Tom Cruise, bărbatul fatal din „Top Gun“: Are cea mai tare motocicletă și e neschimbat


La 32 de ani după succesul din „Top Gun“, actorul a urcat din nou pe motocicletă, repetând una din scenele cu care a cucerit lumea.

Avea doar 24 de ani când „Top Gun“ devenea un fenomen în 1986. După 32 de ani, Tom Cruise este aproape neschimbat, urcând din nou pe motocicletă pentru filmările la continuarea celebrei producții, "Top Gun: Maverick", în San Diego, California.

La 56 de ani, Tom Cruise reia rolul locotenentului Pete "Maverick" Mitchell și arată la fel de bine în jeanși și cu jachetă și cu ochelari de soare ca acum mai bine de trei decenii.

Pasionat de motociclete și de avioane, Tom Cruise a dat marți câteva ture cu "motorul" pe platourile de filmare. Îmbrăcat cu o jachetă de un verde măsliniu, cu jeanși și cu ghete în picioare, dar și cu nelipsiții ochelari de soare, Tom Cruise s-a transpus perfect în "pielea" lui "Maverick".

Motocicleta pe care el a ales-o pentru acest film este o ediție limitată a modelului Kawasaki Ninja H2 Carbon.

Doar 120 de exemplare au fost produse, la un preț de 30.000 de dolari bucata, scrie Daily Mail. Cu un motor de 1.000 de centimetri cubi în patru cilindri, motocicleta atinge o viteză maximă de 336,5 kilometri pe oră, fiind una dintre cele mai rapide motociclete omologate din lume.

Acest model este, totodată, cea mai apropiată reprezentare a motocicletei cu care Tom Cruise a făcut furori în primul "Top Gun", un Kawasaki GPZ900R care atingea viteza maximă de 243 de kilometri pe oră.

Mai avem, însă, de așteptat până îl vom revedea pe Tom Cruise în rolul pilotului de aviație - "Top Gun: Maverick" va fi lansat în cinematografe pe 26 iunie 2020.
Inițial programată pentru 12 iulie 2019, lansarea a fost amânată pentru că scenele complexe necesită o logistică amplă, notează publicația Deadline.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod