Povestea de iubire de aproape 40 de ani dintre Tina Turner și Erwin Bach, bărbatul care i-a salvat viața: „A fost dragoste la prima vedere”

Multe vedete au în spate povești de viață impresionante. Nu de puține ori, starurile de talie mondială, care au obținut un succes răsunător în lumea filmului sau a muzicii, au pornit de la zero și au reușit să depășească obstacole de neimaginat.

Un exemplu este faimoasa cântăreață Tina Turner, cunoscută și ca „Regina Rockului”. Ea a trecut prin numeroase situații dificile de-a lungul vieții, dar de fiecare dată a reușit să facă față greutăților. Una dintre cele mai mari mulțumiri ale sale este faptul că și-a găsit marea iubire, după ce a reușit cu greu să iasă dintr-o relație abuzivă.

Cariera muzicală a lui Tina Turner a început la mijlocul anilor '50, atunci când cânta alături de primul său soț, muzicianul Ike Turner. Ea l-a întâlnit pe Ike pe vremea când avea numai 17 ani. Deși cânta la diferite evenimente și făcea parte din corul bisericii, Tina nu a fost interesată inițial să se dedice carierei muzicale.


Și-a înregistrat primele cântece sub numele Little Ann, iar abia în anul 1960 a debutat cu numele de scenă Tina Turner, cu single-ul „A Fool in Love”.

Ike și Tina au colaborat foarte bine din punct de vedere artistic și au rămas împreună peste un deceniu.
Cu toate acestea, relația lor a fost una abuzivă, iar celebra cântăreață a fost victima violenței domestice. Ea a dezvăluit într-un interviu din anul 2019 că a acceptat de frică să se căsătorească cu Ike. "A trebuit să-i spun da, altfel se lăsa cu bătaie. Apoi am plecat să ne căsătorim. N-a fost nunta pe care mi-am dorit-o", a mărturisit vedeta.

Ike a avut ideea schimbării numelui ei, Ike a promovat-o și mare parte din succesul ei a fost opera lui. Dar când Tina a devenit din ce în ce mai populară, soțul ei, dependent de droguri, a devenit gelos. Abuzurile au devenit tot mai insuportabile. "Era crud pentru că depindea de mine. Nu-i plăcea că depindea de mine. Și nu doream să mă bat cu el, fiindcă mă alegeam mereu cu un ochi învinețit, cu nasul rupt, o buză spartă sau o coastă fracturată", a mărturisit cântăreața.


După ani de chin, ea a decis să plece în anul 1976, împreună cei patru copii, dintre care doi erau ai soțului său, dintr-o căsnicie anterioară. A fugit în miez de noapte și cu numai 36 de cenți în portofel. "Nu mai aveam nimic. Absolut nimic. 36 de cenți, asta era tot", a povestit artista.

Datorită talentului său și a muncii constante depuse, ea a reușit să o ia de la capăt și să aibă o carieră strălucitoare, pe cont propriu.
Dacă în viața profesională era perfect împlinită, Tina avea să descopere curând ce înseamnă iubirea adevărată. 

În anul 1985 l-a întâlnit în Germania pe Erwin Bach, actualul ei soț, care era director executiv al EMI, casa sa de discuri din Europa. Întâlnirea le-a schimbat viețile amândurora. „A fost dragoste la prima vedere”, a spus artista.

Bach, în vârstă de 30 de ani la acea vreme, venise să o ia de la aeroport pe Tina, care avea 47 de ani și urma să suțină un concert în Germania. 


„Avea cel mai frumos chip. Nu putea fi trecut cu vederea. Mă întrebam 'De unde a apărut?'. Atât de bine arăta. Inima îmi bătea cu putere. Cred că însemna că îmi întâlnisem sufletul pereche. Îmi tremurau mâinile”, a povestit artista într-un interviu pentru Oprah Winfrey.

Deși se afla în mașină cu una dintre cele mai mari staruri ale muzicii, tânărul în vârstă de 30 de ani nu era deloc emoționat sau stresat, iar acesta poate că a fost motivul pentru care Tina s-a îndrăgostit iremediabil. „Eu îmi făceam treaba”, a declarat Erwin în același interviu.


După ce s-au cunoscut mai bine, cântăreața a fost impresionată de atitudinea relaxată a lui Erwin.

„Era atât de diferit.
Atât de relaxat. Atât de confortabil și fără pretenții”, a spus ea.

Într-o postare pe Instagram, starul a dezvăluit că ea a fost cea care l-a invitat în oraș pe Erwin, fără să se gândească la ce ar putea urma. „Uneori, câteva secunde îți schimbă viața pentru că simți acea scânteie, acea conexiune instantă”, a mărturisit vedeta.


Ei formează un cuplu de 37 de ani, dar s-au căsătorit după 28 de ani petrecuți împreună, în anul 2013. 

Potrivit autobiografiei cântăreței, Erwin i-a fost alături la bine și la greu. Tina s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, iar soțul său i-a salvat viața.

„Aveam 69 de ani și eram într-un turneu foarte solicitant. Aveam și tensiune mare și luam medicamente din 1985. După ce am muncit atât de mult, eram pregătită să renunț. Nu voiam ca fanii mei să vină la concert și să creadă că nu mai sunt bună”, a mărturisit starul rock.

În ceea ce privește relația cu soțul său, Tina a dezvăluit că a ajutat-o să descopere adevărata fericire. „Este acea fericire despre care vorbesc oamenii, când nu îți dorești nimic altceva decât să inspiri adânc și să spui că totul este bine. Este o stare minunată”, a declarat ea.


La câteva săptămâni după nunta pe care au făcut-o în anul 2013, cântăreața a suferit un atac de cord.
„M-am trezit și am simțit ca și cum un fulger m-a lovit în cap și în piciorul drept. Am încercat să vorbesc, dar nu reușeam să scot cuvintele pe gură. Suferisem un atac de cord. A fost o lovitură puternică pentru corpul meu. Partea dreaptă era amorțită. A fost nevoie să lucrez cu un terapeut și să învăț să merg din nou. Medicul meu era îngrijorat de faptul că tensiunea arterială ridicată îmi putea afecta rinichii. Un medic specialist m-a informat că rinichii mei funcționau la o capacitate de numai 35%”, a declarat cântăreața într-un interviu pentru publicația spaniolă El Pais. 

În anul 2016, rinichii artistei au ajuns să funcționeze la o capacitate și mai mică, de doar 20%. Medicii i-au oferit două variante: dializa sau transplantul. Soțul său a decis să fie donator și, din fericire, a fost compatibil, astfel că a reușit să-i salveze viața. „Nu vreau o altă femeie sau o altă viață”, a spus Erwin, potrivit artistei.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
1 Iulie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod