Acidul salicilic, secretul unui ten fără imperfecțiuni. Ce este și cum să-l folosești

Acest tip de acid este solubil în ulei, ceea ce înseamnă că poate pătrunde în porii blocați pentru a-i elibera. Este un remediu excelent pentru tenul cu imperfecțiuni așa cum sunt punctele negre, comedoanele sau coșurile.
Poate ai observat deja că acizii sunt în prezent ingredientele cheie din numeroase produse de înfrumusețare. Dar problema este că poate fi dificil să-ți dai seama ce face fiecare și ce tip de acid este potrivit pentru tipul tău de piele. Fiecare acid are o acțiune diferită și combate anumite probleme ale tenului. Iar când vine vorba de tratarea imperfecțiunilor precum acnee, puncte negre și puncte albe, acidul salicilic este cea mai bună opțiune.

Pe de altă parte, este foarte ușor de inclus în rutina ta de îngrijire a pielii pentru că există numeroase produse cosmetice care conțin acid salicilic. Iată tot ce trebuie să știi despre acidul salicilic: 

Ce este acidul salicilic?


Pentru a înțelege mai ușor acizii pentru îngrijirea pielii trebuie să știi că aceștia sunt împărțiți în două categorii: alfa hidroxi acizi (AHA) și beta hidroxi acizi (BHA). Acidul salicilic, care ste derivat din coaja de salcie și este „înrudit” cu aspirina, face parte din categoria de acizi BHA.
Aceștia sunt acizi solubili în ulei, astfel că pot penetra porii blocați și îi pot elibera.

Acidul salicilic este un ingredient activ care este folosit în special pentru a trata acneea. Are o moleculă de dimensiuni mari ceea ce înseamnă că nu penetrează straturile profunde ale pielii și nu are un efect agresiv”, declară esteticiana Bianca Estelle pentru Cosmopolitan UK. „Este ideal pentru a rezolva problema excesului de sebum la nivelul pielii, inclusiv zonele cu acnee chistică profundă și inflamată”, spune medicul. Îndepărtarea excesului de sebum din pori reprezintă cheia eliminării coșurilor și punctelor negre înainte ca acestea să îți afecteze grav pielea.

Este necesar să incluzi acidul salicilic în ritualul tău de îngrijire?


Pe scurt, da. Acidul salicilic este aliatul tău principal pentru numeroase probleme ale pielii, în special pentru acnee, ten gras sau pori blocați. „Este eficient în penetrarea porilor, desprinderea celulelor moarte de piele și eliminarea comedoanelor și punctelor negre”, spune medicul dermatolog Nitasha Buldeo.
Acidul salicilic reușește în același timp să elimine stratul superior de celule moarte de la suprafața pielii, prevenind astfel blocarea porilor”, adauga medicul.

Însă are și contraindicații. Dacă ai pielea uscată sau foarte sensibilă, acidul salicilic nu este cel mai bun acid pentru tine. Poate lăsa pielea uscată și deshidratată.
 

Citește și: Greșelile care îți îmbătrânesc prematur tenul


Cum să folosești acidul salicilic?


Este important de reținut că tipul de produs pe care îl alegi și concentrația sa trebuie adaptate la nevoile pielii tale. Dacă vrei să tratezi o problemă generalizată, precum puncte negre sau coșuri care îți apar pe toată față, atunci poți folosi o loțiune pentru spălarea tenului care conține acid salicilic. Va juta la curățarea pielii și la decongestionarea porilor. Pentru a trata o problemă pe o zonă restrânsă, de exemplu coșuri în zona bărbiei, alege o cremă cu o concentrație mai mare de acid salicilic pe care să o aplici local.

Ar trebui să alegi produsele cu o concentrație de acid salicilic de 1-2%.

Cât de des poți să folosești acidul salicilic?


Multe dintre produsele cu acid salicilic nu sunt concepute pentru a fi folosite zilnic.
Regularitatea cu care le folosești depinde și de ceea ce vrei să tratezi. Dacă îl folosești ca un tratamente targhetat pentru zone mici, precum un coș inflamat sau câteva comedoane, atunci ar trebui să aplici un produs de tip cremă pe care să-l aplici local de câteva ori pe săptămână, până când problema se remediază.

Poți folosi zilnic un produs cu acid salicilic dacă vrei să ții sub control excesul de sebum, dar trebui să alegi unul cu o concentrație mai mică de acid, așa cum sunt loțiunile pentru spălarea tenului.

Este foarte important să nu îți încarci tenul cu prea mulți acizi pentru că pot afecta bariera protectoare a pielii. În schimb, folosești acizii prin rotație în zile alternative sau folosește produse care conțin un amestec blând de acid salicilic și alți acizi precum acidul lactic, astfel încât să nu irite pielea.

„Trebuie să ai grijă să nu combini acidul salicilic cu alți ingredienți activi (precum retinolul) pentru că aceste ingrediente îi potențează efectul”, avertizează medicul dermatolog.
Cel mai indicat este să folosești câte un ingredient activ pe rând pentru a te asigura că nu faci mai mult rău decât bine.

Acidul salicilic poate fi folosit de oricine?


Acidul salicilic nu este recomandat oricui. La fel ca în cazul tuturor tipurilor de acizi pentru îngrijirea pielii, dacă ești însărcinată este necesar să ceri părerea medicului. Unii acizi sunt contraindicați în timpul sarcinii, la fel și retinolul.

De asemenea, trebuie să eviți produsele cu acid salicilic dacă ai alergie la aspirină. „Acidul salicilic este un salicilat, adică este din aceeași familia ca aspirina. Daca ai alergie la aspirina, evita acidul salicilic”, recomandă medicul.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod