România: 10 vedete prăbuşite fizic
9 din 11
Teo Trandafir, aprope un an de boală
La începutul anului acesta, vedeta a fost la un pas de moarte. O criză oribilă a dus-o la urgenţă unde a aflat că are pancreatită cronică. Cum în România nimeni nu s-a putut ocupa de cazul ei, vedeta a fost transferată la clinica AKH din Austria unde a stat trei luni de zile. A fost operată de mai multe ori, a trecut din comă, în semiconştienţă, pentru ca pe 20 aprilie să se întoarcă acasă. Zilele acestea a fost operată din nou, de data aceasta fiind vorba de eliminarea unor polipi, efecte adverse în cazul pacienţilor care au suferit intervenţii chirurgicale repetate. "Medicii au încercat să mă ţină la distanţă de adevăr, care am aflat ulterior că a fost crud. N-au ştiut tot timpul dacă o să scap. Au fost fluctuaţii foarte mari de stare", povestea ea la întoarcerea în ţară.
MAI MULT DESPRE:
cornel dinu, fizic, teo trandafir, Cristi Minculescu, Iulia Albu, anorexie, Dan Diaconescu, Zina Dumitrescu, Gigi Becali, Dana Marijuana, Monica Pop, Claudia Cream, stare proastă
Comentarii (6)
in lumea asta nu se pot spune lucrurilor pe nume, SANT ANOREXICE femeie de 1.76 sa aiba 45 50 de kg nu e normal !!! Nu promovati tampeniile astea, spuneti lucrurilor pe nume este ANOREXICA nu la un pas de anorexie.
Mie simpatic zgarcitu asta.... adevaru e....ca se pricepe sa prosteasca lumea...si sa mai si para baiat bun... dar distrus?nu-l vad....
ai mare dreptate caroline. sunt foarte multe fete care din dorinta de a slabii fac orice. pt ele nu conteaza ca ar putea murii din asta
De, unii ar zice ca e timpul sa iei o pauza. Una lunga...
De, unii ar zice ca e timpul sa iei o pauza. Una lunga...
sincer ''regimul'' doamnei pop nu trebuia totusi publicat.astfel multe fete ce vor cu orice pret sa slabeasca ii vor urma exemplus sperindsa slabeasca vizibil in 9 zile chiar daca nu realizeaza consecintele grave ce le pot avea...
Posteaza comentariu