Miley Cyrus s-a cuminţit. Dar minunea n-a ţinut trei zile

După apariţia superbă pe scena Premiilor Grammy, Miley s-a întors la ceea ce-i place cel mai mult: pozele în ipostaze provocatoare


Cu câteva zile înainte de recitalurile cu Elton John, cântăreaţa în vârstă de 25 de ani a vândut o proprietate din Hidden Hills, California, pentru aproximativ 5 milioane de dolari, unde îşi ţinea caii preferaţi. Vedeta a cumpărat casa în 2015 cu aceeaşi sumă şi acum i-a vândut-o unui cumpărător necunoscut, în cadrul unei tranzacţii care încă nu a fost încheiată, relatează Variety.

Proprietatea se întinde pe mai mult de două hectare şi dispune de numeroase facilităţi, printre care se numără un bar cu pivniţă, grădină de legume şi fructe şi o mică podgorie, facilităţi ecvestre, grădină de flori şi piscină.

Miley mai deţine şi alte proprietăţi, inclusiv o fermă în Nashville, una în Tennessee şi o casă în Malibu.

Recent, o sursă citată de NW Magazine a declarat că vedeta şi soţul ei, actorul Liam Hemsworth, îşi doresc să devină părinţi şi în ultima perioadă au fost ocupaţi cu un proiect personal important - renovarea fermei pe care Miley o deţine în statul Tennessee. Cei doi şi-au propus să facă proprietatea mai potrivită pentru o familie. Artista a cumpărat ferma Franklin în august, cu 7,5 milioane de dolari, şi i-a adăugat două aripi, dintre care una va fi transformată în sală de naşteri, susţine sursa menţionată.

În exteriorul uneia dintre aripi mai există o piscină şi un miniteren de golf. "E un loc minunat pentru Miley ca să-şi întemeieze o familie. Cred că a fost aici acum vreo două luni... am văzut zugravii când au intrat în casă şi pare că vrea să se mute aici", a spus Stevey Joy, un vecin al vedetei.

Potrivit presei, Miley îşi pregăteşte corpul pentru o sarcină şi a renunţat anul trecut la alcool şi marijuana.

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au despărţit de două ori în 2010. În 2012 şi-au anunţat logodna, iar un an mai târziu au rupt-o. În 2016 s-au logodit din nou. În intervalele în care au fost despărţiţi, cei doi au avut alte relaţii. Liam a fost văzut de mai multe ori cu actriţa mexicană Eiza Gonzales, iar Miley cu Patrick Schwarzenegger.

Născută pe 23 noiembrie 1992, în Franklin, Tennessee, Destiny Hope Cyrus este actriţă, cântăreaţă şi compozitoare care a devenit cunoscută pentru personajul Miley Stewart, pe care l-a interpretat în serialul de televiziune Disney Channel ”Hannah Montana”. Artista a jucat în serial alături de tatăl ei, cântăreţul Billy Ray Cyrus.

Miley Cyrus a jucat în filme precum ”Peştele cel mare/ Big Fish” (2003), ”Bolt” (2008), ”Hannah Montana/ Hannah Montana: The Movie” (2009), ”Ultimul cântec/ The Last Song” (2010), ”Sub acoperire/ So Undercover” (2011), ”LOL” (2012), ” Înainte de Crăciun/ The Night Before” (2015) şi ”A Very Murray Christmas” (2015).

Artista a lansat albumele ”Meet Miley Cyrus” (2007), ”Breakout” (2008), ”Can't Be Tamed” (2010), ”Bangerz” (2013) şi ”Miley Cyrus & Her Dead Petz” (2015). În septembrie anul trecut ea a lansat materialul de studio ”Younger Now”.


Foto: Daily Mail, Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
1 Februarie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod