s-a blocat un pic că nu avem cu ce să ne ștergem după duș. Am folosit unul din tricourile mele de schimb și l-am uscat ulterior la soare, pe balcon. A fost foarte încântat de soluția asta!

Desktop background e mai mișto în realitate


Sigur, nu e cu scene din jocuri sau tot felul de drăcovenii și lumini, dar există niște imagini pe munte care fac să merite tot efortul. A fost prima oară când mi-am văzut copilul cu adevărat uimit de peisaje. Cred că și efortul până la ele l-a făcut să le aprecieze mai mult, dar nici nu contează, de fapt. Important e că s-a oprit, a respirat, a privit îndelung și a fost acolo, nicăieri în altă parte cu ochii sau cu gândurile.

Puterile mamei sunt limitate


Să nu credeți că totul a fost lapte și miere, iar noi am mers ca pe bulevard. Nu! Au fost momente în care ne-au durut picioarele, ne-au fost grei rucsacii, ne-a jenat o bătătură, ne-a fost cald sau, pur și simplu, ni s-au terminat energia și cheful și am fi vrut să fim teleportați la destinație. Da, s-a ajuns și în acest punct în care, de regulă, mama ar interveni și ar face o minune. Pe munte, asta nu se poate. Oricât de mult îl iubesc, nu pot face minuni - nu-i pot lua durerile instant, nu-i pot lua oboseala, nu îl pot căra în spate, nu pot nici să car rucsacul lui.
Mama e tot om și puterile ei sunt limitate.

Muntele e despre depășirea limitelor


Adică și când nu mai poți, trebuie să mai poți puțin. Altă variantă nu există. I-am explicat asta înainte de plecare și m-a luat în râs. Când a avut primul moment mai greu, i-am reamintit. Mereu îmi zicea că le-a depășit. După mai multe momente grele s-a enervat: ”Câte limite? Am tot depășit! Mereu zici asta!”. Păi despre asta e: le iei pe rând, iar când crezi că nu mai poți, o să mai poți. Și a putut!

Curajul

 
A fost o problemă care m-a măcinat mult înainte să verbalizez către el acest plan. Aș fi vrut demult să fac asta cu el, dar mereu mi-a fost frică. Am avut multe frici: că nu vom fi capabili să facem noi doi asta, că ne va fi greu, că nu știi peste ce dăm pe la cabane, că nu știi ce se poate întâmpla în pădure, că urs, că vipere. Multe, vă zic! Nu, nu vă imaginați că am scăpat de ele, doar am învățat să plecăm cu ele la drum. Asta o fi curaj, mă gândesc.

Dar mamele ce învață?


Nu credeam că mai e nevoie, dar se pare că mai era loc: am învățat să am și mai multă încredere în copil. Am descoperit pe munte un individ pe care mă pot baza în cazul oricărei calamități. Am avut marea surpriză să constat că am plecat la drum cu un om care știe să fie alături de mine (fizic, moral, mental) în orice situație, știe când am nevoie de încurajări și știe cum să mă încurajeze, știe când e cazul să preia el controlul și să se impună atunci când are dreptate (am încurcat marcajele la o răspântie și el a fost cel care ne-a scos la liman) și are umor. Știam că e un om mișto dinainte de plecare, dar mi-a întrecut așteptările.

Concluzia, cu mâna pe inimă:
Am trăit cele mai frumoase zile din viața noastră împreună!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod