Cum încerc eu să țin pasul cu generația copilului meu

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Și nu prea îmi iese, dar asta nu mă împiedică să vă spun cum (nu) se face!
Mai știți cum era când vă credeați mari și tari, buricul Pământului, când vi se părea că voi le știți pe toate cel mai bine, iar părinții sunt niște boșorogi care vin din secolul trecut?
 
Haideți că sigur mai știți. Nu cred că e vreunul care să nu se fi crezut zmeu la vremea lui. Doamne, și ce zmeoaică eram! Mi se părea că ai mei sunt la ani-lumină în urma mea și, din toată casa aia, părea că numai eu am reușit să țin pasul cu timpul.
 
Și, apoi, mai era o chestie. Domle, nu le aveau cu moda deloc! Când trebuia neapărat să mă îmbrac în bluze ”cu buricul gol” se găseau toți să sară la mine pe motiv fie că mă fac de râs, fie că nu e frumos, fie că mă trage curentul. Nu m-a putut opri nimeni din a mă îmbrăca extrem de urât, nici din a mă face de râs, ca să nu mai vorbesc de trasul curentului!
 
Așa se face că, de când sunt mamă, am zis că eu nu o să mă las de căruță ca ai mei! Ca să vedeți că nimic nu s-a schimbat, tot zmeoaică sunt! Eu am zis că voi ține pasul cu copilul meu! 
 

Cum am făcut asta (cât de cât)

 
Jocurile! Cât a fost mai mic și totul se rezuma la LEGO și puzzle, să știți că am stat foarte bine.
Apoi, în primii ani de școală, au apărut astea pe device-uri. Copilul meu juca tot felul de prostioare pe PC sau telefon. Ce am făcut eu? Am zis să le învăț! Minecraft m-a bătut grav! Pe ăla l-am lăsat deoparte imediat! Nu mi-a plăcut, nu m-a atras, nu m-am priceput.  
Am reușit să țin pasul cu el la ping-pong pe telefon - jucam unul contra celuilalt, și la Plants vs. Zombies. Ne distram, îmi plăcea! (Mă simțeam zmeoaică!) Apoi, am avut o perioadă de jocuri cu biluțe, alta cu jocuri de cuvinte - un fel de INTEGRAME, dar electronice. Le abandona copilul, le abandonam și eu.
Apoi, a apărut GAMEE! Doamne, ce minunăție! Ce meciuri am mai făcut! Ce scoruri! Trebuie să precizez că mă simțeam un pic ca măgarul între oi când jucam și cu prietenii lui. Ei bine, pe GAMEE, am descoperit și jocul meu preferat (fostul, că acum am altul). Jucam și când eram fără copil.
Ajunsesem să fac niște punctaje de mamă, mamă! Bătusem toată clasa lui la scor și nu așa oricum, ci detașat. Eram foarte mândră de mine, mă gândeam că și copilul e... Până mi-a zis într-o zi că îl fac de râs că poate cred ăia din clasă că numai tâmpenia aia știu s-o joc și joc așa, ca apucata. Asta e... păcat de puncte! Am renunțat! Și am renunțat la a mai încerca să țin pasul cu el la acest capitol.
 
Filmele
 
Aici povestea e scurtă! Am cedat la a patra vizionare, episod cu episod, a unui serial despre care mult timp nu am avut voie să vorbim în public. Ajunsese el de râsul clasei când a spus că e serialul lui preferat. Râdeau de el pentru că ar fi pentru fetițe. Mi-a luat ceva timp să îl conving că nu e chiar așa. Oricum, a rezolvat singur, folosind replici din film pe care, ce să vedeți?, băieții le recunoșteau. Ulterior, au recunoscut! Se uitau toți la Micii Ponei! Eu n-am rezistat mai mult de patru reluări.
Alții încă rezistă... 
Ne mai uităm împreună la SF-uri, dar asta nu pentru că țin eu pasul cu el, ci pentru că mă prinde el din urmă. Mie nici nu îmi plac SF-urile, dar în meseria de mamă nu te întreabă nimeni ce îți place și ce nu.
 
Fast-food!
 
Poate că asta e generația fast-food! Vă zic! E ceva în chestia asta ce nu pot înțelege! Când au luat vacanță, el și gașca lui au cerut voie (și bani) să meargă în parc, nu înainte de a trece pe la mall să-și ia ceva fast-food de mâncare. Care McDonald`s, care KFC, toți și-au luat ce și-au dorit și au făcut picnic în parc. A fost așa de fericit în ziua aia! Drept pentru care am adoptat și eu asta. Ieșim, când și când, la picnic în parc cu fast-food. Puteți zice orice despre asta, mi se pare mai important de menținut legătura cu el decât o dietă alcătuită numai din supică, sosuleț cu piure, desert făcut în casă și fructe.
Știe și el că nu e ceva de făcut zilnic, dar faptul că facem asta împreună contribuie la sănătatea sufletului mai mult decât o supă la sănătatea fizicului! Stăm pe pătură, mâncăm, râdem și vorbim, iar pentru restul, există Mastercard.
 
Deci, frățioarele mele, după cum vedeți, numai la partea cu mâncarea am reușit să țin pasul cu generația asta! În curând, o să arat ca și când nu doar că am ținut pasul, dar că am și prins-o și am mâncat-o pe toată!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod