Cele mai sexy poze pe care i le poți trimite soției. Sfatul amuzant al unui bărbat a strâns mii de like-uri

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Este clar că industria modei, influencerii și social media au impus un standard în ceea ce privește frumusețea și sex-appealul. Dar să fii sexy poate înseamna ceva mai mult decât să arăți bine.
Un bărbat însurat pare să fi reinventat semnificația clasică a termenului „sexy” postând câteva selfie-uri pe contul său de Facebook. Iar în toate aceste imagini... face curățenie în casă.

Corey Peters, un tată din Alabama, Statele Unite, a decis să împărtășească cu restul lumii ce consideră el că înseamnă să fii sexy atunci când ești căsătorit.

Nu, nu este vorba despre imagini atent realizate, editate și trecute prin filtre. Ci pur și simplu înseamnă să faci curat în casă, să ajuți la treburi casnice și să dai un exemplu pozitiv.

Citește și: Rochiile uimitoare pe care un tată le creează pentru fiica sa. A învățat singur să croiască și să coasă


După șapte ani alături de o femeie, vă asigur că nu e nimic mai sexy decât să-i trimiți niște poze fierbinți ca acestea. Dacă aveți senzația că relația voastră s-a plafonat, trimiteți-le soțiilor câteva poze sexy ca astea și vă asigur că vor fi cucerite”, a scris Corey în postarea de pe Facebook.
El a completat postarea cu hashtagurile #yourwelcome (cu plăcere) și #sexierthannudes (mai sexy decât nudurile).



Bărbatul a făcut colaje cu poze înainte și după. În prima imagine arată locul pe care îl va curăța, iar în următoarea arată rezultatul. În imaginile postate de el se vede că a făcut curățenie în living, dormitor, camera copiilor, bucătărie și alte locuri din casă.

Peters strânge jucării, creioane de colorat, cărți și haine împrăștiate de copii prin casă, bagă rufele la spălat, șterge praful și spală vasele.
Cele două fiice ale sale se văd în fundalul imaginilor, răsturnând creioane colorate pe podea, iar în casă sunt și cei doi câini ai familiei.



Aproape 100.000 de oameni au fost de acord cu noua definiție dată de Corey termenului „sexy” într-o relație de durată. Postarea sa amuzantă a strâns 96.000 de like-uri, 98.000 de comentarii și 420.000 de share-uri pe Facebook.

Se poate spune că oamenii au apreciat foarte mult ideea lui Corey Peters. Mulți au considerat că abordarea sa este foarte amuzantă, spunând că el a descoperit trucul care poate face fericite cele mai multe femei din lume.
Alții au spus că făceau asta de mult timp, doar că n-au fost inspirați să facă poze.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod